Uncategorized

Doru Pop își lansează al șaselea album

“Tinerețe, mândră floare†este titlul celui de al șaselea album muzical semnat de îndrăgitul solist reghinean de muzică populară Doru Pop, care își va lansa cele 11 piese, la care a muncit aproape trei ani, marÈ›i, 3 iulie, la ora 17.00, la Casa de Cultură “Eugen Nicoarăâ€, într-un spectacol de zile mari.

Show filmat de patru televiziuni

Printre invitaÈ›i la eveniment se regăsesc mulți prieteni și colegi de scenă ai solistului din județ precum și solișiti de renume național precum Puiu Codreanu, Vasile Coca, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Văru Săndel, Marcel Avram, Ciprian Picovici, Ramona Fabian, Ionela Moruțan, Camelia Moldovan, Lentina Pop, Livia Sorlea. Spectacolul de lansare a al albumului “Tinerețe mândră floare†se va desfșura pe durata a trei ore și va fi filmat de televiziunile Hora TV, Antena 1 Târgu-Mureș, DAReghin TV și Gliga TV. “Doru Pop preferă să facă pașii mărunți și siguri și să fie un pic mai pretențios în modul în care își alege repertoriulâ€, declara despre el, într-un interviu, solistul reghinean, dovadă fiind și faptul că patru dintre cele șase albume ale solistului de muzică populară au beneficiat de lansări cu promomovare la nivel național, iar pentru cel mai recent album al său Doru Pop a semnat un contract cu Casa de Discuri Euro Music, producător muzical fiind nimeni altul decât Puică Dat Florin din Cluj-Napoca, iar orchestra care i-a asigurat aranjamentul muzical a fost condusă de maestrul Radu Ciprian.

Sprijinit de sponsori

Albumul beneficează și de sprijinul unor sponsori precum deputatul Gliga Vasile, Restaurantul “Orhideaâ€, Complexul Turistic “Aluniș†Sovata, Restaurantul “Terra†din Ibănești, familia Fărcaș Sorin și Daniela, familia Rujoi Parfente, Anghel și Adela, familile Gliga Sabin și Emilia, Precup Gheorghe și Maria, Borșa Tică, Lepădat Tudor Loredana și Trif Ion Poenaru și Maria Gabriela din Târgu-Mureș.          
 
Album pentru toate gusturile     

“Cu toate că albumul meu cu numărul șase se intitulează “Tinerețe, mândră floareâ€, încă nu mă consider suficient de matur din punct de vedere muzical. Mai vreau să învăț și cred că mai am multe de spus, dar pot să vă spun că pe cele 11 melodii de pe acest album cei care îndrăgesc muzica mea pot să regăsească melodii pe toate gusturile. Cine vrea să își amintească de familie, de părinți, o poate face cu siguranță ascultând acest album, cine va dori să joace și să petreacă cu siguranța va puteaâ€, a afirmat Doru Pop.

Omagiu pentru tată

Artistul a mai adăugat că mai multe piese vor beneficia de videoclipuri muzicale, în perioada imediat următoare. Una din  piesele de suflet la care artistul ține foarte mult este “Totdeauna când mi-e greu mă gândesc la tatăl meuâ€, dedicată tatălui său care a părăsit această lume mult prea devreme și pe care artistul l-a iubit foarte mult, motiv pentru care Doru Pop recunoaște că pe toate albumele pe care le va edita se va găsi un cântec în care îi va aduce un omagiu celui care a fost Dumitru Pop.

Poreclit È™i “omul orchestrăâ€

Doru Pop este născut la Hodac, în 13 iunie 1967, a debutat alături de Nicu Pop cu piesa “Așa beu oamenii buniâ€. Are È™ase albume muzicale editate, este poreclit și “omul orchestrăâ€, este interpret de muzică populară și de cinci ani e moderator de al emisiunii “La Izvor de cânt și joc†de la Antena 1 Târgu-Mureș. În viața privată este căsătorit din anul 1986 și este tatăl a doi băieți: Doru jr. și Alin. “Cea mai mare satisfacție pe care mi-a adus-o muzica pe care o cânt este că mă reprezintă ca om, nu numai pe scenă ci și în viața de zi cu ziâ€, a conchis Doru Pop.
   

Show More

Related Articles

Back to top button
Close