Stăpânii munților

Se avântă acolo unde numai păsările ajung, coboară, în corzi, pereți abrupți de stâncă, trec nestingheriți prin hăuri înfiorătoare și sunt gata oricând să acorde primul ajutor celor care iau muntele în glumă. Sunt salvamontiștii, acești oameni minunați și de multe ori adevărați eroi. Despre ei și despre munca lor, vorbește, mândru, liderul lor la nivel de Mureș, Robert Kovacs.

Reporter: Ce înseamnă azi să fii salvamontist?

Robert Kovacs: Înseamnă un mod de viață! Mie îmi plac munții și când s-a înființat Serviciul Public de Salvamont Mureș m-am bucurat să am șansa de a lucra în acest domeniu.

Rep.: Cum a evoluat Salvamont Mureș de la înființare până în prezent?

R. K.: Suntem cel mai nou serviciu Salvamont înființat în România, abia în 2005. Avem o relație foarte bună cu Consiliul Județean, și se vede acest lucru, pentru că în cinci ani am putut evolua ca alții în 20 de ani. Ca echipament, ca pregătire a personalului. Avem 18 salvatori montani în județul Mureș, cu atestat de salvare montană, din care șase sunt angajați la Serviciul Public, iar ceilalți cu contract de colaborare. În primii ani am întâmpinat dificultăți, nu s-a făcut atât cât s-ar fi putut face, dar cu timpul am realizat multe, ne-am implicat într-o sumedenie de proiecte. Sediul este la Târgu Mureș și mai avem două puncte de lucru, amenajate la Sovata și Lunca Bradului.

Rep.: În cât timp ajungeți la fața locului după primirea apelului de urgență?

R. K.: Timpul este variabil. Depinde unde este accidentul. La noi în județ, Munții Călimani și Munții Gurghiului sunt cuprinși într-o zonă foarte mare și depinde de unde vine apelul. Dacă este distanță de 2-3 km față de punctul de lucru atunci se ajunge foarte repede, dar dacă distanța este de 25-30 km, în teren montan, atunci deja poate dura câteva ore până ce pacientul poate fi adus jos de pe munte.

Rep.: Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă Serviciul?

R. K.: Nici un serviciu Salvamont din România nu este dotat cu un elicopter, aceasta este o problemă foarte mare. În rest, fiecare județ se descurcă cum poate, depinde de relația pe care o are cu Consiliul Județean. La noi nu sunt probleme, avem chiar și ATV, un snowmobil.

Rep.: Care e percepția populației față de voi? Vă ignoră, vă respectă?

R. K: Oamenii de munte, turiștii, de foarte mult timp au un respect față de salvatorii montani. Ei știu că noi trebuie să intrăm în zonele în care foarte puțini pot să meargă, trebuie să scoatem victima, să o aducem jos, chiar dacă sunt condiții meteo nefavorabile. Dar sunt și „pantofari”, cum îi numim noi pe cei care merg din când în când pe munte, care nu ne respectă. Și la ei se întâmplă cele mai multe accidente. Chiar dacă punem tăblițe de avertizare că în zona cutare este pericol de avalanșă, ei ignoră sfaturile salvatorilor montani, pleacă pe traseu și se produc evenimente neplăcute.

Rep.: În aceste condiții, ce trebuie să știe un excursionist pe munte?

R. K.: Depinde foarte mult de traseul pe care dorește să-l urmeze. Fiecare traseu este marcat cu indicatoare. Trebuie să te uiți câte ore durează traseul, ce dificultate are și, în funcție de aceste coordonate, trebuie să te pregătești. Echipamentul minim trebuie să cuprindă bocanci de tură montană, haine impermeabile, mâncare și măcar un telefon mobil, pentru ca dacă se întâmplă ceva să putem fi apelați. Mulți, din păcate, merg cu adidași, pantofi cu tocuri și se întâmplă accidente.

Rep.: Se spune că mersul pe munte iarna e o disciplină care înglobează mai multe sporturi. De ce?

R. K.: Iarna este altfel terenul. E nevoie de mai mult efort fizic. Trebuie să ai schi de tură, sau rachete de zăpadă. La noi, în Munții Călimani, stratul de zăpadă depășește în unele locuri doi, trei metri. Dacă intri în zona respectivă o să te scufunzi până la brâu. Când te duci iarna trebuie să știi să schiezi, să poți să te duci cu racheta de zăpadă sau cu colțarii, dacă ești deja pe o pantă mai abruptă de 45 grade și este înghețat. Este nevoie de mai multă seriozitate iarna.

Rep.: Vine sezonul de schi. Unde se poate practica acest sport, cu riscuri minime?

R. K.: Avem numai o pârtie de schi omologată în județul Mureș. La Sovata. Și este păcat, pentru că avem zone foarte frumoase și am putea avea mai multe pârtii de schi care ar aduce turiști în perioada de iarnă. Dar din păcate ori nu sunt investitori, ori nu s-a observat potențialul de aici. Sunt mai mult zone lângă Sovata, iar pe Valea Mureșului încă vreo două, trei locuri unde s-ar putea face pârtii de schi. Problema este că această zonă este trecută în Situl European Natura 2000 și ei nu s-au uitat la dezvoltarea turistică a județului Mureș și nu au lăsat efectiv un loc de pe Valea Mureșului care să nu fie inclus în Natura 2000.

