Uncategorized

“Sărut-mâna, tatăl meu”

Nu credem că greșim dacă spunem că majoritatea românilor nu pot concepe adevăratul farmec al Crăciunului fără colindele lui Ștefan Hrușcă. Reporterii Trustului GAZETA au fost în Ieud, unde, în așteptarea Sărbătorilor, tatăl lui Ștefan retrăiește la 78 de ani povești cu o intensitate tulburătoare.

Majoritatea oamenilor se gândesc în mod automat la colinde atunci când se rostește cuvântul “Crăciun”. Iar în condițiile în care cel mai cunoscut și apreciat “colindător” al României este Ștefan Hrușcă, ne-am hotărât să mergem în Ieud, să vedem cum se simte spiritul Crăciunului în casa în care a crescut artistul, care dă un farmec special Sărbătorilor de iarnă. Oamenii din sat ne-au spus cu tristețe că “anul acesta Ștefan nu vine acasă” și ne-au arătat unde-l găsim pe tatăl său. În scurt timp, dau mâna cu Ștefan Hrușcă senior, care ne duce într-o cameră tapetată cu fotografiile fiului, care-i poartă întocmai numele. Pe masă, pe scaune și pe pat erau zeci de poze și diplome. Îmi face loc pe un scaun și, ținând teancul de poze în mână, mă fixează în ochi: “Mă bucur tare mult că ați venit! Făceam foc, pentru că vine de Crăciun fata mea din București. Ștefan n-o să ajungă, pentru că-i tare ocupat. L-am întâlnit de ziua lui (în 8 decembrie) în Reghin, iar în 16 decembrie ne întâlnim în București, unde fiica mea m-a chemat să sărbătorim ziua în care împlinesc 78 de ani”. Văzând sutele de poze din jurul său, vă puteți da seama că povestea a început să curgă de la sine.

De două ori în armată

“Am fost șofer 38 de ani, însă copiii mei au fost așa cuminți că nu a trebuit niciodată să-i iau de urechi. Soția mea a fost ca o măicuță sfântă pentru ei și… iertați-mă… tot plâng de 5 ani de când a murit. Dumnezeu mi-a luat-o și pe una dintre fete”, a spus printre lacrimi bătrânul Hrușcă. Apoi, tatăl artistului a continuat “ce frumoase erau zile când stăteam cu toată familia la masă! Când veneam din cursă, soția mă aștepta în fereastră cu mâinile împreunate în rugăciune, iar duminica le povesteam întâmplări din timpul războiului. Tatăl meu a murit când aveam un an, iar mama muncea la bogați, să mă poată crește. La 13 ani și jumătate am plecat pe jos, până în Vatra Dornei, pentru că vroiam să merg în armată. A doua zi după ce-am ajuns, mi-au dat haină militară și m-au trimis la Ploiești să fiu ucenic la cei care reparau mașinile pentru front. Am plecat din armată la 16 ani, și pentru că timpul petrecut acolo nu mi-a fost recunoscut, la 19 ani m-au chemat înapoi”.

Nunta fără părinți

I-am cerut detalii despre felul în care a văzut evoluția fiului său, din punct de vedere muzical: “aveam în vecini un țigan care cânta la acordeon. Când a fost în clasa a doua, Ștefănel m-a dus să-mi arate ceva acasă la acel om. I-a luat acordeonul și a început să-mi cânte, după care m-a rugat să-i iau și lui unul, ceea ce am și făcut. După ce a intrat la Liceul Pedagogic din Sighet, i-am cumpărat vioară și după câteva luni m-a anunțat că a intrat în taraful liceului. Când a plecat la Sighet, i-am spus: ce-ți place aia fă, numa’ să fii cuminte și să respecți. Sunt mândru de el. Nu după mult timp l-am căutat să-i las niște bani, am aflat că era la un festival. La două zile a venit acasă și mi-a arătat primul său premiu, primit la Constanța. A urmat perioada Cenaclului Flacăra, iar apoi, imediat după Revoluție mi-a spus că a primit invitație în America și Canada. A cunoscut o fată din Paris pe care a adus-o să ne-o prezinte și să ne spună că după ce se întoarce din Canada vrea să facă în Ieud o nuntă tradițională, inclusiv cu călăreți. Din păcate n-a reușit asta din cauza vizelor. A făcut nunta în Canada, iar noi am primit știrea bombă o dată ce ne-a trimis un set de fotografii. Acum am doi nepoței. Am fost la ei, în Toronto, în 2000”.

Crăciunul

Chiar dacă nu-și petrece bătrânețea alături de niciunul din copiii săi, Hrușcă simte că este iubit, punând cap la cap detaliile și amintirile plăcute: “când am intrat în pensie, după 38 de ani de șoferie, Ștefănel mi-a cumpărat un microbuz să am ocupație. Am avut și un Oltcit pe care și l-a luat când cânta cu Șeicaru, și mi-a lăsat și Citroen-ul cu care a venit din Paris când a adus-o pe fată. Ori de câte ori a putut a trecut pe acasă, uneori chiar și cu autobuze pline cu artiști. Nici nu mai știu câte vedete ne-au trecut pragul. Dar mă și ajută. Când era în liceu, aveam obiceiul să bag mâna-n buzunar fără să-i spun nimic și să-i las bani, deși era modest. Îi spuneam nu-ți place ce costum are băiatul ăla, nu vrei și tu? Dar el îmi răspundea nu-mi trebe’ mie tătucă. Acum și el face exact la fel. De la Revoluție, de când i s-a dat voie să colinde, numai eu știu ce-i în sufletul meu să-mi văd fiul iubit și apreciat de atâția români. Unele versuri le are de la noi, dar bucuria e și mai mare când îl văd îmbrăcat în costum popular. Așa se apropie pentru mine Crăciunul. Cu multe amintiri”.

Poveștile bătrânului Ștefan Hrușcă sunt cu atât mai impresionante cu cât el stăpânește perfect arta de a împleti relatările care-l fac să-i curgă lacrimi cu cele care i-au făcut viața mai frumoasă. Înainte să plecăm, ne roagă să-l mai căutăm “să vă mai arăt câteva poze, că am mii în toată casa” și ne-a dus să vedem locul care-i amintește de munca de-o viață. și în garaj am găsit pereții tapetați cu fotografii ale familiei și cu afișe de la concertele fiului său. Ba chiar am primit câțiva “fluturași” de la primul concert de colinde a lui Ștefan Hrușcă. Au trecut ani buni de atunci, dar bătrânul Hrușcă spune că mai are încă multe exemplare.

Mircea CRIȘAN

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close