Sorin Å¢erbea, finanțatorul CS Torpi, îngrijorat de lipsa sponsorilor
Sezonul de volei s-a încheiat. În numărul trecut am făcut o scurtă analiză a voleiului feminin mureșean, care activează atât cu echipe de senioare, cât și cu două echipe de junioare. Echipele CSU Medicina- CSȘ au obținut rezultate remarcabile, mai ales cele de junioare. Facem referire la acestea, deoarece în voleiul masculin a activat o singură echipă, cea de seniori a CS Torpi MS, cu jucători aduși de pe alte plaiuri. După primul an pe prima scenă, o echipă neexperimentată a reușit totuși, după oarece emoții, să se mențină în Divizia A. Despre viitorul echipei încercăm să aflăm câte ceva de la Sorin Å¢erbea, finanțatorul acesteia.
Reporter: Al cui este meritul principal al acestei performanțe?
Sorin Å¢erbea: Al tuturor celor care au fost în jurul echipei și au sprijinit-o. Au merit atât jucătorii, cât și antrenorul care a condus echipa în ultimele etape. S-au înregistrat fluctuații în evoluții din cauza lipsei de omogenitate. Au fost partide când jucătorii au avut principalul merit, altele când antrenorul a avut o contribuție mai importantă.
Rep.: În ultimele etape și în turneul play-out rămânerea în Divizia A a fost pe muchie de cuțit.
S.Å¢.: Important este că am reușit să rămânem în divizia A. S-au câștigat câteva partide cheie și am avut avantajul terenului propriu în partida decisivă cu Bacăul. Atunci toți și-au făcut datoria și am rămas.
Rep.: La ce ne putem aștepta pentru sezonul viitor ?
S.Å¢.: Nu pot să spun deocamdată nimic, nu știu dacă voi mai continua. Susținerea unei echipe este foarte costisitoare. Am avut norocul că am putut să-i cazez la mine și să le dau masă, dar tot am cheltuit în acest sezon 500.000 de lei. Am mai avut sponsori care au venit cu sume, dar mai mult simbolice. Avem acum ceva promisiuni de sponsorizare, rămâne însă să vedem dacă se vor și finaliza. Doar după aceea vom putea discuta despre viitorul echipei. Dacă nu, vindem și noi locul, să-și mai bată capul și altcineva.
Rep.: Dacă se continuă, care ar fi lotul?
S.Å¢.: Cam același, cu cei de la Baia Mare și Buzău. Sunt vreo patru, cinci jucători care acum sunt liberi de contract și va trebui să negociem, să vedem care sunt pretențiile lor. Adevărul este că se așteaptă și rezultate. Se pune întrebarea dacă se poate obține un loc în partea superioară a clasamentului. Da, după părerea mea se poate ocupa un loc cinci. Dacă vine vorba de aceiași bani, apar însă problemele. Mai întâi trebuie să dovedim, după aceea să cerem.
Rep.: Cine va fi antrenorul în sezonul viitor? Ați renunțat la Virgil Rău?
S.Å¢.: Inițial va fi Sorin Schiesz. Poate vom mai apela uneori la ajutorul lui Virgil. Problema este că el este antrenor și la lotul de juniori și nu ne putem baza tot timpul pe serviciile lui. Se poate întâmpla ca atunci când avem cea mai mare nevoie, el să fie la lotul de juniori. La antrenori cu experiență mai greu se poate apela fără un sprijin financiar mai consistent. Antrenorii buni sunt și costisitori.
Rep.: Rezultatele și un joc bun ar putea aduce și spectatori în sală?
S.Å¢.: Bineînțeles. Până acum în sală au fost foarte puțini spectatori, mai mult foști jucători de volei.
Rep.: Fără centre de juniori, care poate fi viitorul voleiului târgumureșean?
S.Å¢.: Poate va fi unul bun, dar este cam greu. Nu mai există pasiunea aceea care era, lipsește ambiția pentru performanță. În ceea ce mă privește, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a susține echipa, dar, fără sprijin, singur, nu mai pot face acest lucru.
A consemnat Mihai VEREȘ



