Românii și maghiarii din diaspora

Exilul românesc este format, în ansamblu, din oameni realizați, cu poziții sociale solide sau importante. La fel se prezintã și exilul maghiar, format nu numai din maghiari din Ungaria, dar și din maghiari plecați din România. Cei aflați în diaspora pot ajuta România, așa cum Diaspora maghiarã ajutã Ungaria. Diferența este cã statul maghiar îi respectã și îi sprijinã pe maghiarii din strãinãtate. Noi nu o prea facem…sau o facem sporadic.

Dupã unele estimãri, în diaspora ar trãi circa 12 milioane de români și circa 7 milioane de maghiari. Unii dintre ei doresc sã revinã în țãrile lor, alții sã investeascã aici. Mulți au relații personale sau de afaceri utile țãrii de origine, atât în sferele de decizie economicã și politicã ale Vestului, cât și în lumea culturalã. Cele douã comunitãți sunt cel mai bine reprezentate numeric în SUA și în Germania. Deși existã o diferențã numericã apreciabilã între cele aceste comunitãți, diaspora maghiarã este mult mai bine organizatã și activã, iar contactele ei în lumea politicã, de afaceri și culturalã, din Vest sunt de departe mai eficiente. Modul cum trateazã statele de origine raporturile cu aceste comunitãți, reflectã, în primul rând, abordãri diferite ale politicii externe, dar și anumite mentalitãți.

Românii, cetãțeni ai lumii

Biografia mureșeanului dr. Adrian Ștef se circumscrie trist, am putea spune, “biografiei colective” a unei generații. O biografie în care dominanta este indiferența și nepãsarea crasã a autoritãților fațã de niște tineri deosebiți, bine pregãtiți profesional care ar fi putut da mãsura capacitãții lor aici, în țarã și nu rãspândiți prin lumea largã. Sunt tineri capabili și înzestrați, care în România ar fi putut sã facã acea schimbare de care e nevoie. Dar indiferent unde s-ar afla, acești minunați tineri confirmã. Nu o fac într-un mod spectacular, ci o fac firesc, serios și temeinic. Adrian Ștef a plecat din România, de la Târgu Mureș și s-a stabilit la Nissa, în Franța. Datoritã calitãților sale profesionale și umane a intrat repede în contact cu emigrația românã de acolo. Scriitorul și eseistul Nicolae Balotã spunea despre Ștef: “Am cunoscut aici un tânãr medic român de o excepționalã valoare profesionalã și, trebuie sã adaug, umanã, fapt caracteristic pentru aceastã emigrație româneascã de înaltã calitate…Doctorul Adrian Ștef nu este nicidecum singurul medic român care lucreazã la Nissa. Cred cã la ora actualã, numãrul medicilor, arhitecților, matematicienilor, universitarilor în genere – și sunt departe de a epuiza categoriile profesionale ale celor ce au pãrãsit România – face din emigrația intelectualitãții românești cea mai importantã numeric din întreaga lume.”(“Tabletã de scriitor”, în ziarul Curentul din 18 octombrie 2004). Nicolae Balotã a ținut sã mai explice: “Dar nu din lipsã de libertate se pleacã azi din România, ci din pricina lipsei de orizont, a atmosferei toxice, de o totalã lipsã de moralitate, întreținutã de un regim corupt care polueazã pe toate planurile viața societãții românești, o împiedicã chiar de a funcționa, de a exista ca o societate organic viabilã. Nu mai are rost sã trãiești, sã muncești, sã te zbați pentru o ideee, sã încerci sã construiești ceva în România, îmi spun tinerii români pe care îi întâlnesc aici. Și sunt cei mai buni, mai valoroși dintre cei ce ar fi putut construi o societate româneascã sãnãtoasã, perfect integratã într-o lume nouã a zilelor noastre.”

