În brațele Europei
Mi-e extrem de dificil, cu toate că nu aș fi crezut acest lucru, să scriu editorialul de sfârșit de an. Aflați la răscruce de drumuri între o Românie balcanică și bătrâna Europă, greutățile ultimului an par să se evapore. Rămâne doar bilanțul sec al realizărilor și eșecurilor din 2006. Un an zbuciumat l-aș descrie.
De aceea nu voi pune, după cum pe unii v-am obișnuit, pe cântarul propriei mele judecăți ce am făcut bine și unde am greșit în 2006. Prefer să mă limitez a le mulțumi celor care și în acest an ne-au fost aproape, inclusiv prin critici constructive, și să pășesc cu speranțe, chiar dacă pe alocuri sceptice, în 2007.
Cu toate că festivismul care însoțește aderarea la Uniunea Europeană ar trebui să mă determine să am o atitudine rezervată, mă bucură acceptarea noastră în familia europeană, cu toate că oricum eram acolo de vreo 2000 de ani. Îmi doresc, cu toate că lucrurile nu se vor schimba așa, peste noapte, disciplina europeană, respectul față de cetățean cultivat de statele membre ale UE, relațiile firești între cetățean și stat ale Occidentului etc. Până la urmă cred că îmi doresc normalitatea. Parlamentari pe biciclete care renunță de dragul politicii la afaceri. Servicii de calitate dacă tot plătim prețuri europene. O țară cu mai puțină corupție, transformată dintr-o țară cu corupție și fără corupți. Politicieni occidentali care au principii și valori și nu comportamente balcanice și limbaj de mahala. Funcționari publici care să nu te trateze cu sictir, deși tu, contribuabil, le asiguri salariul. Și mi-aș dori încă multe schimbări, care ar ține de o democrație reală, cu toată relativitățile ei autohtone.
Mă încearcă, dacă mă gândesc la aceste dorințe ale mele, și sunt sigură că nu îmi sunt proprii doar mie, și un ușor pesimism. A rămas încă o pătură socială importantă comunistă în gândire, comportament și acțiuni. Cea mai dragă formă de conducere, extinsă la toate nivelele vieții societății românești, continuă să fie dictatura. Și forța pumnului. Încă serviciile secrete au un ascendent puternic asupra factorilor de decizie, fără să își înțeleagă rolul de apărători ai cetățeanului și nu de slujbași ai unor indivizi și intereselor acestora. România nu este încă adaptată rigorilor europene. Românul muncește mult, dar încă prost, atâta vreme cât noțiunile de randament și productivitate îi sunt încă străine. Iar lista ar putea continua. Mă sperie puțin și ce ne pregătește Europa, dincolo de promisiunile de zeci de miliarde de euro fonduri, pe care și le va lua înapoi cu două mâini.
Și cu toate acestea, mi-e drag să mă simt în brațele Europei. Cu speranța că în 2007 vom învăța să ne disciplinăm, să ne respectăm, să avem coloană vertebrală, să muncim inteligent, rămas bun 2006
Ligia VORO
