Veșnicia s-a născut pe Valea Gurghiului

O incursiune turistică pe Valea Gurghiului, în orice anotimp, te poate lăsa fără grai. Frumusețile și tradițiile nealterate ale acestor locuri îți oferă senzația rarisimă a timpului care parcă a stat în loc.

Cu soarele încins deasupra capului, ori cu zăpada scrâșnind sub bocanci, drumul Văii Gurghiului este la fel de frumos. Totuși, Sărbătorile de iarnă în această zonă sunt…de poveste. Atmosfera se încălzește încă din noiembrie, în șezători, unde se învață colinzile și celelalte obiceiuri. Aici sunt confecționate și obiectele de recuzită pentru turcă, buhai și plugușor, iar la Sfântul Nicolae, în 6 decembrie, are loc o repetiție generală, când sunt aduși chiar și muzicanți, care vor cânta pe tot parcursul sărbătorilor, pentru „probă“.

Semnul vestirii bucuriei Nașterii Mântuitorului, este dat din seara „Ajunului“, de alaiul de copii, care înconjoară acea stea legendară, care i-a călăuzit pe magi, spre ieslea nașterii, aducând cu ei, la casele oamenilor, și urarea. Odinioară, plata urării erau mere și covrigi, dar în zilele noastre, cum banul a devenit stăpânul lumii, copiii sunt răsplătiți cu câțiva bănișori. Această tradiție se derulează la orele înserării, precedând alaiul de colindători al tinerilor sau al însuraților. Tot înaintea alaiului de colindători era frecvent obiceiul cu „Turca“. Aici alaiul era mai numeros și era compus din feciori. Starostele acestui obicei este „bgidușul“, un personaj comic deghizat în militar. Apariția alaiului este anunțată de sunete de bucin, instrument de suflat confecționat dintr-un corn de taur. Turca este confecționată dintr-un covor mai mic, împodobit cu cănaci (ciucuri) din lână, legat în față de un băț mai gros, care are în capăt un „clonț“ mobil și o tăblie împodobită, cu două cornițe. Cel care joacă turca se bagă sub covoraș, ținând cu o mână suportul de lemn și cu cealaltă dispozitivul de acționare a clonțului. Pe o melodie cântată la fluier, el joacă lovind cu suportul de lemn dușumeaua, într-un anumit ritm, în același timp acționând și dispozitivul clonțului. În jurul acestui animal fantastic, joacă, aritmic, făcând fel de fel de exhibiții comice, bgidușul. În acel timp, ceata de colindători ce formează grosul acestui alai intră după masă și colindă câteva colinzi, stând în picioare. Pornind din mijlocul satului, de obicei, de la biserică, în sunetul buciumului, feciorii se aliniază prinși de după cap, chiuind bucuria revederii și a începutului acestui sezon sărbătoresc:

Fiți feciori cu voie bună,

Până suntem împreună,

Că dacă ne-om despărți

Ști’ Dumnezeu ce-o mai fi.

Și dacă ne-om depărta,

Ști’ Dumnezeu ce-o mai da.

Primul care intră în curtea gazdei, trântind poarta, este bgidușul, care întreabă: – Primiți turca? Dacă gazda își dă acordul, acesta intră cu întreg alaiul după el, care colindă:

Fă-te vesel, gazdă bun,

Că vă vin junii cei buni,

Junii buni colindători.

Printre dânșii, cine vine?

Vine Domnul Dumnezău,

Fășățăl, înfășățăl,

Cu o dalbă de mătasă

Să fii gazdă sănătoasă,

Cu o dalbă de colindă

Dumnezo să-ți dea izbândă.

În acel timp turca este jucată pe ritmul melodiei cântate la fluier, iar bgidușul chiuie:

Du-te lele și te culcă,

Să nu ne-o deochi pe turcă.

Joacă Măriuță bine,

Nu mă face de rușine.

Este simulată apoi deocherea turcii, aceasta întinzându-se jos, în timp ce fluierașul cântă o melodie doinită, după care totul revine, pe ritmul de mai înainte, și jocul începe din nou. Colindătorii sunt serviți cu băutură și cozonac, apoi casierul încasează de la gazdă cinstea turcii. Alaiul pleacă apoi spre altă casă, și tot așa este colindat întregul sat. La Gurghiu și Glăjărie, maghiarii se colindă în cete asemănătoare, iar țiganii sunt acompaniați de tarafurile de muzicanți. (C.P.)

Datini care nu vor să moară

Ca vechi păstrători ai unor străvechi obiceiuri, locuitorii Văii Gurghiului au transmis din generație în generație, sentimente de bucurie și de durere. Multe din aceste tradiții s-au păstrat nealterate, dar unele încep să dispară sau și-au pierdut din originalitate.

Măsuratul oilor. De sute de ani, populația din aceste locuri a avut ca ocupație creșterea animalelor, și, în special, a oilor. Fiecare familie deținea 10-20 de oi, care primăvara erau adunate în turme și erau duse la pășunat la munte, conduse de un “birău”. Înainte de a urca oile la munte, fiecare proprietar, într-o zi fixată, se prezenta la locul unde se aduna turma, pentru a-și măsura laptele oilor pentru care urma să primească brânză. De dimineață oile erau duse la păscut, iar către ora prânzului, când lumea era adunată, fiecare proprietar își căuta oile, le mulgea și prezenta laptele responsabilului de stână sau unui alt cioban. Pe baza cantității de lapte, se stabilea brânza ce o va primi după oi. Măsurile erau vase de lemn convenționale, care satisfăceau cerințele gospodarilor. Cantitatea de brânză trebuia predată proprietarului de oi până toamna. După măsuratul oilor, femeile îmbrăcate de sărbătoare așterneau pe iarbă mâncare și băutură și începea petrecerea.