Lobby pentru Ungaria

În 1990, aflatã la o vârstã la care alții se gândesc cum sã-și trãiascã cât mai liniștit și tihnit pensia, mureșeanca Peterffy Gyongyi, fost profesor de istorie la mai multe școli din județ, și-a fãcut proiecte. Cele mai multe

i-au reușit. Mai mult chiar, a cunoscut oameni interesanți din diaspora maghiarã, dar și oameni politici americani importanți, printre care senatorii Bob Doole și Tom Lantos. “Primele versuri, ne-a declarat Peterffy Gyongyi, prezentã pentru câteva zile la Târgu Mureș – așa cum face în fiecare an de când

s-a stabilit în SUA – le-am publicat în revista “Utunk”, în 1970. În 1990, când s-a pensionat, și-a lansat primul volum de versuri, la Budapesta. “Acel volum, și-a continuat relatarea Peterffy Gyongyi, se intitula “Szabadsagvaro” (Cine așteaptã libertatea?) și a fost apreciat de critica literarã maghiarã. La lansare au fost prezenți și membri ai diasporei maghiare din SUA și am primit din partea lor invitația sã vizitez aceastã țarã. De aici încolo a început o altã etapã în viața mea”. În 1994, a început un nou mariaj. S-a cãsãtorit – pentru a treia oarã – cu un avocat american de origine maghiarã și a hotãrât sã se stabileascã în SUA, la Washington. Face parte din high-life-ul american, dar vine în fiecare an în România pentru câteva luni. Unul din volumele sale, publicat în 1995, se intituleazã “Prometheus” și este dedicat lui Tokes Laszlo. În anul 2002, a publicat un nou volum de versuri, intitulat “Eges Fold a Hazam”. Este foarte impresionatã de modul cum este organizatã, activeazã și se manifestã diaspora maghiara din SUA, dar mai ales de activitãțile pe care le desfãșoarã și de relațiile pe care aceasta reușește sã le cultive în mediul politic și de afaceri din SUA. “Cea mai frumoasã amintire a mea, a declarat Peterffy Gyonghyi, dateazã din iunie 1993. Atunci am avut ocazia sã recit poezie maghiarã în sala Congresului SUA. Acest recital la care am participat mai multe persoane, ne-a fost facilitat de senatorul Bob Dole și de senatorul Tom Lantos”.

O diaspora profund dezbinatã

Cu puțin timp în urmã, prezent pentru o zi la Târgu Mureș, dr. Florin Matrescu, cetãțean german de origine românã, medic și scriitor, ne-a spus cuvinte despre românii din diaspora în mijlocul cãrora trãiește de mai bine de 20 de ani. A fost un timp și secretar al Uniunii Românilor din Diaspora, dar lipsa de comunicare și interesele partizane ale multora dintre membrii ei, au fãcut ca Uniunea sã disparã de la sine. Florin Matrescu a plecat în anul 1980 dintr-o Românie “sufocatã de comunism”, cum a numit-o domnia sa, în care lipsa de cel mai elementar respect fațã de cetãțean era mai mult decât evidentã, iar delațiunea devenise un nãrav pentru unul din cinci români. O Românie lipsitã de orizont în care cei care ar fi dorit sã se afirme fãrã a face concesii politicului, simțeau cum se scufundã iremediabil în anonimat. În noul cadru creat de evenimentele din 1989, Florin Matrescu a crezut cã a venit vremea schimbãrii. “Discutam deseori în Germania cu fiul generalului Pantazi și cu Iulian Teveș, despre nevoia de schimbare totalã a cadrului legislativ din România, a relatat Florin Matrescu. În acest sens, împreunã cu Iulian Teveș, am tradus Constituția germanã și am adus-o Convenției Democrate, în România. Credeam cã i-ar putea inspira. S-a ales praful de ea, nici mãcar nu am fost luat în seamã. Cred cã în România nu s-a produs o revoluție, ci o loviturã de stat, iar activiștii și securiștii din vechile structuri de putere, sunt cei care au reușit sã se impunã și au câștigat cu adevãrat. Tadeusz Foleck, membru al guvernului polonez din exil, îmi spunea în ’89 cã ne invidiazã pentru faptul cã avem o mare șansã. Din pãcate n-a avut dreptate, nici el, nici eu și nici alții ca noi”.

Nicolae BALINT