Deteatralizarea ca demers regizoral

Concitadina noastra Alina Nelega este dramaturg si prozatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din România, a UNITER si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. Piesele ei, traduse în engleza, germana, franceza, maghiara, poloneza si rusa sunt publicate în reviste (Teatrul Azi – Bucuresti, Dialog – Varsovia etc), antologii (Eastern Promise – Aurora Metro Publishers, Londra, After Censorship/Apres la censure – Unitext, Antologia Festivalului de la Sibiu, etc.) si sunt citite, publicate si reprezentate în România (la Arad, Targu-Mures, Cluj, Bucuresti) si în strainatate (la Pecs, Londra, Zurich si New York). Despre arta cu si fara mesaj, despre deteatralizare, dar si despre conditia artistului din Romania de azi, Alina Nelega a avut amabilitatea sa acorde un scurt interviu in exclusivitate pentru “Ziarul de Mures”.

Reporter: Marele pictor francez Chagall spunea ca: “Am ales pictura caci îmi era la fel de vitala ca aerul. Mi s-a parut o fereastra prin care pot sa-mi gasesc scaparea într-o alta lume.” Parafrazându-l pe Chagall, care a fost motivul pentru care ati ales dramaturgia dupa o scurta, dar promitatoare experienta jurnalistica?

Alina Nelega: Inca nu am renuntat la jurnalism. Din cand în cand mai scriu, dupa cum stiti, reportaje teatrale sau mici eseuri polemice. De asemenea, scriam teatru si pe vremea cand traiam din jurnalism, asa ca, as spune, ambele sunt niste iubiri perene – respectiv si fictiunea, si non-fictiunea.

Rep.: Tot Chagall mai spunea ca: “Arta este efortul necontenit de a concura frumusetea florilor”. În subliminal – cred eu – Chagall nu face altceva decât sa militeze pentru o arta cu mesaj. Având în vedere ca traim într-o lume invadata de impostura, nonvaloare, sexualitate exacerbata si o violenta greu de înteles si explicat credeti ca mai este acest concept actual? Nu s-a demonetizat el oare? Spun asta pentru ca ani buni – ma refer la regimul comunist – s-a încercat ca prin arta, indiferent de domeniul ei de manifestare sa se faca propaganda pentru promovarea valorilor regimului. Respingând trecututul, cu tarele lui incontestabile, dar nu întotdeauna într-un mod critic asa cum ar fi fost firesc nu avem cumva tentatia sa cadem în cealalta extrema, adica sa facem pur si simplu arta pentru arta? In acest context as dori sa vorbiti putin si despre deteatralizare.

Alina Nelega: Vedeti, eu nu cred în mesaje. Dar cred ca înteleg ce vreti sa spuneti. Probabil ca va deranjeaza lipsa de directete a spectacolelor înecate în imagini stupide si teatrale, pline de facaturi si falsitati cu pretentii intelectualiste. Acestui gen de spectacol i-am opus, în cateva randuri, conceptul de deteatralizare, fara a încerca sa-l vand drept un termen exclusivist. Dar, notand ultimele trend-uri în teatrul care se joaca azi, în Europa si în lume, atat cat am vazut eu, am alcatuit o fisa de observatie, mai degraba, a unui gen de spectacol mai direct, mai aproape de hiperrealitatea care se impune tot mai mult în teatru, dar si în film si în artele plastice, vizuale, ca si în literatura. Adica un tip de imagine pornita de la cuvânt, în relatie mai directa cu acesta, mai putin oblica si mai putin descriptiva, mai dinamica. Despre continut si consistenta am vorbit mai pe larg în alte ocazii si aici as spune ca deteatralizarea se refera doar la textele noi, eventual la textele mitizate – rescrise, transformate, actualizate, conformizate, daca vreti. Dar fundamental ea este un tip de limbaj scenic. Nu sustin ca e unicul limbaj scenic, nici ca Trei surori ar trebui deteatralizat. Dar as insista asupra unui punct important al dezvoltarii conceptului: deteatralizarea fixeaza directia în scena. Textele noi au nevoie de un anume tip de tratament. Cei care regizeaza texte noi stiu asta. De asemenea, as vrea sa accentuez ca tipul de spectacole deteatralizante, directe, sunt pornite dintr-un demers regizoral care permite vocii autorului sa se auda. Noi nu mai citim azi Shakespeare, ni se pare ca Hamlet e fie Hamlet-ul lui Tocilescu, fie al lui Vlad Mugur (ca sa dau doar doua ilustre exemple). Interpretarile marilor mituri culturale tin de o moda a postmodernitatii care a fost înlocuita azi de hiperrealitate. Poate ca nu ma mai intereseaza interpretarea destinului unui print danez care studiaza în Germania, angrenat în neputinta de a vedea realitatea cu ochii practici ai cutumei care-i cere razbunarea uciderii tatalui si care alege sa se sinucida indirect. Poate ma intereseaza Marius von Mayenburg si descoperirea neoexpresionista a sexualitatii monstruoase a incestului si a poeziei negre si profunde a hiperrealitatii textelor noi germane. Pe de alta parte, nici violenta, cruzimea si nici impostura nu sunt inventii contemporane cu noi. Daca va ganditi doar la povestile biblice sau îl cititi pur si simplu pe Sofocle – ca sa nu pomenesc de Shakespeare, pe care Voltaire refuza sa-l accepte din cauza ca era prea violent si crud – îmi veti da dreptate.

Rep.: Cum s-a nascut Dramafest? Pentru dv. ca dramaturg venit din Est a fost importanta experienta engleza de la Teatrul Royal Court? În ce a constat si mai ales ce credeti ca v-a adus ea nou?

