Simulator virtual complex dezvoltat de SMURD
Dezvoltarea unui simulator virtual complex, o bază educațională de e-learning, îmbunătățirea competențelor profesionale, facilitarea accesului medical și paramedical din sistemul integrat de asistență medicală de urgență, creșterea capacității de furnizare a serviciilor medicale de urgență și creșterea calității la nivel național au fost obiectivele pe care a reușit să le atingă în cei trei ani proiectul în care au fost implicate și instituții din afara României.
„Am îmbinat pregătirea practică cu tehnica modernăâ€
Proiectul, cofinanțat din fonduri europene, a fost implementat de Fundația pentru SMURD în parteneriat cu Brigada de Pompieri din Paris, Societatea Franceză de Medicină de Catastrofă, Academia Națională Franceză de Pompieri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și compania Softwin. Pe lângă obiectivele atinse de proiect, s-a reușit și formarea unui grup țintă de 1.200 de medici, asistenți, paramedici și pompieri care au fost pregătiți îmbinând partea practică cu tehnica modernă. „Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea competențelor profesionale. În cei trei ani de implementare, partenerii au avut un buget de peste 20 de milioane de lei din care am reușit să cheltuim 75%. Rezultatele principale ale proiectului sunt o platformă de e-learning, dezvoltarea unui simulator virtual și formarea unui grup țintă propus de 1.200 de medici, asistenți, paramedici și pompieri. Am îmbinat pregătirea practică cu tehnica modernă, am generat o nouă atitudine și am promovat noi concepte. Temele dezvoltate se adresează tuturor specialiștilor pentru că ei intervin împreună la accidentele colectiveâ€, a precizat dr. Ioana Dărămuș, managerul proiectului.
„Am clădit un proiect care abia acum începeâ€
În cadrul conferinței de presă, dr. Raed Arafat a afirmat că acest proiect nu se finalizează aici, ci abia de începe, desfășurându-se pe o perioadă lungă de timp. Programul se adresează întregului personal care intervine în cazul calamităților și accidentelor colective, de la medici, asistenți, pompieri, inclusiv personal paramedical, Poliție, Jandarmerie și brigade antiteroriste. „Ne aflăm în ziua în care definitivăm un proiect de maximă importanță. Este un proiect pentru care s-a obținut finanțare europeană. El a fost făcut în colaborare cu mai multe instituții din afara României, din Franța, și vorbim aici despre Societatea de Medicină de Catastrofă din Franța, de Brigada de Pompieri din Paris, de Școala de Pompieri din Marsilia. Împreună am reușit să clădim un proiect care nu se finalizează acum, pentru că abia acum îl începem pentru o perioadă lungă de timp de acum înainte. În cadrul proiectului, am pregătit baza prin care vom pregăti oameni pe parcursul anilor care urmează. Ei vor fi pregătiți pe partea de medicină de dezastre, pe simulatoare foarte moderne. Proiectul nu se adresează numai medicilor, ci întregului personal care intervine în cazul calamităților și accidentelor colective, medici, asistenți, pompieri, inclusiv personal paramedical, poliția, jandarmeria, brigade antiteroriste. În prima fază, ei fac cursurile la distanță, iar apoi aplică cunoștințele practic utilizând acest simulator. Proiectul a fost realizat într-o colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență căruia vreau să-i mulțumesc foarte mult, cu mai multe centre universitare. Cofinanțarea integrală a proiectului este de la Fundația pentru SMURD, deci nu s-au folosit fonduri publiceâ€, a afirmat dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății și președintele Fundației pentru SMURD.
Simulatorul virtual complex, disponibil la Târgu-Mureș
Simulatorul virtual complex se va regăsi, în mare parte, în cadrul Centrului de Simulare din Târgu-Mureș, care va fi inaugurat luni, 7 octombrie. Dr. Raed Arafat a precizat că participarea Franței în acest proiect a fost primordială pentru această reușită, mai ales că eforturile depuse au fost foarte mari. „Împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și alte structuri din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și cu altele care au competențe în diferite tipuri de intervenție, noi abia începem acum implementarea unei doctrine de intervenție la nivel național, unde o să folosim acest sistem. Ce avem aici, cursurile care sunt create, să fie menținute, întreținute, dezvoltate și folosite mai departe. Comparativ cu multe alte proiecte, acesta nu este un proiect POSDRU obișnuit. El a fost, de fapt, o dezvoltare a unui conceput cu toată dotarea lui necesară, testat pe un număr de 1.400 de oameni care au urmat cursul, dar care de aici o să ducă multe beneficii de pregătire pentru următorii 10-15 ani. Participarea colegilor din Franța a fost primordială pentru reușita acestui proiect și este un efort multinațional ca să ajungem aici. Au fost implicați experți și din alte țări și ele au reușit să ne aducă toate cunoștințele la un loc că să putem să facem unul dintre cele mai moderne sisteme de pregătire în medicină. Sistemul se concentrează și pe sistemul de comandă și control. În 7 octombrie vă invităm la inaugurarea noului Centru de Simulare din Târgu-Mureș. Atunci veți ști cum și cu sprijinul cui am reușit să facem centrul respectiv, să-l modernizăm și să-l aducem la nivelul în care dorim. Acest simulator va fi, în mare parte, în cadrul acestui centru și va fi combinat și cu alte aspecte care sunt surpriză, deocamdată. Le veți afla în 7 octombrieâ€, a precizat dr. Raed Arafat.