Rep.: Sovata beneficiază de un punct de lucru al Salvamont. Vor apărea și altele pe viitor?

R. K.: La Sovata era important să facem un punct de lucru. Este situat chiar deasupra pârtiei de schi. Trebuie știut că, potrivit legii, unde funcționează o pârtie de schi trebuie să fie o echipă de salvare montană. Băieții noștri erau mereu acolo dar fără un punct de lucru. Stăteau de dimineața până seara pe pârtia de schi, neavând unde să intre să bea un ceai, iar dacă se întâmpla un accident nu aveau unde să adăpostească victima pentru acordarea primului ajutor. Noi vrem să facem în Parcul Național Călimani minim două refugii montane care să fie mai aproape de creastă, pentru că văile pe Valea Mureșului sunt lungi de 20-25 km și dacă ar exista refugii lângă creastă și munca noastră ar fi mai ușoară.

Rep.: În ce măsură se implică Salvamontul în ecoturismul montan?

R. K.: În atribuțiile noastre nu intră ecoturismul, dar cum tot echipajul Salvamont iubește natura, ne uităm unde sunt defrișări, unde trebuie curățat. De multe ori zonele de camping sunt murdare și trebuie curățate.

Rep.: Vorbiți-ne despre noua hartă a Munților Gurghiu.

R. K.: Noi am ajutat firma care a realizat harta. Am avut datele GPRS ale traseelor montane pe care le-am dat pentru a fi folosite. Vechea hartă nu era bine făcută. Erau unele trasee montane care nu existau. Acuma este în lucru și harta Munților Călimani și am înțeles că anul viitor va fi finalizată. Hărțile prezente sunt cu coordonate GPRS. Dacă vreun turist se pierde în munți, ne poate da o coordonată de pe hartă, cam pe unde a dispărut, și putem să-l depistăm mai ușor.

Rep.: Ați omologat o serie de trasee montane în județul Mureș. Vor mai fi și altele?

R. K.: Anul acesta am reușit să omologăm 42 de trasee montane. Peste 600 km de trasee montane, care trebuiau curățate, vopsite cu marcaje corespunzătoare. Jumătate în Munții Călimani, jumătate în Munții Gurghiului. Până acum nu a fost omologat nici un traseu turistic la noi în județ, dar dacă deja intră în baza de date a Ministerului Turismului este mult mai promovat județul, iar oamenii umblă cu mai multă încredere cînd știu că traseul este omologat, sunt indicatoare. Însă din păcate o parte din indicatoare au fost furate, iar noi trebuie să mergem să le punem la loc. Turiștii de la noi nu au învățat încă faptul că trebuie să respecte munca altora. Pentru 2010 am programat încă șase trasee care ar necesita să fie omologate, trei în Munții Călimani, în zona Stânceni și Lunca Bradului, și trei în Munții Gurghiului, în zona Sovata și Valea Mureșului.

Rep.: Care sunt zonele de risc în Călimani și Munții Gurghiului nerecomandate turiștilor?

R. K.: Riscurile sunt mai mult în Parcul Național Călimani, unde creasta muntelui depășește 2000 metri. Acolo trebuie avut grijă, fără experiență și echipament corespunzător nu recomand nimănui să meargă. Iarna sunt două sau trei trasee, pe care o să le închidem. Este vorba de traseul Repedea, care duce spre vârful Pietrosu. Acolo este o zonă cu multe avalanșe. Alt traseu este Zaspas, din Munții Neagra. Ultima porțiune este dificilă, este înghețată și necesită cățărare de gradul doi. Vara nu sunt închise dar sunt zone foarte abrupte. De exemplu vârful Scaunul Domnului. Traseul nu este așa de greu, dar spre vârf sunt prăpastii de 40-50 metri, unde se poate cădea lejer dacă nu ești atent.

Rep.: Cum ar trebui valorificat potențialul turistic al Mureșului?

R. K.: Lipsesc programele turistice. De exemplu Câmpu Cetății este o zonă superbă de turism, cu multe pensiuni, dar nu au programe turistice. Merge turistul, mănâncă un păstrăv, se uită prin jur maximum o zi, după care pleacă. Noi, prin Asociația făcută de salvatorii montani, vrem să facem un parc cu frânghii în Lunca Bradului, lângă punctul de lucru Salvamont, cu panou de cățărat, rapel, tiroliană. Acum dorim să accesăm fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Dacă s-ar putea, am vrea să facem anul viitor acest parc. Valoarea proiectului este în jur de 200.000 euro, dar cuprinde o pensiune, un camping.

Rep.: Care a fost cea mai grea dar totuși incitantă misiune la care ați participat?

R. K.: Toate acțiunile diferă, dar necesită atenție foarte mare. Anul acesta am avut un caz de accident, un pacient căzut într-o râpă adâncă, cu coloana ruptă. Patru vertebre au fost distruse total și operațiunea de salvare a necesitat un efort foarte mare și o atenție sporită, pentru că orice mișcare greșită ducea la paralizie. Iar acum doi ani am luat parte la o misiune incitantă în Munții Gurghiului, când am asistat la o naștere pe vârf de munte. Era vorba de soția ciobanului, care se gândea că mai are încă o săptămână până să nască.

Arina MOLDOVAN