Soldaților noștri, pentru ca visul să continuie
Un trist eveniment petrecut în săptămâna Patimilor (după ritul catolic) a fost de ajuns ca să ne dăm seama că lipsa de comunicare și secretismul exagerat creează disensiuni între aparținătorii militarilor de carieră și civili. Generația post-decembristă care nu a „făcut” armata nu știe despre ea nici cât își mai amintesc cei care au depus cândva jurământul militar!
Înainte de Revoluție „hainele verzi” erau o prezență obișnuită în peisajul urban și nu numai. Îi vedeai peste tot. Pe câmpiile patriei socialiste militarii culegeau recolta sub privirile indulgente ale țăranilor „ceapiști.” Militarii coborau în minele de cărbuni ca să aducă la suprafață aurul negru. Ei făceau drumuri și poduri, căi ferate și blocuri pentru muncitorii și țăranii republicii socialiste. Ei adunau în saci negri de plastic rămășițele pământești ale victimelor accidentelor aviatice, catastrofe aeriene despre care nu auzeai la știri. Militarii cărau pe brațele lor băbuțele care se încăpățânau să-și părăsească bătătura, bătrânii răzvrătiți împotriva naturii care refuzau să plece din calea apelor. Civilii au fost salvați, iar militarii? Sunt nume de străzi spre veșnica lor pomenire! Încercați un mic test, să vedeți câți au auzit de ei?
Să nu uităm de Casa Republicii! Acea clădire faimoasă care e a doua din lume ca mărime, și probabil cea mai mare mâncătoare de energie din țară, actuala clădire a Parlamentului României, aveți idee ce a însemnat la vremea respectivă pentru apărătorii patriei?
Era pace și era bine. Militarii luptau pe șantierele patriei. O armată de civili zdrențăroși, numiți pompos „concentrați” care se pregăteau pentru apărarea patriei înarmați cu lopeți și târnăcoape. Și militarului, zis „apevist”, care a terminat liceul militar, apoi o școală militară de trei ani, cursuri de perfecționare, a luat examene și calificative „fb”, a supravegheat lanurile din Insula Mare a Brăilei sub un soare dogoritor, a înfruntat apele ieșite din matcă, a răbdat frigul în aplicații, fiind unul bun dintre cei mai buni, i s-a încredințat misiunea de a participa la construcția Casei Republicii! Pe ordinul de serviciu scria termenul detașării: până la terminare! Sau exterminare? Și asta a fost viața de invidiat a militarului pe timp de pace! Milițianul cu studii „aprofundate” se uita de sus la apărătorii patriei (ingenios gândita disensiune între Dinamo și Steaua). Divide et impera! Dezbină și domnește, cum altfel?
Să nu mai vorbim de familia militarului care ori se destrăma înainte de vreme, ori se muta de colo-colo, în funcție de ordinul de zi al unității. Copiii au crescut mândri de tăticul lor chipeș, îmbrăcat în uniformă, cu pistolul la brâu, dar pe care îl știau mai mult din poze. El era militarul pe care nu-l înțelegeau dar de care le-a fost dor mereu. Dar soțiile militarilor care trebuiau să fie și tată și mamă. Să repare prin casă, să plătească facturile, să meargă la ședințe cu părinții!
Trecem și peste Revoluție, subiectul ce merită o simfonie, și iată-ne intrați în NATO și UE. Armata continuă să rămână un subiect tabu! Civilii habar nu au și nici nu vor să afle adevărul. Vă mai miră că până și în asemenea momente grele când militarii noștri sunt uciși la mii de kilometri de țară, sunt voci care susțin că aceștia și-au asumat riscul, că se duc pentru bani! Ar fi multe de povestit și am vorbi degeaba.
Generația de sacrificiu, militarii postrevoluționari trecuți în rezervă cu pensiile acelea imense ce nu le ajung nici măcar să-și plătească facturile, care se luptă cu sentimentul inutilității fiind refuzați la angajare, cu toate diplomele și calificativele lor cu tot, pe motiv că sunt „bătrâni”… Militarii care nu s-au înregimentat politic plătesc oalele sparte. Ceilalți, care aveau spatele asigurat, au dreptul să mai ia niște bani de stat, pe lângă pensia militară.
Ostașii care s-au dus „pe bani” să lupte departe de pâmântul românesc sunt aceiași soldați care și-ar da viața acum și aici, dacă patria le-ar cere! Pentru că au jurat să-și apere patria cu prețul vieții! Câți dintre voi ați face asta?
Dacă am reușit prin aceste rânduri să-i fac pe cârcotași măcar să se gândească dacă au sau nu dreptate, tot a meritat!
Erika MÄ‚RGINEAN
erika@ziaruldemures.ro
