Uncategorized

Romur aduce Morgan la Targu-Mures

Cosmin Pop proaspatul actionar majoritar al Autocenter Spanner, dealerul Peugeot in judetul Mures, are planuri mari de dezvoltare pentru noua sa afacere atat ca infrastructura tehnica, dar si ca imagine. De asemenea Pop nu exclude extinderea Romur in domeniul auto si cu alte marci de renume, in special din clasa lux, precum Morgan.

Reporter: De ce ati ales sa intrati pe piata auto prin achizitionarea unui dealer local?

Cosmin Pop: Planul de investitii dinamic al unei societati cum este Romur te arunca in jocul extinderii iar prin aceasta tranzactie am incercat sa excludem afacerile cu grad mare de risc, iar domeniul auto este unul cu notorietate. Decizia acestei achizitii a fost intarita si de faptul ca piata locala de specialitate nu este profesionala, desigur cu cateva exceptii, asa ca mai este loc pe piata si oricum in opinia mea clientii nu sunt in totalitate multumiti. Totodata, am considerat ca Peugeot are potential de crestere pe piata si un blazon care pot aduce consacrarea printre marii dealeri auto.

Rep.: Care este suma pe care ati achitat-o pentru achizitionarea Autocenter Spanner?

C.P.: Suma exacta nu pot sa o spun insa este de ordinul milioanelor de euro, dar nu depaseste cifra 10 si cred ca aceasta suma nu este relevanta. Oricum am achitat un pret serios pentru o afacere serioasa, pret care presupune de la sine un volum mare de munca.

Rep.: Cum comentati zvonurile care spun ca ati achizitionat Autocenter Spanner doar pentru a va extinde proiectul imobiliar din vecinatate?

C.P.: Complexul rezidential pe care il avem in dezvoltare nu va suferi nici o modificare si va ramane un proiect unitar, asadar show-roomul si service-ul Autocenter Spanner nu vor avea nici ele de suferit. Cu certitudine, nu demolez nimic.

Rep.: Care sunt planurile pentru dealerul Pugeot, acum la doua saptamani dupa achizitie?

C.P.: Principalele linii pe care le voi aborda in viitorul apropiat pentru dezvoltrea acestei afaceri se vor baza pe dezvoltarea infrastructurii si pe imagine. La acest capitol, vreau sa readuc faima serviceului de la Autocenter Spanner si a angajatilor ce lucreaza aici, astfel incat toate acestea sa se confunde cu calitatea maxima in ceea ce priveste reparatia si intretinerea in domeniul auto. In ceea ce priveste infrastructura tehnica, vreau ca pana la sfarsitul acestui an sa asiguram clientilor o capacitate de pana la trei ori mai mare pentru interventia la automobile.

Rep.: Ce se va intampla cu angajatii de pana acum ai dealerului Peugeot?

C.P.: Pe scurt, i-am informat ca vor avea noi colegi. Le-am propus sa priveasca aceasta preluare ca un moment zero, iar cei care decid sa ramana inseamna ca decid sa ne afirmam impreuna ca un puternic dealer local. Am gasit oameni buni acolo si cred ca daca raman seriosi in munca lor, o sa apara si rezultatele.

Rep.: De ce Peugeot si nu alta marca?

C.P.: Cred ca a fost un concurs de imprejurari insumat de o conjunctura favorabila si intentia de a intra pe piata auto. Oricum ne aruncam privirea si spre alte marci care nu sunt reprezentate pe plan local, in special automobile de lux, insa aceasta va fi o afacere distincta in cadrul Romur si nu in cadrul Autocenter Spanner. Ca exemplu, voi incerca sa aduc in Mures producatorul Morgan, despre care cred ca va avea succes nu doar in judet, ci chiar la nivel regional si national.

Rep.: Care este prima activitate pe care ati intreprins-o in calitate de proprietar al dealerului Peugeot?

C.P.: Chiar in urma cu cateva zile am semnat un contract cu divizia de second-hand a constructorului Peugeot, My Car si sper ca de la sfarsitul acestei luni sa incepem activitatea, adica sa achizitionam masini cu vechime de 1, 2 ani si sa le vindem in regim de garanti ede 12 luni si bineinteles cu asigurarea de service post garantie.

A consemnat Liviu CRUDU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close