Uncategorized

Sovata va fi doar plombata

Péter Ferencz, primarul din orasul Sovata, una dintre cele mai importante statiuni din judet, a aratat pentru Ziarul cum este pregatita localitatea pe care o administreaza pentru sezonul estival. Ferencz a precizat ca pe partea infrastructurii lucrarile principale, finantate din proiecte europene si guvernamentale, vor incepe abia la sfarsitul acestui an. Pana la deschiderea sezonului in Sovata vor fi efectuate doar plombari ale drumurilor si alte cateva mici reparatii. Pe plan politic Péter Ferencz si-a declarat sustinerea neconditionata pentru liderul UDMR Marko Bela in demersul sau de demitere a lui Traian Basescu.

Reporter: Spuneti-mi despre modul in care va pregatiti sau sunteti pregatiti pentru sezonul care urmeaza?

Péter Ferencz: Bineinteles, ca si fiecare sezon si acesta este foarte important pentru Sovata. Desi am putea spune ca noi avem sezon 12 luni din 12, trebuie sa recunosc ca sezonul estival este format din lunile iulie si august si este cel mai important pentru noi. Ceea ce putem noi face este doar partea de infrastructura, deoarece Lacul Ursului este administrat de societatea Balneoclimaterica Sovata, unde lucrarile de intretinere si reparatii cat si deschiderea care va fi la sfarsitul lunii iunie inceputul lunii iulie le fac ei. Despre infrastructura deja ne ocupam cu lucrarile de plombare pentru ca nici anul acesta nu vom face mai mult, deoarece programele pe care le-am castigat trebuie sa fie demarate ori in toamna acestui an, ori cel mai tarziu la inceputul anului urmator. Asta inseamna ca trebuie sa se schimbe toate tevile de apa, toate conductele de apa si de canalizare din statiune si toate drumurile din oras. Amandoua programele sunt in derulare, dar birocratia din UE, despre care am crezut ca este mai mica, se pare ca este mai mare. Imbucurator este ca se lucreaza, deci se inainteaza in aceste programe si lucrarile vor incepe, speram, in perioada enuntata mai sus.

Rep.: Ce proiecte ati castigat, ce valoare au si ce alte amanunte despre acest lucru puteti sa-mi mai spuneti?

P.F.: Sunt mai multe proiecte despre care putem sa vorbim. In primul rand este un proiect mare, printr-un program “PHARE 2004-2007” pentru reabilitarea drumurilor din statiunea Sovata. Trebuie sa spun ca asta inseamna 14,2 km de drumuri, cu o valoare de 3,6 milioane de euro. Anul acesta se lucreaza la partea tehnica al proiectului, si cel tarziu in toamna acestui an trebuie sa se scoata la licitatie lucrarea. Mai este si proiectul pentru orase sub 50.000 de locuitori, unde suntem cuprinsi cu schimbarea si modificarea sistemului de apa si canalizare, modernizarea celor doua statii de epurare si de filtrare a apei. Putem vorbi astfel de schimbare si modernizare a unui intreg sistem de apa si canalizare care in total se ridica la 50 de km cu o valoare de 9.6 milioane de euro. Pe langa acesta am castigat un proiect Sapard cu drumurile forestiere a carui derulare va incepe chiar de anul acesta cu drumul ce leaga partia de schi cu statiune Sovata, proiect in valoare de 1 milion de euro. Aici deja contractul este semnat, deci urmeaza licitatia pentru proiect si licitatia pentru lucrare, si sper ca anul acesta se vor pune primii metri cubi de beton. Totodata programul in baza Ordonantei 7 a Guvernului unde suntem cuprinsi iarasi cu un milion de euro pentru zona periurbana, care este sii ea o zona turistica apartinand tot de Sovata, unde vom creea posibilitati pentru cei care au construit vile si pentru cei ce vor construi in anii urmatori, sa aiba posibilitate de racordare la apa potabila si la canalizare.

Rep.: Avand in vedere ca UDMR sustine, prin liderul sau Marko Bela, demiterea presedintelui, dumneavoastra ca lider local pe ce pozitie va situati avand in vedere ca dupa un recent sondaj de opinie 30% din electoratul maghiar va vota impotriva demiterii?

P.F.: Momentan sunt membru UDMR, deci trebuie sa sustin ideea presedintelui Marko Bela. Am considerat ca toata lumea trebuie sa isi urmeze constiinta, dar eu bineinteles ca sunt de acord cu cele expuse de presedintele nostru si voi vota DA la referendum.

Rep.: Cum vedeti dumneavoastra personal apropierea dintre PRM si UDMR in colaborarea pentru actiunea de demitere a presedintelui si cum credeti ca electoratul dumneavoasta va intelege acest lucru?

P.F.: Ca parere personala cred ca o asemenea apropiere nu exista deoarece sunt foarte multe legi in Parlament care sunt sustinute de ambele partide. Asta nu inseamna ca este un lucru rau pentru ca din punct de vedere politic sigur cele doua partide nu se vor apropia niciodata. Ca exista un lucru sustinut de ambele partide nu cred sa fie o problema. Cat despre electorat, eu cred ca timpul va rezolva aceasta problema deoarece electoratul nostru este destul de matur sa inteleaga aceasta problema.

A consemnat Ionel ALBU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close