Săptămâna ereziei (I)

Unul dintre cele mai acute simptome ale degringoladei spirituale din lumea contemporană este așa-numita “Săptămână mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”, care se desfășoară anual în perioada 18-25 ianuarie. Inițiat cu scopul de a reuni toate cultele creștine într-o singură Biserică mondială, acest demers, în care a fost angrenat și Biserica Ortodoxă Română, urmărește de fapt deformarea trăirii duhovnicești în Hristos și modelarea tipului de credincios, care să întâmpine în cea mai deplină înșelare venirea omului fărădelegii, Antihrist.

La începutul anilor 1970, Părintele Seraphim Rose avertiza asupra marelui pericol reprezentat de duhul mișcării ecumenice, care se răspândea cu pași repezi în întreaga lume. Călugărul american convertit la ortodoxie socotea încă de atunci că “trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii… Reprezentanți ai Conferinței Permanente a Episcopilor Ortodocși din America împreună cu alte persoane oficiale ale ierarhiei ortodoxe se întrunesc la nivel înalt cu romano-catolicii și cu protestanții și dau publicității “declarații comune” pe teme cum ar fi Sfânta Împărtășanie sau trăirea creștină. Dar în cadrul unor astfel de întruniri la vârf se omite să li se comunice eterodocșilor (neortodocșilor) că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos la care suntem chemați cu toții, că numai prin tainele acestei Biserici lucrează harul Duhului Sfânt, că membrii ei sunt membri ai Trupului lui Hristos care se împărtășesc de acest har prin efort personal nemijlocit de curățire a trupului și sufletului în interiorul Bisericii Ortodoxe… Creștinii ortodocși conștienți se pot întreba pe bună dreptate unde vor sfârși toate acestea și până unde va fi împinsă umilința trădărilor, falsificărilor și demolării din interior a Ortodoxiei. Nu s-a făcut pînă acum nici un studiu atent în această privință, dar ținând cont de logica desfășurării evenimentelor, nu este imposibil să vedem în ce direcție se îndreaptă ele. Ideologia care stă în spatele mișcării ecumenice, care a inspirat declarații și acțiuni de felul celor menționate mai sus, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiți: “Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia Adevărului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre”.

Calul troian ecumenic

Patru decenii mai târziu, cuvintele profetice ale strălucitului apologet creștin își găsesc deplina acoperire și în privința situației din România, unde o parte din ierarhia ortodoxă a devenit protagonistă și promotor al ecumenismului în sânul Ortodoxiei. E suficient să amintim aici inițiativa de a-l invita pe capul Bisericii Catolice, Ioan Paul al II-lea, la București, în 1999 – premieră absolută în lumea ortodoxă -, sau organizarea Adunării Ecumenice Europene în 2007 la Sibiu, România fiind prima țară ortodoxă în care se vor desfășura lucrările acestei instituții. Între aceste evenimente, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor se încadrează “firesc”, fără să se mai țină cont de faptul că la originea manifestării respective se află concepții specifice confesiunilor protestante, neoprotestante și catolice care contravin dogmelor și canoanelor Bisericii Ortodoxe și pe care aceasta le-a catalogat de-a lungul timpului drept erezii.

Ediția din 2007 a “săptămânii de rugăciune” nu face rabat nici ea de la relativizarea și diluarea adevărurilor de credință mântuitoare, timp de opt zile în întreaga țară fiind oficiate slujbe ecumenice la care iau parte clerici, profesori de teologie, studenți și credincioși aparținând diferitelor comunități creștine din România: ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, anglicani, reformați, luterani, evanghelici etc. Pornind de la textul scripturistic “Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească” (Evanghelia după Marcu, 7, 37), participanților le sunt propuse două teme – rugăciunea și acțiunea pentru unitatea creștinilor și unirea forțelor pentru a reacționa la suferințele oamenilor din jurul nostru. Având în vedere faptul că modalitatea de celebrare se face conform unor texte și “scheme” pregătite de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și de Comisia “Credință și Constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, nu este de mirare că ortodocșii sunt puși în împrejurări pe care Sfinții Părinți nu ezitau să le califice drept “abatere de la dogmă” și “păcătuire împotriva lui Dumnezeu”. Un exemplu semnificativ în acest sens este textul celebrării ecumenice din bisericile catolice de la Iași, în cadrul căreia ortodocșii se văd puși în postura de a-și turna cenușă în cap pentru greșeli care nu le aparțin și de a rosti formula eretică a Crezului apostolic, cea care a stat la baza schismei din 1054. Iată cum arată câteva fragmente din textul respectiv în broșura tipărită la Editura “Presa Bună” a Diecezei de Iași.

