Uncategorized

Ruşine, PSD şi UDMR!

Zarurile au fost aruncate, politicul bate competenţa

Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean din 15 septembrie a dovedit că puterii îi este foarte drag ciolanul. PSD şi UDMR, după îndelungi tratative, purtate înainte de desfăşurarea şedinţei, au monopolizat locurile în Consiliile de Administraţie, rămase vacante după demisiile consilierilor judeţeni incompatibili. După vociferări, PNL s-a ales cu un reprezentant la RA Aeroport, iar PUNR cu praful de pe tobă.

Mai mult, frizând bunul simţ şi ridicolul, UDMR a propus în aceste poziţii călduţe consilieri locali din Târgu Mureş care şi-au pierdut funcţiile în consiliile de Administraţie la societăţile şi regiile aflate în subordinea Consiliului Local. UDMR va proceda probabil la fel şi în Consiliul Local. Dar să-i enumerăm pe proaspăţii (ca moment, nu după vârstă) posesori ai unor fotolii în CA. Astfel la Drumuri şi Poduri au fost desemnaţi Erdely Karacsony Laszlo, Torzsok Sandor, din partea UDMR, respectiv Oltean Ioan, Ispas Gheorghe şi Diana Paul, din partea PSD, iar drept cenzori Csegedi Sandor, Golu Ioan şi Suciu Ana, propuşii aceloraşi partide. Blaj Virgil, Chiorean Ioan şi David Csaba vor întregi CA al SURM. Nemulţumiţi, consilierii PNL au protestat, iar astfel s-au ales cu un loc în CA al RA Aeroportul Târgu Mureş în persoana lui Daniel Pascal Blanc. Celelalte două locuri vacante s-au distribuit conform protocolului: Moldovan Virgil din partea PSD, iar Kolozsvari Zoltan, alesul UDMR. Restul partidelor reprezentate în Consiliul Judeţean s-au ales cu praful de pe tobă. Chiar dacă PSD şi UDMR au împreună 25 din cei 41 de consilieri, negocierile şi aranjamentele ni s-au părut de-a dreptul greţoase. Iar în al doilea rând, o parte din persoanele propuse de cele două partide nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul pentru care vor lua decizii importante. Ruşine!!!

Drumuri şi Poduri Judeţene

Erdely Karacsony Laszlo este directorul SC Salubriserv SA, firmă aflată în portofoliul APAPS. Este un apropiat al liderilor UDMR şi aceştia l-au combinat cu Primăria Târgu Mureş.
Torzsok Sandor – consilier local UDMR, fost membru al CA al Aquaserv şi-a dat demisia fiind găsit “incompatibil”. Nu i se cunosc şi alte afaceri.
Oltean Ioan – director cu state vechi la Drumuri şi Poduri Judeţene, era până în momentul demisiei din CA, preşedintele acestuia, calitate pe care a redobândit-o prin votul de marţi.
Ispas Gheorghe, director Administraţia Naţională a Drumurilor Mureş, are afinităţi declarate pentru PSD.
Diana Paul, inspector şef al Inspectoratului în Construcţii, aplecat şi el spre stânga politică, a închis ochii la o serie de mişmaşuri privind calitatea în construcţii, inclusiv de drumuri

Societatea de Utilităţi Rurale Mureş(SURM)

David Csaba, inginer instalator, consilier local UDMR, fost membru în CA al RA Energomur, administrator al ARTECO SRL şi Hidoplast SRL
Blaj Virgil, trecutul, prezentul şi viitorul director executiv şi preşedinte al CA al SURM. A reuşit contraperformanţa de a merge anual în pierderi.
Chiorean Ioan, director al Poştei Mureş , s-a apropiat şi el de polul stâng al puterii.

RA Aeroportul Târgu Mureş

Blanc Daniel Pascal este un ilustru necunoscut, dar a aterizat în fotoliul CA direct de pe un Airbus.
Moldovan Virgil, preşedintele Patronatului Naţional din România – filiala Mureş
Kolozsvari Zoltan – consilier local UDMR, fost membru în CA al Aquaserv, acţionar al Encian Serv SRL şi Inves Consultans SRL, respectiv administrator şi acţionar al Plasmaterm SRL.

Au fost validaţi trei noi consilieri în locul demisionarilor incompatibili, Ioan Cotuţiu – ales pe listele PUNR, director OJCA, Donath Adela, inspector adjunct la Inspectoratul Şcolar General şi Naznan Jeno, director adjunct al DGAIA Mureş, ambii consilieri UDMR. Din partea PUNR a fost desemnat afaceristul reghinean Nicolae Bâzgan, iar UDMR i-a propus pe Pokorny Vasile, directorul Spitalului Cămin de la Brâncoveneşti, şi Filep Coloman Csaba, de provenienţă necunoscută.

“Tot aici va aduce şi Târgu Mureşul până la urmă gunoiul “(preşedintele CJ, Virag Gyorgy)

Depozitul ecologic zonal de deşeuri va funcţiona în mai puţin de un an. După dureri ale facerii care au durat mai bine de doi ani şi roiuri de interese ce au împânzit acest proiect, consilierii judeţeni au ajuns la un numitor comun. Marţea trecută, reuniţi în plen, ei şi-au dat girul asupra semnării contractului. Astfel, joi s-a parafat contractul de parteneriat public-privat cu o durată de 25 de ani între Consiliul Judeţean şi consiliile locale din Luduş, Târnăveni, Ungheni, Sânpaul, Sovata şi Iernut, respectiv italienii de la „Agenda 21”. În termen de 30 de zile de la semnare, italienii sunt obligaţi să demareze lucrările. Investiţia finanţată în întregime de italieni va costa 29 milioane de euro şi va cuprinde în mare un depozit central, patru staţii de transfer, un incinerator, etc. Depozitul va deservi 60 la sută din judeţ, reprezentând 29 de localităţi.

Emil Groza, “Neocomunismul”: “M-a dezamăgit profund domnul vicepreşedinte” (consilierul PNL Vasile Macarie)

Vicepreşedintele CJ, pesedistul Emil Groza, recunoscut drept omul cu peruca, a avut o ieşire cel puţin bădărană în timpul şedinţei CJ de marţi. Ajunşi la proiectul noului regulament de organizare şi funcţionare al CJ, vicepreşedintele Emil Groza a avut o ieşire de-a dreptul dictatorială, decretând ca aleşii judeţeni să meargă doar în localităţile unde au primari. Adică consilierii PNL, PRM, PUNR, PUR, etc să facă bine să stea acasă. C-aşa vrea Groza. Benedek Imre l-a sancţionat: “Nu vă fie frică să meargă şi alţi consilieri în judeţ”. Iar Togănel a statuat: “Toţi consilierii au dreptul (şi obligaţia) să meargă în tot judeţul şi nu se fac programări”. Dixit.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close