Uncategorized

Scrisoarea pierdută la Inspectoratul Școlar

Evi Saveta, Directoarea Gimnaziului Dacia susține că un domn, pe nume Ioan Gălbejan s-a prezentat la direcțiunea școlii cu un bilet semnat de Suzana Ganță, fosta inspectoare șefă a Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș, în care era recomandat pentru angajare. Postul de muncitor de întreținere pe care a fost angajat Ioan Gălbejan anul trecut, a fost blocat timp de nouă luni. Interesant este că Suzana Ganță, pe perioada șefiei sale de anul trecut l-a trimis pe Ioan Gălbejan cu un bilețel semnat, prin care solicita directoarei Gimnaziului Dacia să îl angajeze, evitând cadrul legal. Deși Ganță susține că nu are cunoștință de această situație, numele ei este prezent într-o adresă trimisă la redacție ziarului nostru.

Cu toate că bilețelul nu există, avem certitudinea că ar fi vorba de un trafic de influență, fapt ce reiese din declarațiile directoarei Gimnaziului Dacia.

Traficul de influenta?

Am încercat să dăm de fosta șefă a ISJ, care, la data de 21 februarie a fost pusă în funcția de director la Liceul Electromureș. ,,Nu-l cunosc, nu mai țin minte dacă l-am trimis pe acel om cu un bilețel. Iar vreți să inventați tot felul de acuzații? Voi verifica acest lucru, dar nu sunt sigură. Mai mult, nu am timp de așa ceva!” a declarat Suzana Ganță director la Liceu Electromureș. Rămânem totuși la întrebările la care directoarea Ganță nu a reușit să dea răspunsuri. Dacă are cunoștință de acel bilețel, așa cum ne-a informat directoarea școlii. Și dacă dacă da ce măsuri ar trebui luate. Surse din cadrul ISJ Mureș susțin că Ioan Gălbejan, fostul angajat al Gimnaziului de Dacia a avut o relație de prietenie cu Suzana Ganță, care “i-a rezolvat” acestuia postul care era blocat timp de nouă luni.

Potrivit art.257 alin. 2 raportat la art.256 :Sanctiunea legala pentru o fapta de coruptie este penala (inchisoare) si atrage pierderea unor drepturi civile, iar pentru neglijenta in serviciu sanctiunea legala este administrativa (avertizare, diminuarea salariului, suspendarea din functie etc).

,,A venit la mine domnul Ioan Gălbejan cu un bilețel pe care era semnat de fosta inspectoare șefă a ISJ Mureș, și mi-a spus că l-a trimis Suzana Ganță.

Întradevăr, nu am verificat acest lucru pentru că era de ajuns semnătura ei. Am rămas mirată cum de trimite omul cu un simpu bilețel semnat de Ganță, care pe vremea aceea îmi era șefă. Problema era că nu am verificat dacă inspectoarea l-a trimis, și dacă este semnătura ei. În conformitate cu Legea Învățământului, trebuia să trimită un act oficial. Nu un bilețel”.

Traficul de influență este infracțiunea prin care, o persoană denumită promitent, care

– are influența sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public

– pretinde bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau juridică, pentru a-i rezolva o problemă prin convingerea funcționarului public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

,,Îl cunosc pe acel domn, da, m-am interesat cine este. Eu nu am trimis niciun bilețel directoarei care l-a angajat pe acesta. Am vorbit cu directoarea Gimnaziului Dacia. Vă rog să studiați CV-ul lui, pe urmă să ajungeți la o concluzie”, a declarat Suzana Ganță.

Alexandru L. KRISTOF

Show More

Related Articles

Back to top button
Close