Uncategorized

Mahomed Keir Barma din Damasc în CL Târnăveni

Odată cu integrarea europeană, județul Mureș se poate mândri cu o premieră națională. Primul consilier local cetățean român, născut însă departe de România, a fost investit în funcție. Și a jurat credință statului român cu mâna pe Coran. S-a întâmplat la Târnăveni.

Proaspătul consilier local Mahomed Keir Barma s-a născut lângă Damasc, în Siria, fiind primul copil al unei familii în care tatăl, avocat și economist, muncea toată ziua pentru a le putea oferi copiilor săi confortul unui trai decent. “După ce m-am născut eu, timp de doi ani, părinții mei nu au mai avut nici un copil. S-au rugat la Dumnezeu să le mai ofere și alți prunci și Dumnezeu i-a ascultat și le-a dat. Uneori chiar doi într-un an. Așa am ajuns la 16, toți frați din aceeași mamă și același tată. Ne-am crescut unii pe alții. A fost și greu, a fost și ușor, dar norocul nostru au fost părinții care ne-au impulsionat să învățăm pentru a ne putea realiza. Așa am ajuns, la începutul anului 1981, la Timișoara pentru a studia medicina”. I-a plăcut atât de mult ceea ce găsit și ce a văzut la noi, încât gândul rămânerii definitive în România a început să încolțească. Soarta a făcut să o întâlnească pe Dana Cândea, fata de care s-a îndrăgostit și de care și-a legat viața. “În anul 1988 am depus la Ambasada Siriei de la București dosarul pentru primirea acceptului de căsătorie. În paralel am făcut același lucru la București. Formalitățile au durat foarte mult, pentru că România nu încuraja căsătoria românilor cu cetățeni străini. Dar a venit anul 1989 și totul s-a dat peste cap”, ne-a povestit Mohamed Keir Barma.

După terminarea studiilor s-a stabilit la Târnăveni, orașul provincial încărcat de istorie, de care s-a legat aproape instantaneu. A fost printre primii oameni din țară care au profitat de libertatea nou dobândită, depunând actele pentru a obține aprobarea pentru liberă practică în medicină. Dar cum vremurile erau încă tulburi, ca cetățean străin nu a primit aprobarea. Astfel că, în 1991, împreună cu Dana, soția lui, s-a întors pentru un an acasă în Siria. “Părinții mei, la început, nu au fost încântați că m-am căsătorit cu o străină. Dar, cunoscând-o pe Dana, și-au dat seama că sunt un om feri-cit și acum sunt și ei mulțumiți. Au reușit să treacă peste barierele religioase și culturale și se bucură pentru fiecare realizare a noastră. În Siria am stat doar un an, apoi am revenit acasă pentru o specializare și am rămas aici. Am realizat amândoi că aici este casa noastră”, ne-a spus, cu o emoție sinceră, Mohamed Keir. În 1992, proaspăt reîntors “acasă”, sirianul a renunțat la dorința de a practica medicina și a devenit unul din primii întreprinzători ai Târnăveniului. Între timp familia lui s-a mărit cu cele două fete pentru care îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu că i le-a dat.

Românul sirian

Și a venit anul 1998, anul în care a primit cetățenia română. “A fost un moment emoționant. Momentul în care împreună cu bunul meu prieten doctorul Raed Arafat, unul dintre cei mai cunoscuți medici din sistemul de medicină de urgență din România, am primit cetățenia română. Am fost primii cetățeni străini care am avut această onoare. Ceva s-a schimbat atunci. Am simțit cu adevărat că aparțin acestui pământ, pe care oricum îl iubeam deja. Dar simțeam că sunt întreg. Așa a apărut și gândul de a mă implica mai mult. Și s-a produs apropierea de politică”, și-a amintit despre acele vremuri Mohamed Keir.

