Semnificațiile filosofice ale apei
Apa – element al nemuririi, al tinereții veșnice și al invincibilității: un mit ilustrând această proprietate a apei este cel al scăldării eroului din mitologia greacă Ahile în apele Stixului de către mama sa, Thethis, ce dorea să-i confere nemurire. Există și în mitologia românească, precum și în alte mitologii, ,,fântâni ale tinereții„ a căror apă oferă celui care o bea tinerețe veșnică.
Apa – element al vitalității, al regenerării și al învierii: această caracteristică este foarte bine evidențiată de basmele românești, unde întâlnim termenul ,,apă vie„. Apa vie este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-și recăpăta energia și forța, necesară în luptele epuizante contra dușmanilor. În ,,Povestea lui Hrap Alb„ de Ion Creangă, personajul Harap Alb este înviat cu apă vie.
Apa – element al metamorfozei: De această proprietate a apei este legat mitul lui Narcis, erou al mitologiei grecești. El a rămas îndrăgostit de chipul său , privindu-l în unda unui lac și vrând să se apropie de el, a căzut în apă și s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o narcisă.
Apa – element al distrugerii: În multe mitologii se vorbește despre un potop uriaș, care scufundă sub apele sale întreaga lume, mai puțin piscurile munților și în urma căruia reușesc să se salveze un număr mic de oameni și animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe, care reușește să salveze câte o pereche din fiecare specie de animale. În toate mitologiile în care se întâlnește potopul, acesta este trimis de forța divină, ca o pedeapsă pentru neascultarea muritorilor.
Apa – element transcendental: Luntrașul Charon, personaj aparținând mitologiei grecești, era singurul navigator al râului Styx. Acest râu reprezenta singura cale de trecere către tărâmul morților. Acest mit este cauzatorul unu obicei păstrat și în zilele noastre, acela de a pune doi bani pe ochii defunctului. Acești bani aveau să fie oferiți luntrașului în schimbul traversării râului.
Apa – element al genezei: În concepția multor popoare, dar și în Biblie, se susține că omul a fost făurit din lut, adică din apă și pământ, elemente ce formează lumea însăși. În Noul Testament apare că însuși Iisus Hristos este izvorul apei făuritoare de viață. Astfel omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea apei cu pământul. Un alt mit al apei ca element al genezei este nașterea Afroditei, din mitologia greacă. Se spune că această zeiță s-a născut din spuma mării și din sângele lui Uranus. Această geneză spectaculoasă pune în evidență caracterul pur, sublim al elementului apă, Afrodita zeița iubirii, fiind un ideal al frumuseții.
Sanda VIÅ¢ELAR
