Povestea lui Gheorghe Matei, directorul Romgaz Târgu Mureș

„Am intrat la Facultatea de Petrol și Gaze ca să scap de Armată!”

Eu cred că e atât de discret din bun simț. A stat mai bine de 30 de ani în slujba regelui Gaz. A fost, pe rând, inginer de extracție, șef la Investiții, director la Romgaz Târgu Mureș. În 2001, noul regim instalat la București nu l-a simțit „aproape” și l-a înlăturat, acceptându-i totuși hatârul să revină la prima sa dragoste, serviciul de extracție. Acum o lună și jumătate însă, prietenul său Marcel Piteiu, reajuns director general al Romgaz, l-a așezat unde îi este locul, având în vedere experiența sa. Pare un tip cumsecade, dar recunoaște că, de fapt, e foarte exigent! Pare calm, dar spune că, de fapt, e bun de gură! Decideți voi, din dialogul care urmează…

Reporter: Mergem în urmă, la anii de liceu?

Gheorghe Matei: Ok. Sunt născut într-un sătuc din județul Brașov, iar liceul l-am făcut la Rupea. Am absolvit în 1970. Mentorul meu a fost profesorul de matematică Lazea, dirigintele clasei noastre, un făgărășan extraordinar! Întotdeauna mi-au plăcut oamenii de care majoritatea fugeau pentru că sunt exigenți! Mă apropiam de ei… Probabil din cauza asta am ajuns și eu un tip exigent! Liceul nostru era unul teoretic, pentru că abia după aceea au apărut liceele industriale. Fiind de la țară, firește că am locuit la internat, iar vacanțele toate erau dedicate agriculturii, alături de părinții mei.

Rep.: Cum era viața în internat?

G.M.: Era frumoasă, pentru că eram tineri… Nu conta că stăteam într-o casă săsească, cu dormitoare cu trecere dintr-o cameră în alta, opt – zece paturi într-o încăpere, cu sobe din fontă pentru încălzire, cu pivniță în care se țineau mâncărurile pentru cantină de unde, prin podea, venea mirosul și în dormitor, cu geamuri de scoteai mâna afară pe sub ele, fără apă curentă, cu toaletă în capătul curții… Dimineața plecam de la internat, încolonați ca soldații, că pedagogii așa știau… Ne încolonau în curte și mergeam vreo doi kilometri, până la cantină! Ceaiul se răcea pe masă până ajungeam noi! De acolo mai aveam încă un kilometru de urcat până la școală, pe la Cetatea Rupea.

Rep.: Cum era Cetatea pe atunci? Ce amintiri aveți legate de ea?

G.M.: Era puțin mai bine decât acum! Am multe amintiri, pentru că după amiaza mergeam la meditații tot acolo. Eram ca la cazarmă. Nu puteam ieși din internat fără bilet de voie. Ne duceam cu coloana la cantină, apoi la școală, de la școală l-a internat, apoi ne lăsam bagajele, mergeam la masă, și pe urmă înapoi la meditații. La ora 6 aveam pauză, mergeam în spatele Cetății, când era vreme bună. Am prins și o perioadă de filmări, eram prin clasa a XI-a când s-a turnat un film acolo. Eu rămâneam cu un coleg să aranjăm laboratorul de fizică. După ce terminam, fugeam la Cetate să asistăm la filmări.

Rep.: Ce v-a determinat să alegeți Petrol și Gaze?

G.M.: Aveam rude la Mediaș, și ele m-au îndemnat spre facultatea aceasta. Mare lucru nu știam despre Petrol și Gaze. Vara am dat admitere la Politehnică în Brașov. Gândul meu a fost întâi Electronica, dar nu am avut curajul să merg acolo, venind de la un liceu mai mic. Am dat admitere, m-am încurcat la un exercițiu cu radical. Vara, discutând cu mătușa mea, mi-a sugerat sa merg la Petrol și Gaze din toamnă. M-am uitat în programă, am văzut că sunt aceleași materii ca și la Politehnică. Știam că dacă nu merg la facultate, mă luau în armată. Era clar. În penultima zi, mi-am depus dosarul la Petrol și Gaze. Eram patru pe un loc, 60 de inși pe 15 locuri, iar la Politehnică erau cam 3 pe un loc. L-am avut coleg de grupă pe Florin Georgescu, care, peste timp, a ajuns director general la Romgaz, dar aveam și cubanezi, arabi, peruani, afgani….

