Uncategorized

Sanitarul Ungureanu, acuzat

Radu Ungureanu, șeful Poliției Sanitar-Veterinare din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare, este acuzat de procesatorii de carne din județ de închiderea preferențială a unităților, fără să existe o ordonanță de închidere din partea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare.

La întâlnirea cu cu procesatorii săptămâna trecută, Ungureanu a decis închiderea mai multor abatoare de carne din județ, cu toate că mai avem un an până la aderare, iar planurile de modernizare pentru conformarea la cerințele Uniunii Europene nu sunt finalizate.

Procesatorii care ne-au contactat, nemulțumiți de tratamentul preferențial, ne-au declarat că, deși există unități mai slab utilate pentru procesul tehnologic, acestora li s-a dat undă verde pentru continuarea activității. Printre firmele nominalizate că ar beneficia de protecția șefului Poliției Sanitar-Veterinare se numără societățile târgumureșene Prodcarmi, respectiv Tordai.

Mai mult, din cauza comportamentului brutal și nejustificat al lui Ungureanu, unul dintre procesatori, administratorul societății Purima, a făcut preinfarct în timpul ședinței cu boss-ul poliției sanitar-veterinare, fiind internat în spital. Procesatorii acuză că într-un fel nu-i miră această atitudine, ținând cont că vine din partea unui “om care a frământat brânză în garaj sau care îngrijea căței până la cinci luni”.

Apteptăm replica lui Radu Ungureanu la acuzațiile aduse de procesatorii de carne, atâta vreme cât nu a fost disponibil.

Cinci experți comunitari, specializați pe abatorizare, procesare de lapte și de carne, însoțiți de trei angajați ai Autorității pentru Protecția Mediului, analizează trimestrial activitatea societăților monitorizate. Așteptăm să vedem care sunt concluziile acestora, care, presupunem, că au stat la baza deciziei șefului Poliției Sanitar-Veterinare. (E.M.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close