Uncategorized

Sfârșitul lumii e aproape

Sfârșitul lumii este după colț, în apropiatul an 2012. Asta dacă ar fi să dăm crezare unui recent descoperit calendar mayas, care se întrerupe brusc în acel an. Atunci, ar fi un termen limită pentru puterea de regenerare a planetei, cu dezinvoltă inconștiență călcată în picioare de noi toți.

Este un sistem complicat de măsurare a timpului, întins pe o perioadă de peste 5.000 de ani, singurul calendar descoperit până acum, unde eclipsele, cometele și tranzitul planetei Venus sunt prezise exact. Tocmai de aceea, întreruperea bruscă a calendarului în anul 2012, a pus pe jar întreaga lume. Despre civilizația mayașă, o lume apărută brusc cu 1.000 de ani înainte de Hristos se știu puține lucruri. Doar în ultima sută de ani, mărturii ale geniului lor au început să fie scoase la iveală din vegetația deasă a junglei. În timpul scurt în care istoria îi cuprinde, aproximativ un mileniu, mayașii au reușit să construiască pe lângă orașe, temple și piramide, adevărate observatoare astronomice. Tot mayașii sunt cei care au dezvoltat conceptul de “zero”, folosit în matematică. După o evoluție incredibilă, ceva s-a întâmplat și, la fel de brusc cum au apărut, au dispărut definitiv. După descifrarea sistemului de notare folosit în elaborarea calendarului mayaș, conform cu “Popol Vuh”, una din cărțile sacre ale mayașilor, astăzi trăim în cea de-a patra lume, descrisă ca fiind una de succes, în care omul a fost lăsat de zeitate să conducă. Acest lucru însă se va sfârși într-un cataclism și a cincia și ultima lume va fi creată. Profețiile cărții, corelate cu sfârșitul calendarului, i-a adus pe foarte mulți cercetători în pragul isteriei și atunci au declarat că sfârșitul lumii va cădea peste noi în 21 decembrie 2012.

Cele mai șocante previziuni ratate

Apostolii au prevăzut primul sfârșit al lumii pentru 31 decembrie 999, la 1.000 de ani după nașterea lui Hristos. Potrivit lui Nostradamus, lumea ar fi trebuit să se sfârșească în 1732. Apoi în 2000. În 8 februarie 1761, Londra a fost zguduită de un cutremur. O lună mai târziu seismul s-a repetat, iar William Bell, un simplu soldat a “Știut sigur” că un al treilea cutremur va avea loc în 5 aprilie va distruge lumea. În 6 aprilie 1761, Bell a fost internat la ospiciul din Bedlam. În 1814 profeta britanică Joanna Southcott a anunțat că în 19 octombrie 1814 îl va naște pe “Shiloh”, al doilea Mesia și în aceeași secundă lumea se va sfârși. După 10 zile de la profeția neîmplinită, lumea s-a sfârșit doar pentru ea. 1843 a fost anul în care americanul William Miller a anunțat că sfârșitul lumii se va produce în 3 aprilie sau 7 iulie 1843 sau după un an, în 22 octombrie 1844. După ce ultima dată menționată a trecut fără ca sfârșitul lumii să se producă, grupul de prozeliți ai profetului a dat naștere Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A fost sfârșitul unei lumi. În 17 decembrie 1919, seismologul si meteorologul italian Alberto Porta, a prevăzut că în acea zi conjuncția a șase planete va da naștere unui curent magnetic ce va străpunge Soarele, provocând o uriașă explozie în urma căreia Pământul va fi distrus. Pediatrul Elio Bianco a afirmat că în 14 iulie 1960 lumea va fi distrusă de o armă secretă americană, fix la ora la ora 13 si 45 de minute. Cu ajutorul a 45 de oameni, a construit o arcă cu 15 încăperi pe vârful Monte Bianco. Reverendul Lee Jang Lim de la Biserica Misionară din Tami, Coreea de Sud, a anunțat că Iisus Hristos a chemat 144.000 de credincioși în 28 octombrie 1992, la miezul nopții, pentru a-i salva de Armageddon. Peste 100.000 de persoane, cuprinse de isterie s-au prezentat la 200 de biserici fundamentaliste, și-au lăsat serviciul și familiile, donându-și bunurile reverendului Lim. Cu o lună înainte de data prevăzută, Lim a fost arestat deoarece s-a dovedit că investise 4 milioane de dolari în fonduri de investiții cu scadența în 1995.

Chiar și oamenii de știință s-au hazardat în a anunța catastrofe. Cel mai cunoscut caz a fost acela al astronomului francez Camille Flammarion, care a afirmat că în 1910 planeta va trece prin coada cometei Halley, doadă care ar conține gaze otrăvitoare.

„Sunt previziuni false ale unor oameni cuprinși de frică. Trebuie să trăim în credință pentru că aceasta ajută oamenii. Lumea se va sfârși atunci când va sosi clipa, și până atunci să trăim fără frică”, preotul romano-catolic Ficziko Laslo

„Acestea sunt doar speculații absurde. Este adevărat că lumea trăiește în păcat ceea ce nu e pe placul Lui Dumnezeu. Acesta este de fapt rezultatul secularizării, dar în Sfintele Scripturi Iisus ne spune clar că despre ora aceea și despre acea zi a sfârșitului nu știe nimeni nimic, doar Tatăl cel din ceruri”, Ioan Fărcaș, preot greco-catolic

„Aceste previziuni sunt simple speculații ale gândirii oamenilor. Scripturile spun că înainte de sfârșitul lumii vor fi anumite semne care prevestesc acest lucru, dar că nu vom ști sigur niciodată care sunt acestea”, Papp Noemi, preoteasă a Bisericii Evangheliste

Eugenia KISS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close