Rep.: Cum a fost viața la București?

G.M.: Ei, acolo am dus-o boierește… Am avut căminul pe strada Doamnei, colț cu Calea Victoriei și a fost foarte bine, chiar dacă am stat șase sau opt în cameră. Au fost anii cei mai buni ai României, 70 – 75! Aveam căldură, mâncare foarte bună, studenții aveau anumite privilegii. Atunci se formau organizațiile studențești, am activat și eu vreo doi ani în acea brigadă. În București locuiam, cum se zice, în buricul târgului. Noi dacă seara la nouă fără cinci minute vroiam să mergem la un film, la nouă ajungeam acolo. Aveam cinematografele, teatrele, toate erau în zona aceea. Am profitat, și am mers la piese bune. Am făcut primii patru ani la București, după care facultatea s-a mutat la Ploiești….

Rep.: Care a fost diferența dintre București și Ploiești?

G.M.: O diferență fantastică…. Noi, băieți de București, anul cinci, am fi vrut să găsim acolo tot standardele din Capitală. La cămine era bine, la cantină însă, nici cantitativ, nici calitativ nu era ca la București. Acolo am simțit diferența! Dar am impus reguli noi, în scurt timp, și totul a fost bine. Studenții aveau ceva forță în vremea aceea… Am făcut practică în fiecare an, acolo unde reușea Institutul să încheie convenții cu schele petroliere. Din anul trei aveam posibilitatea să ne și angajăm în practică dacă voiam, dar trebuia să stăm mai mult de o lună, și eu trebuia să merg acasă, să-mi ajut părinții. Lucrarea din anul cinci am avut-o la Gaze și acesta a fost primul meu contact cu gazele. Până atunci eram cu ideea că rămân în petrol, foraje. L-am avut îndrumător pe, Dumnezeu să-l ierte, Sandu Soare, un tip foarte deștept de la catedra de Hidraulică, care și-a pregătit lucrarea de doctorat în Statele Unite. El a inițiat activitatea de cercetare mixtă studenți – profesori, și am lucrat pe niște contracte de cercetare cu profesorii din Institut. Proiectul de diplomă a fost parte dintr-un astfel de contract, luam și câte un bănuț. Practica din anul cinci am avut-o pe un contract încheiat cu Întreprinderea de Extracție din Mediaș, și atunci am venit ca aplicație pe structura Grebeniș. Atunci am făcut cunoștință cu gazul, și am văzut că față de activitatea de petrol, la gaz se face meserie mai multă.

Rep.: Ce s-a întâmplat după absolvire?

G.M.: După absolvire, am luat repartiție al treilea sau al patrulea. Am ales să merg la extracție de gaz metan, la Sărmășel, acolo unde a fost prima sondă, acum 100 de ani. Nu am stat decât în perioada de stagiu acolo, pentru că m-au angajat la secția Deleni. Cu programul de stagiu însă m-au trecut prin toate sectoarele de activitate, și mi-a prins foarte bine. Pe atunci planurile de cercetare si de tehnică nouă erau finanțate, chiar dacă nu toate se materializau în ceva palpabil. Pe urmă am trecut la serviciul de inginerie de zăcământ din Mediaș, la întreprinderea de extracție. Fiind cel mai tânăr, „m-au sacrificat” să răspund de sondele din Moldova, dar mi-au plăcut aceste deplasări. Am stat în Mediaș până în anul 1983, când s-a reorganizat activitatea Ministerului. Am avut șansa să învăț foarte multe, având-o ca șef de serviciu pe doamna Man, soția fostului director general. Am fost foarte implicat într-un proiect de automatizare și control centralizat al sondelor. Cu tehnica de atunci am reușit undeva la Retiș, dincolo de Agnita, spre Sibiu, să automatizăm și să controlăm un grup de sonde, printr-un dispecer, de la Sighișoara. Pe baza acestuia, s-a făcut pe urmă un proiect mai mare, în zona Daneșului, pentru 100 de sonde, care încă funcționa la câțiva ani după ce am venit la Târgu-Mureș. În 1983 am venit la Târgu-Mureș, o jumătate de an am fost șef de secție la Corunca, după care am fost adus la Investiții. Am fost șef de Investiții până în anul 1997, când Blaga (fost director general al Romgaz) m-a promovat director al Romgaz Târgu Mureș.

