Instructorii auto, cernuți prin sita ARR
În județul Mureș funcționează astăzi peste 40 de școli de șoferi autorizate și circa 180 de instructori auto independenți. Normele apărute în 12 octombrie a.c. în Monitorul Oficial, extrem de restrictive, desființează, practic, activitatea majorității instructorilor independenți. Școlile de șoferi au și ele un nou cadru de funcționare. Aceste reguli au fost explicate joia trecută, tuturor celor implicați, de către oficialii ARR Mureș.
Începând cu 13 octombrie, instructorii de pregătire practică și profesorii de legislație rutieră pot desfășura activități de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere numai dacă sunt atestați în acest sens de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Autoritatea Rutieră Română (ARR), conform noilor norme. Instructorii și profesorii pot fi angajați ai unei școli de șoferi, sau pot funcționa ca persoane fizice autorizate, cu anumite condiții. Una dintre aceste condiții, este ca solicitanții care doresc să obțină atestate de instructori sau profesori de legislație rutieră, să urmeze un curs de pregătire profesională, într-un centru de pregătire și perfecționare autorizat de către Ministerul Transporturilor. Obținerea atestatului de instructor se realizează inițial pentru una sau mai multe din categoriile A, B și E, urmând ca după o perioadă de cel puțin 2 ani de activitate efectivă, solicitantul să poată obține și atestarea pentru celălalte categorii. O altă condiție importantă este ca instructorul auto să școlarizeze minimum 100 de cursanți într-o perioadă de cel puțin 2 ani.
Examen serios pentru atestatul de instructor
ARR este instituția care va elibera atestatul de instructor auto, sau atestatul de profesor de legislație rutieră, după caz. Persoanele declarate respinse la examen au dreptul la două reexaminări, în termen de un an de la data susținerii examenului inițial. Cei care sunt respinși la cele două reexaminări pot susține un nou examen numai după absolvirea unui nou curs de pregătire profesională. Perioada de valabilitate a atestatului de instructor auto sau de profesor de legislație rutieră este de 5 ani de la data eliberării. Dosarul fiecărui atestat eliberat se păstrează în arhiva ARR.
Școlile de șoferi, condiții dure pentru autorizare
Noile norme aduc câteva lămuriri și în privința școlilor de șoferi. De acum, se consideră școli de conducători auto cele „aparținând sistemului de învățământ de stat, sau unități din sistemul de învățământ particular, care școlarizează numai elevi sau studenți înmatriculați în sistemul propriu de învățământ, sau școli de conducători care funcționează în cadrul unor societății comerciale sau regii autonome”. Autorizarea școlilor se face tot de către ARR, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la onorabilitate, bază materială și competență profesională. Conform noii metodologii, fiecare școală poate funcționa doar într-o locație unică. Aici trebuie să existe săli de pregătire teoretică, sală folosită ca secretariat, arhivă și grup sanitar, toate necesare bunei desfășurări a procesului de învățământ. În cazul în care școala solicită autorizarea pentru efectuarea pregătirii în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoriile și subcategoriile: C, CE, C1, C1E, D, DE, D1, D1E și Tr instituția trebuie să dețină, în aceeași locație, o sală pentru desfășurarea cursurilor de cunoaștere a automobilului. În cazul în care școala de conducători auto solicită autorizarea pentru efecturarea pregătirii în vederea categoriei Tr, ea trebuie să dețină spațiu de garare pentru vehicule necesare efectuării practicii. Școala de conducători auto nu poate funcționa în spații destinate prin construcție locuirii, situate în blocuri cu mai multe etaje, excepție făcând spațiile situate la parterul sau mezaninul acestora, care prin construcție au avut destinație comercială.
Puterea e la ARR
Școala de conducători auto are obligația să dețină la sediul său toate documentele aferente pregătirii cursanților și să le pună la dispoziția organelor de control. În cadrul procesului de pregătire a cursanților, școala trebuie să încheie un contract cu fiecare dintre aceștia și să respecte planul de învățământ prevăzut de legislația în vigoare. Totodată școala trebuie să utilizeze în procesul de pregătire practică doar vehicule ale căror documente au fost depuse în dosarul de autorizare, sau cele care au fost ulterior adăugate la dosar prin înștiințare scrisă la ARR, și să utilizeze numai vehicule asigurate pentru daune cauzate terților și persoanelor aflate în vehicule.
Suspendarea și anularea autorizației școlilor de conducători auto se face de către ARR, când aceasta constată că se efectuează pregătirea și pentru alte categorii de vehicule decât cele pentru care este autorizată școala de conducători auto sau la a treia încălcare a obligațiilor ce revin școlii și conducătorilor ei.
„Am făcut o ședință de informare privind aplicarea noilor norme metodologice privind activitatea școlilor de instructori auto și a profesorilor de legislație rutieră. Vom începe obligatoriu o serie de controale! Amenda este între 2000 și 4000 de lei dacă o mașină, de exemplu, nu este agreată, dacă instructorul nu este atestat, sau dacă autoturismul nu are inspecția tehnică făcută”. Marian Suciu, șeful ARR Mureș
„Noi avem deja tradiție pe piață, funcționăm de 12 ani. Ne-am format un renume, dar din cauza concurenței neloiale a unor instructori independenți, care practicau tarife de dumping, am ajuns de la 120 de cursanți lunar în 2006 la 70 în 2008 și la 30 în 2009. Părerea mea este că noile norme duc la o formă de echitate între școli și instructorii independenți. În organigrama societății nostre există încă locuri libere și, după o analiză amănunțită, vom putea discuta și dacă vom angaja instructori auto.” Nichifor Constantin, administratorul Școlii Doru Autoactiv
„Sunt instructor într-o școală din 1998 și cred că noua metodologie pune puțină ordine în rândul instructorilor independenți. Dar cred că ar fi trebuit prevăzută o perioadă de grație de o lună de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a da răgaz instructorilor să se pună la punct cu noile reglementări. Altfel va fi un haos, pentru că în momentul în care eu îmi plasez elevul la un alt instructor, el va suferi o cădere, pentru că îi trebuie o perioadă de acomodare cu un alt instructor.” Mihai, instructor auto la Grupul Școlar „Aurel Perșu”
„Eu cred că această metodologie reglează oarecum piața instructorilor independenți, dar, pe de altă parte, nu mi se pare corect termenul scurt de la data publicării legii în Monitorul Oficial și până la punerea ei în aplicare. Elevii care au început pregătirea în niște condiții, au semnat un contract, au plătit…ce se întâmplă acum cu ei? Să îi predăm la o școală, pe un alt tip de mașină, când avem, de pildă, cursanți care mai au doar două ore de condus?” Marius Rus, instructor independent



