Uncategorized

SNGN Romgaz va investi 300 de milioane USD în 2005

Romgaz a reușit performanța de a fi una din societãțile cele mai bine cotate pe piața româneascã. În 2005, Romgaz va investi peste 300 de milioane de dolari din fonduri proprii, adicã dublul sumei investite în 2004. În momentul actual, Romgaz a reușit sã creeze mai multe parteneriate cu cele mai mari companii în domeniu din Europa. Cele mai mari investiții vor fi alocate înmagazinãrii subterane și a ocrotirii mediului înconjurãtor.

Gazele naturale joacã și vor juca un rol important pe piața europeanã și româneascã de energie. În aceste condiții, este importantã creearea premiselor pentru ca piața de gaze sã se dezvolte într-o direcție care sã permitã ca acest potențial sã poatã fi acoperit în cât mai mare mãsurã, în condiții de siguranțã pentru consumatorii finali și la prețuri mai scãzute. Cerințele cât mai mari pot fi satisfãcute prin integrarea sistemelor de transport și dezvoltarea capacitãții de înmagazinare subteranã a gazelor naturale.

Strategia investiționalã a Romgaz, vizeazã reducerea declinului natural al producției de gaze naturale și asigurarea unei producții interne la niveluri cât mai stabile, în condiții de eficiențã economicã. De asemenea, se vizeazã retehnologizarea la ultimele standarde, activitatea investiționalã fiind desfãșuratã în mod conștient și responsabil și fațã de mediu, în scopul conservãrii resurselor energetice și asigurãrii dezvoltãrii durabile a generațiilor viitoare.

Acestea sunt o parte din realizãrile SNGN Romgaz, una din cele mai mari societãți din România, care a primit la finele lui 2004 premiul I din partea Camerei de Comerț și Industrie București, fiind clasatã în topul revistei Capital pe locul 19. Problema investițiilor, cea a colaborãrii internaționale, strategii de colaborare în proiecte de reabilitare și înmagazinarea subteranã, siguranțã și continuitate în furnizarea gazelor naturale, fãrã a pierde din vedere problema mediului sunt tot atâtea aspecte de care societatea este preocupatã.

Investiții de 300 de milioane de dolari din fonduri proprii

La capitolul investiții, Romgaz a reușit sã obținã rezultate extraordinare. În primul rând trebuie subliniat faptul cã societatea a reușit rambursarea integralã a creditelor și cã întreaga investiție este acoperitã din fonduri proprii. În 2005, Romgaz a investit 300 de milioane de dolari, adicã dublul celei mai mari investiții de pânã acum care s-a înregistrat în 2004, respectiv 160 de milioane de dolari. Principalele capitole de investiții ale Romgaz sunt: lucrãrile de cercetare geologicã pentru descoperirea de noi resurse de gaze naturale, lucrãri de foraj, dezvoltarea capacitãților de înmagazinare, lucrãri de protecție a mediului înconjurãtor, retehnologizãri și modernizãri ale echipamentelor și instalațiilor, dotãri și utilaje independente. Din aceste capitole, câte un procent de 31% vor fi alocate lucrãrilor de cercetare geologicã și stațiilor de uscare. De asemenea, s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor cu protejarea mediului înconjurãtor, în 2005 fiind destinatã acestui scop suma de 5 milioane de dolari.

Colaborãri cu multiple companii internaționale

În ceea ce privește colaborarea cu companii internaționale, Romgaz a intrat în multiple parteneriate pentru a aduce un plus de tehnologie, pentru un sistem de calitate și atenuarea unor costuri pe care Romgaz nu le-a putut susține. Prima asociere în participațiune pentru exploatare și dezvoltare a fost cu compania Wintershall AG, în care cota de participațiune a Romgaz a fost de 50%. A urmat colaborarea cu Schlumberger Logelco Inc., tot în aceleași condiții, pentru reabilitarea câmpului Laslãul Mare, iar pentru anii 2005-2006 Romgaz a intrat în asociere cu Schlumberger pentru proiectarea și reabilitarea propiu-zisã a altor douã câmpuri gazeifere: Târgu Mureș și Filitelnic. În 2002, Romgaz a intrat în asociere cu Amromco Energy pentru reabilitarea a 11 câmpuri gazeifere în zona de activitate a Sucursalei Ploiești a SNGN Romgaz. Este important de menționat faptul cã toți acești investitori au reușit pânã la ora actualã sã-și recupereze investițiile în proporție de 90%.

În zona Platformei Moldovenești, Romgaz a intrat în asociere prin participațiune (cu o cotã de 37,5 %) cu societãțile Falcon, Europa, Millenium.

Înmagazinarea subteranã – siguranțã și continuitate în furnizarea gazelor naturale

În primul rând, strategia naționalã de dezvoltare durabilã a sectorului energetic din România, în contextul integrãrii în UE, are ca obiectiv principal și asigurarea unor surse stabile de energie. În acest context, siguranța și continuitatea în furnizarea gazelor este un obiectiv strategic. Deocamdatã, depozitele care existã ar putea asigura furnizarea gazului metan în urma unui accident neprevãzut cca 45 de zile ceea ce este destul de puțin fațã de Franța sau Germania (105 zile), lucru care trebuie sã ne dea de gândit, în contextul în care singura noastrã sursã externã pânã la ora actualã este Rusia. De aceea, este nevoie de creșterea numãrului de depozite de înmagazinare subteranã ceea ce necesitã investiții deosebite.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close