TAR-ele imobiliare ale nașului Zahan

Firma Electroserv Târnava Exim din Târnăveni este obstrucționată de judecătorii mureșeni să intre în proprietatea autobazei din Târnăveni, cumpărată de la Wilcom SRL, societate patronată de controversatul om de afaceri Gheorghe Zahan și aflată în procedură de reorganizare judiciară * Cu toate că a cumpărat imobilul acum 9 luni și plătește de atunci dobânzi de 140 de milioane de lei/lună, noul proprietar este împiedicat de un contract de închiriere încheiat între Wilcom și TAR SA (n.red deținută tot de Gheorghe Zahan) și apărut din neant să intre pe proprietatea sa * Contractul a fost luat de bun de instanță, deși veniturile obținute din chirii nu apar în raportul lunar al administratorului judiciar al debitoarei Wilcom, Coreli Consult l Mai mult, imobilul s-a vândut liber de sarcini ceea ce includea și închirierea * Să fi cântărit atât de greu faptul că Gheorghe Zahan este nașul judecătorului de Curte Daniel Ursulescu?

În Târnăveni, proprietatea garantată de Constituție este batjocorită cu nesimțire de judecători și de administratorul firmei Wilcom, Gheorghe Zahan, societate pentru care Finanțele mureșene au cerut intrarea în faliment. De nouă luni de zile, judecătorii de la Tribunalul Comercial și de la Curtea de Apel Târgu Mureș se joacă cu nervii administratorilor firmei Electroserv Târnava Exim, Petru Coman și Torok Zoltan, care au cumpărat în ianuarie un imobil de 12,8 miliarde de lei plătit dintr-un împrumut bancar pentru care plătesc lunar 140 de milioane de lei fără să intre însă în proprietatea acestuia. Cine le va plăti pagubele provocate de întârzierea dezvoltării economice a societății prin imposibilitatea de a se folosi de propriul imobil ? Judecătorii care tergiversează pronunțarea unei hotărâri irevocabile? Administratorul judiciar care a încasat 10% din tranzacție? Gheorghe Zahan care, cu tupeu, pretinde că nu mai are nici o datorie după ce a pus mâna pe banii Electroserv?

Vânzare cu TAR-e

Istoria nefardată a cazului Wilcom a început în 2004, când patronul societății Gheorghe Zahan a solicitat declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a firmei din cauza datoriilor acumulate la bugetul consolidat de stat, către BCR Târnăveni și alți creditori. Cererea de reorganizare a fost admisă în octombrie 2004, Wilcom depunând un plan de reorganizare prin care propunea voluntar vânzarea a două active din patrimoniu – autobaza de pe Rampei nr. 4 și Ferma de la Gănești pentru a-și plăti principalul creditor, BCR Târnăveni, care avea instituită și ipoteca asupra acestor imobile.

Conform planului de reorganizare depus de societate, activul urma să fie vândut în termen de trei luni de la aprobarea planului de către judecătorul sindic, adică până la 31 august 2005 când expira termenul de trei luni. După tergiversări repetate ale patronului Wilcom, administratorul judiciar desemnat în proces, firma târgumureșeană Coreli Consult, a decis vânzarea bunului în vederea achitării creditului către BCR Târnăveni (în jur de 10 miliarde de lei) care de altfel a și solicitat scoaterea imobilului la vânzare.

În 19 ianuarie anul acesta, SC Electroserv Târnava Exim a cumpărat, în urma unei selecții de oferte organizate de administratorul judiciar al Wilcom SRL din Târnăveni, vânzarea autobazei din localitate. Activul situat în strada Rampei nr. 4, la intrarea în Târnăveni dinspre Gănești, a fost achiziționat de către Electroserv, în dauna sibienilor de la Loackear, cu prețul de 12,8 miliarde de lei vechi, fără TVA.

Cu toate că au dat un preț imens, patronii de la Electroserv, Petru Coman și Torok Zoltan, nu au intrat nici în momentul de față faptic în proprietatea bunului deoarece Gheorghe Zahan a contestat în instanță de la selecția de oferte până la dreptul administratorului judiciar de a vinde bunul.

Sarabanda contestațiilor

Încă din timpul selecției de oferte la care au participat trei firme – cumpărătorul imobilului, firma Electroserv Târnava Exim, Loackear Sibiu, patronată de americanul Michael Loackear, și TAR SA, deținută de aceiași asociați ca și ai Wilcom – Gheorghe Zahan și, administratorul Wilcom a declarat că va contesta rezultatul selecției, deoarece TAR SA, extrem de interesată să își adjudece autobaza unde își are și în prezent, paradoxal, sediul, nu a fost acceptată la selecție, în condițiile în care nu a depus o ofertă scrisă și nu a propus un preț de ofertă. Mai mult, TAR, culmea tupeului în opinia noastră, cu aceiași acționari, s-a plâns că a primit condițiile de participare abia cu două zile înainte de ținerea selecției de oferte.

Cu toate comentariile administratorului Wilcom, selecția, în condițiile în care erau două oferte ferme, a fost declarată legală și a avut loc, TAR nefiind acceptată la selecție de către nici unul din cei doi contraofertanți. Procedura de vânzare s-a derulat între cele două firme, Electroserv adjudecându-și activul după ce a oferit două miliarde și jumătate peste suma din ofertă. În patru zile de la ținerea licitației, Electroserv a vărsat în contul debitoarei cele 12.8 miliarde de lei, așa cum se angajase atunci când a semnat procesul verbal de adjudecare și precontractul de vânzare – cumpărare.

