Uncategorized

Semnal editorial: “Istoria presei”

Îngrijit de George Stanca și publicat de Editura “Paralela 45”, volumul “Istoria presei” de Pamfil Șeicaru (1894-1980), ne relevă nu numai un gazetar cu veleități de istoric, dar și un fin analist al fenomenului presei, fenomen surprins mai ales din perspectiva politică a manifestării sale. Cu multă abilitate și inteligență Pamfil Șeicaru redă într-un mod cât se poate de inspirat și agreabil aspecte puțin sau deloc cunoscute despre ceea ce a însemnat presa, dar și implicațiile sale sociale, politice și culturale de-a lungul timpului și în întreaga lume. Pamfil Șeicaru, jurist ca formație, dar ziarist de mare inspirație, face parte din acea pleiadă – azi aproape dispărută – de gazetari care petreceau ore bune din săptămână în biblioteci. Într-o vreme în care se scrie mai mult decât se citește, Șeicaru, fost director al ziarului “Curentul” (1928-1944), ar putea reprezenta un adevărat model pentru cei dispuși să-l urmeze. După o scurtă prezentare a fenomenului presei în antichitate, epocă în care în agora se practica o “gazetă vorbită”, Șeicaru se apleacă cu foarte multă atenție și face o trecere în revistă asupra fenomenului presei, la sfârșitul secolului al XVI-lea, într-un moment când acesta se afla într-un stadiu incipient, dar cu perspective reale de evoluție în timp. Volumul lui Pamfil Șeicaru are meritul că nu se cantonează într-o epocă istorică și nu se constituie într-o pledoarie pentru presa scrisă, ci dimpotrivă, cu o remarcabilă detașare, jurnalistul face loc și părerilor critice la adresa presei. Astfel, Șeicaru relevă opinia deloc măgulitoare a lui J.J. Rousseau care nu se putea abține să nu declare despre ziare că sunt “O lucrare efemeră, fără merit și fără utilitate…ea nu servește decât să dea femeilor și proștilor vanitate fără învățătură și a cărei soartă, după ce a strălucit dimineața, este să moară seara în garde robe”. Dar presa, care a provocat și căderi de guverne – așa cum s-a întâmplat în Anglia, în timpul Războiului Crimeii (1853-1856) – apreciată de Burke drept “a patra putere”, se bucura și de calde elogii, precum cel al scriitorului englez Bulwer-Lytton, care în 1832, în camera Comunelor, declara: “Dacă ar fi să transmit epocilor viitoare o dovadă a civilizației engleze în sec. al XIX-lea, nu aș alege nici docurile, nici căile ferate…mi-ar ajunge un simplu număr din Times”. Presa ca reflectare a evenimentelor cotidiene, presa ca atitudine față de un moment politic sau altul, presa demascatoare de corupție și abuzuri la cel mai înalt nivel sau presa de război se regăsește oglindită, în evoluția ei în spațiu și timp, în paginile volumului “Istoria presei”, o scurtă, dar concentrată exegeză a fenomenului presei în varietea manifestărilor ei. Vorbind despre meseria de gazetar, Șeicaru, cel care i-a dedicat acestei meserii întreaga viață, chiar și după ce a plecat din România (1944), și care-și făcuse un adevărat crez din ea, spunea: “Un gazetar de mare temperament găsește în vrăjmășiile pe care le provoacă, omagiul talentului pe care-l risipește cotidian. Călimara unui gazetar de luptă nu poate fi umplută cu apa sălcie a amabilităților”.

Nicolae BALINT

nicolae@ziaruldemures.ro

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close