Se aleg apele
Este din cale afară de greu ca, aflându-ne în mijlocul unei ploi torențiale, să ne gândim la soare. Și să chiuim de bucurie. Mai ales dacă ne-am trezit în miezul potopului fără umbrelă, în sandale romane și cu șosete de flotir. Sau mai ales dacă ne-a împins cineva (om bun, desigur) din baltă-n baltă.
Cine ar fi zis, prin toamna anului 2003, că potopul declanșat de la pupitrul de comandă central, cu slugarnică extensie la cel județean, se va opri vreodată? Că vom putea, noi, cei puternic zguduiți de torentul de noroi, să privim calmi la soare. Și, dacă vrem, să chiar stăm cu burta la el.
Președintele Curții de Apel, dl. Artenie Cordoș, a fost sancționat prompt în iunie 2003. Din cale afară de prompt. După ce le-a explicat jurnaliștilor, la cererea acestora, că dosarele instanței sunt publice (pentru că așa le-a considerat tatăl lor, legiuitorul), a fost mare deranj la scufia Ministerului. Pentru că președintele celei mai înalte autorități judecătorești din două județe și-a luat libertatea de a nu a confirma, nici măcar indirect, legătura halucinogenă dintre mafia italiană și un magistrat arestat, țop, i-a fost trimis pe cap controlul ce venea să întregească salba presiunilor exercitate asupra magistraților mureșeni începând cu anul 2001. În numele neimixtiunii executivului în justiție… Și cum tot omul de control are capacități paranormale (asortate cu ale șefului drag), numai ce a plecat echipa (vineri) de la Târgu Mureș, că lunea următoare dl. A. Cordoș s-a și trezit cu o altă surpriză pe cap: degraba revocare din funcție. De atunci și până deunăzi, majoritatea judecătorilor au încercat să dezlege șarada. Când (piei, necurate!) s-au redactat concluziile controlului, când s-au înaintat ministrului, când au fost date Consiliului Superior al Magistraturii și când au avut membrii acestuia răgazul de a se informa asupra sancțiunii revocării cerute de ministru, de vreme ce materia primă a ajuns la București de-abia vineri seara, iar luni președintele Curții era deja tuns și frezat (scuzați!)??
Dar, în vremurile acelea, totul se întâmpla ca în poveste. Numai că, în cazul nostru, nu Făt-Frumos este cel ce creștea într-o zi cât alții într-un an, ci Baba-Cloanța. Vă rog, vă rog, nu începeți cu nominalizări punctuale și sigure. Sau, puteți începe, dacă găsiți orice asemănare cu realitatea. La urma urmei, cine vă poate pune călușul în gură (ptiu, mai piei o dată, încornorate!)?
Și, întrucât cineva cu plămânii antrenați a strigat „pââârtiiiiie!”, s-a și făcut. Astfel că locul încă fierbinte al președintelui A. Cordoș a fost ocupat de președinta F. Grosu, care tocmai părăsise scaunul de președinte de tribunal pentru a se instala în cel de șef de curte. După ce cu câteva săptămâni înainte de-abia își pusese fundul în scaunul (clocotitor) de președinte de tribunal (care, se pare, că nu i-a fost pe măsură de hărăzit).
După toate aceste secvențe de poveste, dl. președinte A. Cordoș și-a luat inima-n dinți (căci așa se numea orice atitudine soră cu curajul în acele vremi) și a atacat hotărârea prin care a fost revocat. Pe parcursul procedurii, Curtea Constituțională a fost prima instanță care i-a dat dreptate. Și un (puternic) punct de sprijin. Așa că, dosarul a fost trimis (de către înalta Curte) spre judecare, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Adică, exact în parohia în care odinioară acționaseră toate farmecele dintr-o poveste parcă geamănă cu cea a Babei-Cloanța-Cotoroanța.
În fine, după un periplu de aproape doi ani, instanța de judecată a stabilit: președintele este președinte, deci, președinta nu mai e președintă! Adică, în traducere liberă, Tribunalul Mureș a admis cererea și a anulat ordinul prin care fosta ministră a justiției l-a revocat intempestiv pe președintele Curții noastre de Apel. Deci, dl. Artenie Cordoș era îndreptățit să rămână mai departe pe scaunul de șef în toată perioada 2003-2005, hotărârea Tribunalului având (așa cum scrie în carte, în caz de anulare) efecte retroactive. Înlăturarea domniei sale a fost ilegală. Așa că, imediat după ce hotărârea va rămâne definitivă (mai sunt doar câteva zile) vom fi în prezența scenei (tot de poveste) tip „doi pe un balansoar”. Numai că, dintre protagoniști, doar unul va avea patalamaua definitivă care să-i confirme calitatea de șef, juridic nepierdută. Și care să-i permită să ceară de îndată a fi repus în toate drepturile abuziv luate prin revocare. Cu tot regretul, constatăm că postul de președinte de tribunal fiind (încă) ocupat, președinta curții nu va putea să facă-cale-ntoarsă față de traseul meteoric din 2003. Că doar n-a absolvit școala postliceală de președinți!
Din toată zbaterea anilor din urmă reținem, însă, că, mai devreme sau mai târziu, singure sau ajutate, de bună-voie sau prin constrângere, apele tot se separă de mizerii. Menite a rămâne la fund.
de Andreea CIUCA
