Spital cu listă de aşteptare
La Centrul de sănătate din Sovata se iau măsuri extreme
La Centrul de sănătate din Sovata bolnavii trebuie să se înscrie pe liste de aşteptare, pentru a se interna. Situaţia de faţă este o aberaţie, dar lipsa banilor şi proasta organizare a sistemului sanitar determină luarea unor măsuri disperate. Anul 2004 este privit ca un an care va aduce o schimbare, însă, după cum se întrevede, nu va fi o schimbare în bine.
Din păcate, situaţia de la Centrul de sănătate Sovata nu este un caz izolat. Aproape toate unităţile sanitare din oraşele mai mici se confruntă cu astfel de greutăţi. Totul se datorează proastei administrări a sistemului sanitar şi unor deficienţe greu de remediat. Deşi Centrul de sănătate Sovata deserveşte o zonă destul de vastă, începând de la Sângorgiu de Pădure, chiar şi zona Praid şi Niraj, unitatea funcţionează cu doar 15 paturi. Aşa că nici nu e de mirare să vedem mereu că nu sunt suficiente locuri pentru bolnavi. “Avem mulţi pacienţi, cerinţele sunt mari, dar paturile nu sunt suficiente, mai ales în perioada de iarnă. Am cerut suplimentare, dar nu s-a aprobat. Ar fi nevoie şi de o secţie de pediarie, de obstetrică şi ginecologie. Ar fi necesară construirea unei noi aripi, deoarece pentru aceste două secţii e nevoie de condiţii speciale (spre exemplu, e necesară intrare separată la secţia de obstetrică, deoarece aici condiţiile aseptice trebuie riguros respectate), iar structura actuală a clădirii nu permite aşa ceva. Înfiinţarea acestei secţii este deosebit de importantă, întrucât momentan, femeile gravide trebuie să se deplaseze fie la Târgu Mureş, fie la Miercurea Ciuc, deoarece doar aici sunt săli de naştere. Un adevărat chin pentru aceste femei, dar şi pentru familiile lor”, a declarat Fekete Erzsebet, medicul coordonator al centrului.
Zece ani fără spital orăşenesc
De fapt, Sovata a stat mereu prost la capitolul unităţi sanitare. Spre exemplu, timp de zece ani, aici nu a existat un spital orăşenesc, deoarece acesta a fost desfiinţat, deşi bolnavii nu aveau alt punct spitalicesc apropiat. Abia în 2000 s-au făcut demersuri pentru înfiinţarea unui centru de sănătate.
Numărul bolnavilor este în creştere, astfel că bugetul alocat acoperă tot mai greu cheltuielile de spitalizare. La opt zile de spitalizare (durata optimă care s-a stabilit pentru paturile de interne), suma alocată este de 6,3 milioane de lei. Bugetul alocat pe 2004 este de 3,2 miliarde de lei, cu 1,3 miliarde de lei mai puţin decât s-a cerut. Pentru a se încadra în această sumă (decontată de CJAS), medicii au la dispoziţie următoarele variante: fie se reduce durata optimă, fie tariful mediu pe caz rezolvat, sau bolnavii se triază. Adică acele cazuri care depăşesc posibilităţile spitalului, din punct de vedere al dotării, al sau al pregătirii cadrelor medicale, sunt trimise la Târgu Mureş ori Miercurea Ciuc, iar cazurile cronice sunt puse pe liste de aşteptare, ce pot depăşi chiar şi două săptămâni.
“Bugetul este mult prea mic în comparaţie cu cerinţele reale. Din păcate, indicatorii medicali şi economici se calculează de CNAS, pe baza numărului de externări făcute în ultimii cinci ani, ori noi funcţionăm doar de la sfârşitul anului 2000, deci aceşti parametrii sunt total eronaţi. Spre exemplu, anul trecut am avut 810 externări, adică 70-80 de externări pe lună, iar pe 2004 în loc de 42 de externări, am făcut 57. Pentru a putea face faţă valului mare de bolnavi a trebuit să reducem tariful mediu pe caz rezolvat. Însă acest sistem funcţionează doar din acest an, anul trecut am lucrat pe baza tarifului pe zi de spitalizare, pe care a trebuit să-l renegociem”, a declarat Szakacs Geza, contabil în cadrul centrului de sănătate.
Consiliul Local nu a alocat nimic
Pentru ca situaţia să fie şi mai neplăcută, clădirea acestei unităţi sanitare este veche şi necesită reparaţii capitale. Însă bani nu sunt. Nici pe anul 2004 Consiliul Local nu a alocat fonduri. Se pare că edilii oraşului nici nu-şi prea bat capul cu această problemă. Reparaţiile care se execută sunt doar minore şi nici pe departe nu remediază situaţia centrului. În plus, ar trebui executate lucrări şi la sistemul de încălzire, deoarece acesta este vechi, circuitele sunt lungi, ţevile colmatate şi consturile mari. De asemenea, ar trebui schimbate şi paturile, pentru a spori confortul bolnavilor care suferă destul din cauza bolii.
Cam aşa se prezintă situaţia Centrului de sănătate de la Sovata, centru care deserveşte aproximativ 12 mii de locuitori.
Există şi un lucru pozitiv: Centrul de sănătate a păşit în anul 2004 fără datorii. Plata arieratelor pe 2002 au fost achitate integral la sfârşitul anului trecut. Pe 2004 s-a semnat deja contractul cu Casa, dar acesta nu acoperă în totalitate nevoile reale ale centrului. Aşa că rectificarea de buget e aşteaptată cu sufletul la gură.



