Turca de la Idicel Padure

Suntem priviti cu admiratie de catre occidentali pentru bogatia folclorului care îi uluieste. Avem obiceiuri pitoresti, dansuri exuberante, costume nationale elegante, rafinate si avem un repertoriu de zicatori, proverbe întelepte si concise. Comoara aceasta e vesnic vie si stralucitoare, de ea ne apropiem cu dragoste si spontaneitate. De sarbatori, satul românesc îsi revarsa în culorii beteala, colindele si vorbele mestesugarite. Suntem orgoliosi si pe drept cuvânt, nu se vad în multe locuri în tara costume ca la Serbeni, jocuri populare ca în Pietris Vale sau Turca precum la Idicel. De sarbatorii, parfumul de busuioc si gutui al datinei strabune adie mai tare si ne întrebam de unde vin ele si cine a împamantenit

aceste obiceiuri transmise din generatie în generatie. Pentru a afla mai multe despre obiceiurile stramosesti si obiceiurile de iarna de pe valea Idicelului am stat de vorba cu unul dintre cei mai reprezentativi iubitori de folclor din Ardeal, poetul, taragotistul si colectionarul Ioan Bândila Marceanu.

“Uneori te îndragostesti la prima vedere de oamenii pe care îi întâlnesti si de locurile în care copilaresti sau le vizitezi si apoi nu le mai poti uita o viata”, spune Ioan Bândila Marceanu referindu-se la satul de munte al oierilor de la Idicel, de care îl leaga foarte multe amintiri. De-a lungul anilor Idicenii si-au facut cunoscute traditiile si au adunat toate premiile din România de la toate Festivalurile din acele vremuri începând cu “Cântarea României” si terminând cu Festivalul Jocurilor de Iarna din Sighetul Marmatiei. Au trecut apoi peste hotare si i-au înebunit pe francezi la Cannes si Nisa câstigand marile premii. Asa a ajuns turca si dansatorii de la Idicel Padure pe copertile celor mai în voga tabloide din Paris în timp ce în România Socialista aparea o stire de cateva rânduri, despre evenimentele la care Idicenii reprezentau România. La fel s-a întamplat si în Italia în 1973 si mai târziu în Iugoslavia. Obiceiurile noastre stramosesti îi fascineaza pe occidentali si în ziua de astazi si vin în fiecare an în seara de ajunul Craciunului la biserica sa filmeze obiceiurile noastre de iarna. Au fost din China, America si Italia sa vada Turca, colinzile si dansurile populare a acestor ciobani care si în 2007 mai pastreaza traditile foarte vechi. Pe un fond tracic si geto-dac sau altoit mai apoi obiceiuri romane. Urarile si versurile din anumite colinde prezinta asemanari cu ce stim noi despre serbarile romanilor la Calendele lui ianuarie.

Obiceiurile de iarna

de la Idicel Padure

De la începutul postului Craciunului, tinerii se înteleg între ei cine ar fi cei mai potriviti din zona, pe care sa-i investeasca cu raspunderi la jocul de sarbatori din sat si obiceiul cu turca. De Sfântul Nicolae se face jocul de mijlocul postului, în care se joaca “Brâul”, iar din acest joc se aleg dupa cum s-au sfatuit flacaii, doi vatavi (tineri din sat care îsi i-au angajamentul ca ei construiesc turca ). Pe turca se pun foarte multe vaculii, canaci, zurgalai, pene, matase si tot felul de materiale scumpe, iar construirea acesteia dureaza 3-4 saptamani. Tot în seara Sfântului Nicolae când se joaca “Brâul” se ridica si se arunca de trei ori în sus doi GHIDESI care au rolul de a pazii muzicantii si de a veghea la buna desfasurare a jocului de Craciun, în Duminica dintre Craciun si Anul nou si de Boboteaza si se mai alege si un colcer care aduna de la fiecare casa o jumatate de litru de vin care se foloseste la Caminul Cultural. Deci 7 zile si 7 nopti la Idicel Padure se juca întruna si doar înainte de masa mergeau la sfanta Biserica. Seara începea cu sârba si continuau apoi razeasca, bota, ofitereasca, caluseru, alunelu, batrâneasca, brîul, roata apoi de-a lungul si învartita. Iar dupa acestea se mai cânta si un vals sau un tango. Caminele Culturale erau arhipline, tineri îsi faceau loc unii la altii, dar era o rusine ca o fata sa nu joace sa stea rezemata de un perete sau un fecior sa nu stie sa joace. Revenind la Turca, vatafii dupa ce o terminau în ajunul Craciunului se adunau la gazda unde se facea Turca si apoi porneau pe jos 20, 30, 40 de flacai pâna ajungeau la Biserica. La Idicel sunt doua vai: Valea Mare si Valea Cornii. Se întâlneau Turcile de pe ambele vaii, sau erau ani în care se faceau patru turci, pentru ca si copii îsi faceau turca lor. Se adunau în curtea bisericii, preotul facea o slujba de binecuvântare pentru a putea merge la colindat cu turca. Fiecare turca avea un ghidus numit si prostul satului, obicei care exista si acum. La noi ghidusul este mascat sa nu-l recunoasca nimeni, e travestit în haine ofiteresti si cu grade pe umar cu pene de cocos si face oamenii sa râda în timp ce ceilalti joaca turca si colinda. Umblatul cu turca începe de la Caminul Cultural iar apoi feciorii o i-au de-a lungul satului la fiecare casa din sat, nu scapa niciuna necolindata de turcasi. Colindatorii urau gazda, feciorul gazdei, fata gazdei cele patru colinde ale turcii care se cânta de regula în seara de Craciun, în ajunul Craciunului si în a doua noapte, pentru ca nu ajungeau la toate casele din sat într-o singura noapte.

Petrecere de 7 zile si 7 nopti

De Carciun, a doua zi si a treia zi, apoi duminica de dupa Craciun, de Anul Nou si la urma de Boboteaza si de Sfântul Ion, 7 zile si 7 nopti se chefuieste la Idicel Padure. Seara se duc la Caminul Cultural chiuind si pe drum, la casele unde sunt fete, se opresc si fac ghidusii. Adica i-au portile si le muta la feciorul cu care umbla fata, sau îi leaga câinele de clanta, îi muta vaca din grajd. “Au fost cazuri în care noaptea i-au urcat carul în vârful casei gazdei, duceau capra de lemne în fata usii sau pur si simplu îi înlocuia securea cu a vecinului, tot felul de glume, fara sa se supere cineva”, ne-a povestit Bandila. Dupa ce colinda turca colindatorii sunt invitati la masa sa serveasca: sarmale, soric, jumari, cârnati, caltabosi cu mamaliga sau cu pîine, cozonac, prajitura, vin, tuica, bere. Banii îi primesc vatavii care îsi scot cheltuiala pe turca, platesc ceterasii si binenteles platesc Caminul Cultural.

A consemnat Robert MATEI