Uncategorized

Sãrmanii epigoni

Marea greșealã a lui Alexandru Macedonski a fost cã l-a atacat pe Eminescu. Personal, el a avut, iar memoria sa are pânã astãzi polițe de plãtit de pe urma îndrãznelii sale. Ofensa adusã poetului nepereche nu i-a fost trecutã cu vederea și receptarea operei sale are încã de suferit. Macedonski însã este unul din cazurile singulare în care o valoare atacã, respectiv contestã o altã valoare. De cele mai multe ori, nulitãțile, frustrații, cei înarmați cu reacredințã atacã, pun la îndoialã certa calitate a unor oameni, opere sau întâmplãri. Cred cã exemplele lui Blaga, Arghezi (pânã la un moment dat), Voiculescu și tratamentul de care s-au bucurat aceștia în perioada comunistã este mai mult decât grãitor. Între timp însã, rãuvoitori și diletanți existã și în ziua de azi. Într-unul din numerele recente ale revistei 22 a apãrut un articol în apãrarea lui Marian Papahagi, atacat de nimeni altul decât de Marian Mincu. Care, spun gurile rele, l-ar fi abordat pe Umberto Eco însuși pentru ca acesta din urmã sã intervinã pe lângã juriul care acordã Premiile Nobel în ideea de a-i face lobby. Mincu nu a primit premiul Nobel! Nu l-a primit încã nici Eco. Consider cã orice comentariu, care sã dea explicații în plus despre personalitatea și lipsa de rafinament a lui Mincu, este totalmente de prisos. Dar sã revenim mai aproape de zona noastrã. La Sighișoara, de pildã. Nu micã mi-a fost mirarea când am vãzut cu câtã pãrtinire, cu câtã lipsã de metodã și de bun gust a fost supus interogației Festivalul ProEtnica. Evenimentul vã reamintesc cã reunește (aproape) toate etniile din România, care vin sã ne arate, în cadrul unei manifestãri organizatã cu multã eleganțã, ce au ele mai frumos, ce au dat mai bun culturile de la care se revendicã, în termeni de dans, muzicã, artã culinarã, literaturã sau meșteșuguri. În plus, ProEtnica vine în spijinul ideii cã alãturi de români au trãit, au creat, s-au exprimat și alții. Cã noi trãim într-un spațiu multicultural, deci, bogat. De când existã, ProEtnica s-a bucurat nu doar de sprijinul autoritãților române, ci mai ales de acela al Institutului de Relații Culturale Externe din Stuttgart și se aflã sub înaltul patronaj al ambasadorului Germaniei la București. De fiecare datã ProEtnica ne-a oferit un festival – contrar majoritãții evenimentelor de gen din România – bine gândit, bine organizat, capabil sã atragã un public educat, instruit, care știe sã distingã între valoare și non-valoare. Poate este ProEtnica un eveniment prea rafinat pentru lipsa unora dintre noi de culturã și de bun gust. Partea frumoasã a lucrurilor este cã pânã la urmã doar valoarea rãmâne. Au dispãrut fãrã urmã denigratorii lui Blaga sau ai lui Voiculescu. Au fost înghițiți de istorie. Eminescu a rãmas. Va rãmâne și Papahagi. Va rãmâne și Sighișoara Proetnicã.

de Diana SACAREA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close