SCHEMÄ‚ PENTRU CELEBRÄ‚RILE ECUMENICE ÎN BISERICILE CATOLICE

Prescurtări

C = Celebrantul

T = Toți

Ort. = Ortodocși

Cat. = Catolici

Actul penitențial

C: Fraților, să ne recunoaștem păcatele, mai ales pe acelea împotriva unității, ca să putem participa cu vrednicie la această celebrare. …

Ort.: Cristoase, tu ai spus: “Eu sunt calea!” Mărturisim că, deși trebuie să fim conștienți de greșelile noastre, continuăm de multe ori să mergem pe cărări bătute. Ambiția ne determină să facem ceea ce facem; preferăm un drum comod și ușor și ne evităm unii pe alții. Uităm că ar trebui să ne îndreptăm pașii spre ținta la care tu ne vrei. Noi nu înaintăm decât atunci când tu continui drumul împreună cu noi.

III. Crezul (facultativ, de preferat Crezul apostolic)

C: De-a lungul timpului, creștinii au împărtășit o credință comună în Sfânta Treime. Să mărturisim împreună această credință.

…Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede (adaosul Filioque lipsește din Crezut stabilit de sinoadele de la Niceea și Constantinopol – n.n.);…

Cred într-una, sfântă, catolică și apostolică Biserică…”

Toate aceste formulări catolice, în vădit contrast cu învățăturile de credință ortodoxe, reprezintă doar o parte din arsenalul de mijloace, sintagme, inovații teologice și lingvistice prin care se încearcă din răsputeri impunerea de noi dogme și tradiții. Dealtfel, scopul organizatorilor “săptămânii de rugăciune ecumenică” este explicitat în textul propus spre meditație în ultima zi a manifestării, când credincioșii sunt îndemnați “să caute unitatea prin intermediul ecumenismului aplicat în realitate și să rămână deschiși la orice nouă abordare, pentru a putea să ne permitem să ne exprimăm împreună credința pe care o împărtășim cu toții”.

Vom reveni cu detalii despre metodele, nocivitatea și falsitatea așa-zisei “săptămâni de rugăciune” și a mișcării ecumenice în numărul viitor.

Date din istoria Săptămânii

de rugăciune pentru unitatea creștinilor

1740 – în Scoția ia ființă o mișcare penticostală cu legături în America de Nord, al cărei mesaj pentru reînnoirea credinței cheamă la rugăciune pentru și împreună cu toate Bisericile.

1820 – reverendul James Haldane Stewart publică “Sfaturi pentru unitatea generală a creștinilor în vederea unei revărsări a Duhului” (Hints for the Outpouring of the Spirit)

1840 – Reverendul Ignatius Spencer, un convertit la catolicism, sugerează o “Unire în rugăciune pentru unitate”.

1894 – Papa Leon al XIII-lea încurajează practicarea Octavei de rugăciune pentru unitate în contextul Rusaliilor.

1908 – Celebrarea Octavei pentru unitatea Bisericii, la inițiativa întemeietorului unei frății franciscane, Paul Wattson.

1935 – în Franța, abatele Paul Couturier devine avocatul “Săptămânii universale de rugăciune pentru unitatea creștinilor pe baza unei rugăciuni făcute pentru unitatea ce o vrea Cristos prin mijloacele voite de el”.

1964 – Conciliul Vatican II subliniază că rugăciunea este sufletul mișcării ecumenice și încurajează practica Săptămânii de rugăciune.

2004 – Consiliul Ecumenic al Bisericilor și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor (Biserica Catolică) decid ca în viitor textele în franceză și în engleză ale Săptămânii de rugăciune să fie publicate împreună și prezentate în același format

P.S. Iustinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului: “Săptămâna de rugăciune este străină de spiritualitatea Bisericii Ortodoxe. Părerea mea este că Biserica noastră se roagă de fapt nu numai într-o săptămână, nu numai în timp limitat, ci Biserica Ortodoxă se roagă pentru unitatea creștinilor la toate serviciile divine – acestea sunt cu adevărat rugăciunile rânduite, ascultate de bunul Dumnezeu. Credincioșii, poporul nu cunoaște, nu știe ce-i aceea ecumenism; nu vede rezultate, nu vede o apropiere, o dragoste, nu vede că acest ecumenism, această mișcare ar fi adus vreo îmbunătățire în relațiile dintre creștinii din toată lumea. Relațiile au rămas aceleași; nu s-a făcut nici un pas, dimpotrivă încă, s-a ajuns să se cadă în grave erori în cadrul Mișcării Ecumenice… Așa că “Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este doar un cuvânt pompos, festiv; se face o festivitate fără o finalitate. (emisiunea Universul Credinței, TvR, 2006)

Ioan BUTIURCÄ‚