Rep.: Cum a fost după ce ați ajuns director la Târgu-Mureș?

G.M.: Am fost director din 1997 până în primăvara anului 2001. S-a schimbat regimul politic, m-au schimbat și pe mine! Atunci am trecut la serviciul de inginerie zăcământ, unde am fost și prima dată… Mie îmi plăcea acolo, pentru că acolo îmi făceam, de fapt, meseria. La Investiții am muncit mult, dar nu era meseria mea. Am avut o mare satisfacție, că am revenit la prima mea dragoste, și nu am mai vrut să plec de acolo, până anul acesta în aprilie. Noul director general al Romgaz, Marcel Piteiu, un vechi coleg și bun prieten, mi-a spus că are nevoie de mine. După câteva refuzuri clare, am hotărât să accept… Å¢i-e jenă de om să-l tot refuzi, dacă vezi că are nevoie de tine și dacă ai mâncat cu el o bucată de slănină pe șantier și îl cunoști atât de bine! E o treabă care mi s-a cerut să o fac și o fac!

Rep.: Cum vedeți viitorul Romgaz?

G.M.: Din punct de vedere al resurselor, nu sunt foarte optimist. Suntem pe pantă descendentă, aproape de bază deja. Când îmi spunea cineva acum 25 – 30 de ani, nu credeam că voi trăi eu așa ceva! Când am venit eu la Gaz, dădeam trei miliarde de metri cubi pe an, și iarna, la vârf de consum, depășeam 100 de milioane de metri cubi pe zi. Acum suntem departe de cifrele acestea și, deși s-au făcut eforturi, s-au epuizat rezervele. Se fac cheltuieli de cercetare, se sapă sonde noi, se descoperă, dar sunt zăcăminte cu volume mici. Compania va insista în continuare, există niște proiecte, vor să încerce straturile de la o adâncime mai mare.

Rep.: Ce părere aveți despre posibilitatea ca Romgaz să intre pe resursele care există în jurul Mării Negre?

G.M.: Depinde în ce condiții intră. Eu nu aș face pasul înapoi nici acolo, nu ar fi o chestie deosebită. Îmi dau seama că trebuie să facem orice ca să scoatem gazul de acolo unde este. Chiar dacă zăcămintele sunt la sfârșitul vieții lor, presiunea a scăzut, dar merită din punct de vedere economic. Ne-am propus să trecem la modernizarea sistemelor de monitorizare a sondelor, ca să putem interveni foarte repede. Sonda necesită mult mai multă grijă în ultima parte a vieții. Am făcut prea puțin în metode de stimulare a sondelor. A fost o campanie acum 12-13 ani, prin stimularea sondelor prin fisuri hidraulice, cu rezultate nu prea grozave. Poate o reluăm acum, cu tehnică mai nouă…

Rep.: Să vorbim puțin și de familie. Când v-ați căsătorit?

G.M.: M-am căsătorit după facultate, în 1977. Pe soția mea am cunoscut-o aici, ea era de lângă Mediaș. Avem două fete, Delia, și cea mică e Laura. Cea mare a terminat Papiu, și a făcut Informatica la Cluj. A început și a doua facultate, Construcții la Politehnică. După ce a terminat informatica, a venit acasă, să se angajeze. Aveam trei posturi vacante la noi, am dat anunț în ziar, și a venit împreună cu doi colegi. S-a angajat cu jumătate de normă, pentru că voia să termine și Facultatea de Construcții. După câțiva ani a plecat de la noi la o companie de construcții, dar apoi a hotărât să facă ceva pentru ea. Azi are o afacere în proiectare construcții. Cea mică s-a dus la Politehnică, la Calculatoare, la Cluj. După ce a terminat, a plecat la formare în Franța, la Alcatel, vreo 11 luni, și acum e în Timișoara, la Alcatel.

Rep.: Ce faceți în timpul liber? Ce hobby-uri aveți?

G.M.: Acum nu prea mai am timp liber. Mai demult făceam de toate… Mi-au plăcut în special electronica și fotografia. Acum mai tai iarba prin grădină, stropesc pomii.

Au consemnat

Alin BOLBOS

Aurelian GRAMA