Noutati
Ajutorul de încalzire pentru jumatate din beneficiarii din 2010
S-au dus vremurile bune când putea primi aproape oricine subventie pentru încalzire. Multi târgumureseni s-au fript de anul trecut. Nici Primaria nu i-a mai trecut eligibili pe unii. Am cunoscut un caz, o familie, care a reusit sa pacaleasca sistemul ani de zile. Locuiau cinci persoane într-un apartament. Mama, tata, bunicul, bunica si copilul. Bunica avea pensie de la statul român, bunicul de la statul maghiar pentru ca lucrase ani de zile în Ungaria, cei doi tineri nu aveau carte de munca dar se ocupau cu tot soiul de afaceri banoase, unele mai putin legale, iar copilul primea alocatie. În fiecare iarna se bucurau bine mersi de caldura si plateau putin. De ce? Pentru ca pe cererea de subventie era trecuta pensia infima a bunicii si alocatia de stat a copilului si figurau cinci persoane la consum. Pe lânga asta mai detineau doua masini. Figura a tinut câtiva ani, pâna anul trecut când statul s-a desteptat si a decis sa taie craca de sub picioare la cei care îsi permit sa plateasca încalzirea. si a prins cu mâta în sac multe asemenea familii. La Primaria Târgu Mures s-au respins cereri pentru ca s-a dovedit ca aveau bunuri si alti membrii ai familiei, sau mai multe bunuri decât cele declarate. Iar numarul familiilor care au beneficiat în acest sezon de subventii pentru ajutor la încalzire a scazut la jumatate fata de anul trecut. (A.M)
Morariu contra prostitutiei
Daca nu se legalizeaza cea mai veche meserie din lume, peste opt ani o sa asistam la o crestere a agresivitatii barbatilor, dupa cum a afirmat consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu. Vesnicul aparator Partidul Conservator, prin dr. Silviu Morariu, trece pe baricade si se opune legalizarii prostitutiei. Asta pentru ca, desi ilegala în prezent, se practica la scara extinsa în România, atât liber consimtita cât si sub diferite presiuni mai mult sau mai putin legale. Mai ales ca se înregistreaza o crestere alarmanta a incidentei infectiilor cu transmitere sexuala care are drept cauza indiscutabila si prostitutia. Asadar, masura cere realizarea unei analize atente si profunde a cauzelor care determina extinderea îngrijoratoare a practicarii prostitutiei, precum si adoptarea unui set de masuri eficiente si realiste de combatere a cauzelor reale care împing tot mai multe tinere la practicarea a ceea ce se considera a fi una din cele mai vechi meserii din lume. (A.M)
Cu troleul prin Târgu Mures?
În Târgu Mures ar putea exista posibilitatea înfiintarii transportului electric. Potrivit unui comunicat de presa remis de Asociatia Transira, în Târgu Mures s-ar putea dezvolta transportul cu troleibuzul. „Prin Programul Operational Regional se finanteaza construirea, extinderea si/sau modernizarea retelei liniilor de tramvai si troleibuz si a infrastructurii aferente, contributia municipalitatilor fiind de 2% din valoarea eligibila a proiectuluiâ€. De introducerea transportului cu troleibuze s-a amintit prima data prin 1982. De atunci, s-a vorbit de el în campaniile electorale, însa nu a depasit niciodata stadiul de promisiuni si s-a continuat cu vesnicele autobuze poluante. Acum se rediscuta acest proiect si poate va fi o provocare mai ales pentru cei de la Siletina si Transport Local. Unde vor încapea autobuzele pe strada, pe lânga troleibuze, daca mai e sa tinem cont si de miile de masini care au nevoie de spatiu?