Primul contract cu politica l-a avut în anul 2000, când PSD, formațiunea politică în a cărei platformă politică credea și crede și azi. A aderat la acest partid și, prin activitatea sa la alegerile din 2004, ocupa deja o poziție eligibilă pe listele partidului. Dar a renunțat atunci la poziția de consilier local în favoarea unei doamne. Nu era încă pregătit pentru asumarea unei asemenea responsabilități. Plus că încă nu se simțea îndeajuns de pregătit și nu putea înșela așteptările celor care

l-au ales. La începutul anului 2007 a profitat de șansa care s-a ivit, șansă datorată unor mișcări de personal și a acceptat numirea. Mai rămânea doar ca primăria să accepte dorința lui, de a jura credință României, cu mâna pe Coran. “Sunt un om care respectă alegerile și credințele fiecărui om. Am citit cărțile sfinte ale creștinătății, cele mozaice, Biblia, Tora și Talmudul și toate spun povestea omenirii, toate au același Dumnezeu. Doar, că îl numim altfel. Dar ne-am născut în tradiții și obiceiuri diferite și trebuie să respectăm asta. Când mi s-a oferit șansa de a fi numit consilier local, le-am spus colegilor mei că pot accepta această onoare, dacă și ei pot accepta să rostesc jurământul de credință cu mâna pe Coran. Cartea sfântă a religiei în care m-am născut. Am adus Coranul cu mine și l-am arătat colegilor și prietenilor mei. Nu s-a supărat nimeni, ba mai mult au considerat că adevăratul jurământ se face cu mâna pe cartea sfântă a religiei pe care o practică fiecare”, ne-a spus Mohamed Keir Barma.

O asemenea declarație de credință ne-a îndemnat să luăm legătura cu primarul orașului Târnăveni, Octavian Popa, pentru a afla mai multe amănunte.

” Toți cei care îl cunoaștem oameni simpli, consilieri locali, politicieni, oameni de afaceri, avem aceeași părere despre el. Mohamed Keir Barma este un coleg model, un om pe care te poți baza, muncitor și de încredere.

Este omul care a trecut și prin greutăți, a avut și reușite, omul care știe ce înseamnă să îi respecte pe cei de lângă el. Religia și cultura celorlalți nu este un subiect tabu în aceasta familie”, ne-a spus primarul.

Naturalețea multiculturalității

Acasă la Mohamed Keir Barma ne-am convins de acest lucru. Alături de texte sfinte din religia mahomedană stau firesc icoane, reprezentând-o pe Maica Domnului și pe Isus. “Soția mea și-a păstrat religia ortodoxă, mergem împreună uneori la biserică, nu ne temem și nu ne ascundem unul de celălalt. Eu am fost și am rămas un mahomedan și mă rog conform tradiției mele. În lipsa unei moschei, rugăciunea o fac acasă. Cele două fete ale noastre au urmat, conform tradiției, religia tatălui și sunt și ele de religie musulmană. Locuim în aceeași curte cu părinții soției, care la fel ca și părinții mei, ne înțeleg și ne iubesc necondiționat”, ne-a spus mândru de familia sa, Mohamed Keir.

Ca orice părinte, atunci când vorbește despre copiii săi, mândria i se ghicește în glas și în privire și în gesturi. Proaspătul consilier local are motive întemeiate să fie mândru. Fiica cea mare, Amani Barma, la examenele de capacitate din vara trecută a obținut cea mai mare medie pe județ. Iar fiica cea mică este pe urmele ei. “Mi-a dat Dumnezeu șansa de a mă naște într-o familie în care am învățat ce înseamnă dragostea și respectul. Mi-a mai dat șansa de a avea o familie de care sunt extrem de mândru și pe care o iubesc necondiționat. Mi-a mai oferit un dar, acela de a mă naște într-o țară extrem de frumoasă și de a fi primit ca fiu al acestei țări, de o frumusețe a locurilor și a oamenilor incredibile. Este poate singurul loc din lume în care tradiția s-a păstrat nealterată. Și ca cetățean al acestei țări spun că avem de oferit lumii comori incredibile. Trebuie doar să ne facem cunoscuți. Eu am venit și am rămas aici. Și aici, acasă la mine, la Târnăveni, voi încerca să pun în practică proiectele pe care le am. Deocamdată reprezintă o surpriză și nu le voi divulga. Deocamdată”.

Am plecat de la Mohamed Keir Barma în gând cu această declarație de credință pe care proaspătul consilier local ne-a făcut-o. Și ne-am spus că omul acesta este un deschizător de drumuri. Alături de Raed Arafat, primii cetățeni străini care au primit cetățenia română și primul consilier local de origine străină. Și ne-am mai spus că cei care au făcut aceste alegeri au avut “mână bună”. Oare va ajunge orașul Târnăveni primul în Europa ? Din ceva șoapte care ne-au ajuns pe la urechi nu este exclus. Până vom afla mai multe, “Salam Alecum”.

Eugenia KISS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close