Taina libertății

Alexandros Kalomiros a fost chirurg ortoped care practica în Tesalonic, un scriitor prolific de lucrări ortodoxe și un stâlp al comunității Sf. Ioan Teologul din orașul său. S-a mutat la cele veșnice de Sărbătoarea Sfinților Silas și Silvan, pe 30 iulie, 1990.
O logică strâmbă
Mentalitatea păgână nu poate concepe că de fapt cauza iadului nu este Dumnezeu, ci făpturile lui logice. Dacă Dumnezeu nu este liber, fiind condus de Necesitate, cum ar putea fi făpturile Lui libere? Dumnezeu nu putea dărui ceva ce El Însuși nu poseda. Mai mult decât atât, mentalitatea păgână nu putea concepe o dragoste dezinteresată. Dar libertatea este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl dă unei creaturi, pentru că aceasta face creatura rațională asemănătoare cu Dumnezeu. Acest dar era de neconceput pentru păgâni. Ei nu-și puteau imagina o creatură care să spună NU lui Dumnezeu. Creaturile nu I-ar fi putut spune NU unui Creator Atotputernic. Prin urmare, dacă Dumnezeu a dat oamenilor harul Său, oamenii nu-l puteau respinge. Altfel Dumnezeu nu putea fi atotputernic. Acceptând că El este atotputernic, harul Său trebuia să fie irezistibil. Oamenii nu l-ar fi putut respinge. Aceasta înseamnă că aceia care sunt lipsiți de harul lui Dumnezeu sunt în această stare deoarece Dumnezeu nu le-a dat harul. Deci pierderea harului lui Dumnezeu, o pierdere veșnică, o moarte spirituală, cu alte cuvinte iadul, este o realitate total dependentă de Dumnezeu. El este Acela care pedepsește pe unii oameni, lipsindu-i de harul Său, nelăsându-i să strălucească peste ei. Dumnezeu este deci cauza veșnicei morții duhovnicești a celor urgisiți. Moartea veșnică este un act al lui Dumnezeu, un act al dreptătii Lui, un act de necesitate sau cruzime.
Diferența dintre
rai și iad
Origen a concluzionat că, pentru a rămâne creștini, pentru a putea continua să credem că Dumnezeu este bun, trebuie să credem că iadul nu este veșnic, ci va avea un sfârșit, în ciuda a tot ce este scris în Sfânta Scriptură și a ceea ce crede Biserica. Aceasta este concluzia fatală, perfect logică. Dacă Dumnezeu este cauza iadului, iadul trebuie să aibe un sfârșit, altfel Dumnezeu este un Dumnezeu crud. Origen și toti raționaliștii asemeni lui nu a putut întelege că acceptarea sau respingerea harului lui Dumnezeu depinde în întregime de făpturile raționale; că Dumnezeu, asemenea soarelui, nu încetează să strălucească peste cei buni și peste cei răi; că de fapt creaturile raționale sunt libere să accepte sau să respingă acest har și această dragoste; și că Dumnezeu, în dragostea lui adevărată, nu își forțează creaturile să-L accepte, ci respectă în mod absolut decizia lor liberă. El nu-Și retrage harul și dragostea, ci atitudinea făpturilor Lui raționale față de această dragoste, este diferența dintre paradis și iad. Cei care-L iubesc pe Dumnezeu sunt fericiți cu El, iar cei care-L urăsc sunt chinuiți să trăiască în prezența Lui, atunci când nu mai au un loc în care să scape de omniprezența dragostei Lui.
Libertatea de alegere
Raiul și iadul depind de felul în care acceptăm dragostea lui Dumnezeu. Întoarcem oare dragoste la dragostea Lui, sau îi răspundem cu ură? Aceasta este diferența crucială. Ea depinde în întregime de noi, de libertatea noastră, de alegerea liberă din adâncul nostru, de atitudinea noastră complet liberă, care nu este influențată de condiții exterioare sau de factorii interiori ai naturii noastre materiale sau psihice, pentru că nu este un act exterior, ci o atitudine interioară care vine din adâncul inimii. Ea ne condiționează nu păcatele, ci felul în care gândim despre ele, cum se vede clar în cazul vameșului și al fariseului sau a celor doi tâlhari răstigniți cu Hristos. Această libertate, această alegere, această atitudine interioară față de Creator se află în centrul personalității noastre veșnice, este trăsătura noastră cea mai profundă care ne face să fim ceea ce suntem, este fața noastra veșnică – strălucitoare sau întunecată, plină de iubire sau de ură.
Eul veșnic
Nu, frații mei, din nefericire iadul și raiul nu depind de Dumnezeu. Dacă ar fi depins de El, nu am fi avut de ce să ne fie teamă. Nu avem nimic de temut din partea Iubirii. Dar ele nu depind de Dumnezeu, ci depind în întregime de noi, și aceasta este întreaga tragedie. Dumnezeu vrea să fim imaginea lui, liberi pentru veșnicie. El ne respectă în mod absolut. Aceasta este dragostea. Fără respect, nu putem vorbi de dragoste. Suntem oameni pentru că suntem liberi. Dacă nu am fi liberi, am fi doar animale inteligente, nu oameni. Dumnezeu nu își retrage niciodată acest dar al libertății care ne face să fim ceea ce suntem. Aceasta înseamnă că vom fi întotdeauna ceea ce vrem să fim, prieteni sau dușmani ai lui Dumnezeu, și că nu ne schimbăm în adâncul ființei noastre. În această viață, trecem prin schimbări profunde sau superficiale, în caracterul nostru, în credințele noastre, dar toate aceste schimbări nu sunt decât expresii ale eului nostru adânc. Acest eu adânc este veșnic, în toată plinătatea cuvântului. De aceea, iadul și raiul sunt veșnice. Nu există o schimbare a ceea ce suntem. Trăsăturile noastre temporare și istoria vieții noastre depind de multe lucruri superficiale, care dispar la moarte, dar personalitatea noastră reală nu este superficială și nu depinde de lucruri schimbătoare sau trecătoare. Este eul nostru real. Rămâne cu noi și atunci când dormim în mormânt și va fi fața noastră reală la înviere. Este veșnic.
A consemnat Ioan BUTIURCÄ‚