Strigatul fetelor. Obicei care reprezintă o chemare, o invitație și, totodată, tendința de satirizare a unor defecte ale unor fete. În fiecare an, în seara zilei de 5 mai, se adunau feciorii în grupuri, se urcau în pomi și, sub formă de dialog, numeau fetele într-o formă glumeață, după care lansau chemarea de participare a doua zi la Târgul Sângeorzului de la Gurghiu. Azi, tinerii din toate comunele de pe Valea Gurghiului, vin în ziua de 6 mai la Târgul Sângeorzului (târgul fetelor) de la Gurghiu. Fiecare comună merge cu taraful de muzicanți și își organizează horă în aer liber, se fac cunoștințe, se leagă prietenii.

Udatul nevestelor. Acest obicei este legat de sărbătoarea religioasă a Rusaliilor, data diferă, dar nu depășește prima decadă a lunii iunie. Timp de trei zile, la „podul mare” localnicii participă la horă. În a doua zi, participanții se îmbracă cu haine de sărbătoare și pornesc la joc. La acest moment participă tinerele neveste căsătorite în intervalul de la sărbătoarea de anul trecut. Ca semn al prețuirii, al respectului, tinerele neveste au cinstea de a juca în primele rânduri. În toiul jocului, întreg alaiul, în pas de dans perechi, se îndreaptă spre albia râului, urmărit cu privirile de sutele de spectatori așezați pe ambele maluri ale râului Gurghiu. Când alaiul ajunge acolo, la un strigăt al conducătorului „în apă, mă!”, nevestele care se găsesc în frunte sunt luate în brațe de dansatori, care se îndreptă spre firul apei. Tinerele neveste strigă, se zbat în brațele vânjoase ale bărbaților, cerând parcă ajutorul soților lor, care se găsesc pe mal și care încep tratativele cu jucăușii. Târgul constă în acordarea de către bărbatul nevestei a unei plăți în băutură. Când târgul este încheiat, nevasta este adusă bărbatului, care în fața mulțimii o sărută. Dacă se întâmplă ca bărbatul unei neveste să nu ajungă la înțelegere cu dansatorul, acesta o lasă în apă, spre hazul tuturor și rușinea bărbatului. Toți revin apoi la locul de dans și petrecerea continuă până noaptea târziu.

Șezătorile. Obicei legat de muncă, se practica în serile lungi de iarnă. Fete și flăcăi se adunau la o casă, de regulă la o femeie văduvă sau mai în vârstă. Cu aceasta conveneau în prealabil să fie lăsați, pentru perioada iernii, fetele să se ocupe de tors sau cu lucru de mână, iar flăcăii să le țină de urât. Proprietara casei era plătită pentru aceasta cu alimente, iar flăcăii îi duceau două-trei care de lemne. Iluminatul făcându-se cu petrol, acesta era dus de acasă, pe rând, de către fete. În comună erau multe șezători care erau frecventate de tineri, dar în special de fete, care pe lângă faptul că lucrau, aveau prilejul de a se întâlni cu iubitul sau de a lega alte prietenii. Astăzi, șezătorile nu mai există. Ele s-au păstrat până după cel de-al doilea război mondial.

Atracții turistice

Castelul Lăpușna. A fost proprietate a Regelui Carol al II-lea. Aici era locul favorit de vânătoare al familiei regale a României, al casei de Habsburg și, mai apoi, chiar al familiei Ceaușescu. Astăzi, superbul edificiu se află în proprietatea femeii de afaceri Claudia Pescar. Întreaga zonă a devenit faimoasă după ce mai mulți vânători au stabilit aici recorduri mondiale la trofee de urs brun carpatin, capre negre și cerbi. În total, aici au fost obținute mai mult de 300 de medalii de aur pentru trofeele de vânătoare.

Castelul Lăpușna este compus din 7 corpuri de clădire, cu 35 de camere și un parc în suprafață de 4 hectare. (Rezervări – Telefon: 004-0265-230.289 / Fax: 004-0265-260.288)

Băile sărate de la Jabenița. Satul Jabenița este situat într-o depresiune bogată în zăcaminte de sare, între Gurghiu și Solovăstru. Băile Sărate Jabenița (“Görgénysóakna” până în 1938) sunt o veche stațiune de tratament, înființată în jurul anului 1800 și e foarte apreciată datorită apelor sale sărate și nămolului. Microstațiunea a fost reînființată în 1997, iar în incinta ei veți găsi o ambianță plăcută, muzică, servire la masă sau “la pătură”, terasă descoperită, terasă acoperită, televiziune prin cablu sau direct via satelit – digital, mult soare și, deopotriva, multă umbră.

Pădurea Mocear. O pădure seculară de stejari, poate cei mai bătrâni din România (cca. 700 de ani). Zona, care este și un fond de vânătoare didactic desfășurat pe 50 ha, a fost declarată rezervație naturală.

Parcul dendrologic Gurghiu. Aici se găsesc, alături de speciile autohtone, specii exotice de arbori din Australia, America de Nord, America de Sud, Japonia. Parcul a fost amenajat în 1740 de familia Bornemisza, în cadrul curții feudale de la Gurghiu.

Poiana narciselor de la Gurghiu. Înființată în anul 2000 printr-o hotărâre de Guvern și aprobată și de Consiliul Județean Mureș, rezervația naturală “Poiana Narciselor” este un important obiectiv turistic al locului. Primăvara, devreme, în perioada de înflorire a narciselor, cele câteva hectare ce formează această poiană par un imens covor viu, care-ți încântă privirea.

Monumente istorice. Biserica de lemn Sf. Nicolae din Lăpușna și Castelul feudal din Gurghiu (construit în 1733 de familia Bornemisza).

Codruța POP