Alina Nelega: Dramafest s-a nascut din dorinta de a crea un context de manifestare a dramaturgiei noi. Istoric vorbind, a luat nastere în 1997, a cunoscut trei editii de festival si mai multe programe de promovare a textului nou si a experimentului. Cel mai recent, underground, se dezvolta si azi în colaborare cu Teatrul Ariel. Pregatim în toamna un eveniment constand în trei spectacole lectura pe texte americane contemporane si o premiera, în regia lui Stefan Iordanescu, a unui text nou al scriitoarei Kelly Stuart, profesor de dramaturgie la Columbia University New York (este colega cu regizorul Andrei Serban), spectacol pe care-l vom juca si la Teatrul Odeon în octombrie, în cadrul programului ARTE, la care suntem colaboratori. Cat despre experienta mea engleza vreau sa va spun ca a fost un moment în care aveam nevoie de întalniri, iar întalnirea cu teatrul englez ca ceea ce este el azi, a fost foarte importanta pentru mine.

Rep.: Incontestabil ca va bucurati de succes si – ceea ce e mai rar la români – de recunoastere a succesului dv. Nu vreau sa fiu malitios, dar mi se pare ca noi, românii, recunoastem talentul si valoarea în general dupa marea trecere dincolo când orice concurenta e exclusa, ori în acest caz sunteti totusi o exceptie. În acest context as vrea sa va rog sa vorbiti despre premiul primit la Heidelberg.

Alina Nelega: Am avut rareori sentimentul succesului si acest lucru s-a întamplat mai ales la spectacolele mele sau la cele în care îmi apartinea textul. Si s-a datorat mai ales publicului. Dar e adevarat ca premiile sunt importante, ca si vizibilitatea pe care ele ti-o asigura. Ceea ce e nefiresc însa e ca sa mi se ofere contracte în strainatate – si nu în teatrele românesti din propria mea cultura. E ciudat, fiindca te simti ilegitim, ca si cand ai sta într-o casa unde nu esti dorit, desi e casa ta, e cultura ta, e tara ta. Schizofrenic, nu ? Dar, obiectiv vorbind, nu sunt nicidecum singura în aceasta situatie. Si asta e destul de trist. Cat depre Heidelberg, ce sa va spun ? La bursa de texte din 2007, juriul de acolo m-a onorat cu premiul “Autor European” pentru piesa “Amalia respira adanc” ceea ce, de ce sa nu recunosc, e o satisfactie pentru un autor.

Rep.: Orice s-ar spune, Târgu-Muresul este si ramâne un târg provincial cu pretentii. Dv. ca artist care traiti si creati în acest spatiu geografic restrans ati dovedit ca pot fi depasite cu succes anumite limite pe care încearca sa le impuna aceste etichete mai mult sau mai putin justificate. Avem aici, la Târgu-Mures, un public pregatit sa recepteze arta – ma refer in mod deosebit la teatru – sau doar mimam aceasta pentru ca asa “da bine”?

Alina Nelega: Nu m-as pronunta neaparat atat de transant la adresa acestui oras, în care m-am nascut si pe care îl iubesc. Si nu traiesc numai aici, nu creez numai aici. Dar ma întorc aici întotdeauna, ca la un spatiu care, desi provincial, cum spuneti, are farmecul si specificul sau ardelenesc, multietnic, un spatiu pe care îl consider creativ, desi vorbim de un oras mic si, poate, putin cam orgolios. Din punctul meu de vedere exista public pentru teatru, problema e doar ca exista prea putin teatru.

Rep.: Daca nu considerati prea indiscreta intrebarea mea as vrea sa va intreb la final despre proiectele dv. de viitor. Ce pregatiti, cu cine, unde… ?

Alina Nelega: Am vorbit anterior de proiectul din toamna care va angrena Teatrul Odeon din Bucuresti si Teatrul Lark din New York. Eu, personal, lucrez desigur în continuare la o piesa, am o rubrica saptamanala pentru copii la Radio Targu-Mures, numit? ” Fabrica de povesti”, care ma solicita si îmi face o deosebita placere. În ultima vreme am redescoperit radioul, am lucrat destul de mult, si la Cluj si la Bucuresti si la Targu-Mures. Îmi place mult sa regizez teatru radiofonic si unul din spectacole, “Mi se duce bateria”, produs de radio Cluj, a fost selectat pentru un important festival de teatru radiofonic, Prix Europa, care va avea loc la Berlin, în octombrie anul acesta.

A consemnat

Nicolae BALINT

Alina Nelega colaboreaza cu Teatrul Bush din Londra si Teatrul Lark din New York, In 1999 a beneficiat de o rezidenta internationala la Teatrul Royal Court din Londra. A fondat Festivalul de dramaturgie noua Dramafest, care a cunoscut trei editii, coordoneaza, în calitate de critic de teatru, revistele de teatru Postscenium si ultimaT. Conduce ateliere de dramaturgie, scrie si regizeaza spectacole radiofonice la Bucuresti, Cluj si Targu-Mures, traduce din literatura dramatica britanica si Americana. Introduce în circuitul teatral românesc piesa Monoloagele Vaginului de Eve Ensler, pe care o si regizeaza. I se decerneaza de catre UNITER premiul “Piesa anului 2000” pentru www.nonstop.ro,. Este Ph.D. al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica – Bucuresti cu o teza despre tragicul în textul nou de teatru. Alte carti aparute: romanul Ultima vrajitoare (Editura Paralela 45, 2001, nominalizat la premiile Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din România, aparut si în lb. maghiara la editura JAK, martie 2007), Teatru si povestiri (2003, Editura UNITEXT), Hess (Teatrul Ariel, 2003). În pregatire, la editura Cartea Româneasca, volumul de monodrame Kamikaze.