Surprinzătorul efect de bumerang
Cum, ce-i acela? Bumerangul ori efectul? Aaa, bumerangul! Păi, este obiectul acela încovoiat pe care oriunde și oricând l-am trimite, face singur și drumul retur. Depinde, nu-i așa, de măiestria subiectului care lansează obiectul (cu pricina), dacă el (bumerangul) se va întoarce blând sau furibund. Și mai depinde când va reveni. Și, mai ales, unde. Căci, traseele (scurte ori lungi) văzute de-a lungul timpului ne-au indicat faptul că bucata îndoită poate reveni, deopotrivă, cuminte în mâinile expeditorului sau îl poate trăsni direct în frunte pe cel care i-a făcut vânt. Definitorii sunt, oricum, intențiile persoanei titulare de experiment.
Diferența dintre lucrul în discuție și altul, apropiat ca percepție, adică paloșul eroului de poveste, este că (astfel cum arătam), în timp ce primul face un continuu du-te–vino, mușcând rapid din țintă, cel de-al doilea una știe: să zboare pe calea de dus și să se înfigă necondiționat în poarta ce trebuie violent urnită. în care și rămâne.
După cum observăm, lucrul cu bumerangul își are riscurile sale. Ne-au dovedit-o și ultimele evenimente care au făcut deliciul canalelor mediatice. Fostul prim-ministru aducea în atenția opinie publice, vădit nemulțumit, un aspect menit a puncta goliciunea procedurală a organelor de anchetă într-ale anticorupției. Al căror subiect este. Iar evidențiată s-a vrut nu numai lipsa de ambalaj legal a actelor procurorilor, ci chiar sfidarea principiilor naționale și europene privind prezumția de nevinovăție și inadmisibilitatea practicării unor lupte de guerrilla mediatică. Împotriva bietei persoane de-abia aflată la debutul unei anchete, deloc îmbietoare.
Așa-i! Prezumția de nevinovăție este literă de lege. Și externă și internă. Pe cale de consecință, nu-i nici loc și nici timp de tocmeală la respectarea ei. Indiferent de înălțimea sau lățimea dosarului dresat persoanei invitate să dea ochii cu organul.
Pe de altă parte, acțiunile de linșare mediatică a acuzatului, anterioare momentului în care justiția și-a spus cuvântul, sunt ferm sancționate de Curtea de la Strasbourg. Este mai mult decât logic faptul că judecarea oricărui individ, cu tot cu verdict public, înainte de vremea la care justiția să-și poată deschide gura, nu-i în regulă a fi făcută prin presă. Nici măcar în numele libertății de exprimare. Care, oricum nu are de suferit dacă jurnaliștii se abțin a exercita din condei atribuțiile oamenilor în robă. Curtea europeană ne spune și că o astfel de campanie mediatică înseamnă nepermise presiuni asupra magistraților chemați a soluționa respectiva cauză.
Buuun! Deci ne-am lămurit. Aproape că ar trebui să ne vină a-l pupa pe frunte pe fostul prim-ministru pentru că ne-a mai luminat o dată. și a regreta că trece prin ce trece datorită nerespectării limitelor legii de către anchetatori. Care, potrivit ultimelor reproșuri, și-au deschis baierele gurii și au lansat în eter lucruri pentru care s-ar fi cuvenit să-și pună fermoar bucal. Și uite-așa au ajuns să afecteze imaginea unei persoane, făcând publice tot soiul de lucruri din dosar, înainte ca vizata persoană să-și poată face vreo apărare. Cu alte cuvinte, ni se spune că procurorii s-au apucat de făcut anchetă prin presă. Ca la mama acasă.
Dincolo de efectele unei astfel de practici, ia să ne întrebăm de îndată: cine a încurajat (încă) defunctul pna să-și spele toate seturile de chiloți cu găurele și de șosete vărgate în public? Cine-i scuipa de antideochi pe membrii de vază ai curățeniei naționale ori de câte ori anunțau un rahat procedural pe post de succes în perioada 2002-2004? Cine-i bătea pe umăr atunci când dădeau anunțuri pompoase, făcând avanpremiera unei (spectaculoase) arestări (de parcă erau clonele agentului 007)? Cine a luat măsuri de sesizare a organelor de sancționare a procurorilor atunci când aceștia dădeau în presă (în aceleași câteva ziare, privilegiate după criterii lesne de decriptat) acte din dosar, mult înainte ca acestea să-i fie prezentate persoanei acuzate? Cine a reacționat cu legea națională și internațională în mână atunci când persoane publice au fost, cu ajutorul plenipotențiar al organului, anchetate, judecate, condamnate și linșate prin presă (prin aceleași ziare…), înainte ca instanței să i se dea ocazia de a-și pronunța hotărârile? Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundă fostul prim-ministru înainte de a flutura degetul arătător către organul ținut pe piedestal în timpul guvernării domniei sale. și alintat să facă fărădelegi. Organ căruia îi plângea de milă și fostul președinte al țării, atunci când (PNA) a încasat o hotărâre definitivă defavorabilă, sancționându-i-se măgăriile pe care le-a făcut în dosar.
Deci, asta este, domnilor! Jocul cu bumerangul nu-i de șagă. Va să zică, ar trebui interzis, din rațiuni diferite, minorilor sub 18 ani și persoanelor care uită să orice dus are și un întors! Și că, în mod nesurprinzător, învățul încurajat are greu dezvăț.
Andreea CIUCA