Cine a crezut însă că odată perfectată vânzarea, totul se va încheia cu semnarea contractului de vânzare – cumpărare, se înșeală amarnic.

Wilcom a atacat rapid în instanță vânzarea imobilului – terenul de 20 de mii de mp și clădirile -, dar și ridicarea dreptului de administrare al lui Gheorghe Zahan, propus de Coreli Consult și aprobat de judecătorul sindic.

Până să dea însă judecătorii de la Curtea de Apel o soluție, judecătorul sindic a aprobat încheierea contractului de vânzare – cumpărare a activului Wilcom, semnat între Electroserv, pe de o parte, și administratorul judiciar al firmei debitoare, Coreli Consult, în condițiile în care Gheorghe Zahan după ce a refuzat să semneze contractul, i s-a ridicat dreptul de administrare. Ioan Pompei Horja, administrator al Coreli, a semnat în aprilie contractul de vânzare – cumpărare, după cum au precizat reprezentanții Electroserv în memoriul înaintat instanței, “doar cu condiția ca în contract să fie trecut că sentința este definitivă și executorie, dar nu și irevocabilă, pe considerente numai de el știute”.

Decizii contradictorii

Revenind la procese, după mai multe luni în care plimbările la Târgu Mureș, la Tribunalul Comercial, respectiv la Curtea de Apel deveniseră o monotonie, judecătorii au decis, paradoxal, dar poate firesc pentru o justiție românească faptul că ridicarea dreptului de administrare parțială a lui Gheorghe Zahan a fost nelegală, casând hotărârea și trimițând cauza spre rejudecare pe fond. În celălalt proces, instanța a hotărât că vânzarea bunului a fost legală, vânzarea fiind aprobată de completul de judecată din cadrul Curții de Apel prin respingerea recursului formulat de debitoarea Wilcom. Instanța a stabilit că autobaza putea fi vândută și prin selecție de oferte, nefiind necesară o licitație publică, după cum au susținut reprezentanții Wilcom. De asemenea, instanța a arătat că, potrivit expertizei comandate în cauză, imobilul a fost vândut la valoarea reală, astfel că nu s-au adus prejudicii creditorului BCR Târnăveni.

Contractul buclucaș

Wilcom nu s-a oprit aici, ci a apelat la un tertip care s-ar putea să se dovedească și un fals grosolan. Astfel, după ce Electroserv care, deși a cumpărat autobaza în ianuarie și nu a intrat nici în momentul de față în posesia proprietății sale, a înaintat acțiune în vederea evacuării Wilcom și TAR SA de pe proprietatea sa, Gheorghe Zahan a scos din mânecă un contract de închiriere între cele două societăți valabil până în decembrie 2007. Conform legislației, noul proprietar se subrogă – îl înlocuiește – în drepturile și obligațiile fostului deținător al bunului. În aceste condiții, teoretic, Electroserv, cu toate că a cumpărat un imobil liber de sarcini (cel puțin așa apare în contractul de vânzare – cumpărare), este ținută să respecte contractul de închiriere între Wilcom și TAR SA, prevedere pe care a mizat, probabil, și Gheorghe Zahan când a apelat la acest tertip ordinar. Și nu exagerăm. Astfel, cu toate că am studiat toate cele cinci volume ale dosarului nr. 4120/2004 privind declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a Wilcom nu am dat nicăieri nici în rapoartele întocmite lunar de către administratorul judiciar, nici în restul dosarului de vreo urmă a contractului de închiriere. Conform Legii nr. 64/1995 privind falimentul, dacă ar fi existat acest contract, veniturile obținute de Wilcom de la TAR ca și chirie ar fi trebuit să se regăsească în rapoartele lunare ale Coreli depuse în instanță. Dar nici urmă de acest contract, ce să mai spunem de venituri. Doar de rea-credință, în condițiile în care Zahan a ascuns acest contract, nearătându-l nici când s-a perfectat vânzarea – cumpărarea, Electroserv achiziționând autobaza liberă de sarcini, nici când Coreli a întocmit lunar rapoartele privind diligențele depuse pentru administrarea debitoarei, ci l-a scos doar atunci când s-a opus evacuării din sediu, producând și contractul și facturile prin care probează că TAR a achitat chiria în contul Wilcom.

Nu este lipsit de interes faptul că în contractul de închiriere nu se specifică nicăieri până la ce dată trebuie plătită lunar chiria, cum se plătește.

Administrator acuzat

Reprezentanții Electroserv au ridicat și o altă problemă care ne-a dat și nouă de gândit, și anume dacă Coreli a știut sau nu a știut de existența acestui contract care îi împiedică pe cei de la Electroserv să își dobândească imobilul pentru care plătesc lunar dobânzi bancare de 140 de milioane de lei. În memoriu, administratorii Electroserv au arătat că imobilul trebuia predat liber de sarcini, iar cu toate acestea, instanțele au luat de bun contractul de închiriere. Mai mult, nici Coreli nu a contestat și refuzat acest contract, dovedind astfel “că nu dorește a se finaliza tranzacția”, cu toate că a încasat comisionul din această tranzacție.

Ioan Pompei Horja, reprezentantul administratorului judiciar Coreli Consult, ne-a declarat legat de dosarul Wilcom că “este o problemă delicată, sunt câteva procese pe rol. Deoarece administratorul Wilcom a dovedit o pasivitate vădită legat de activul din strada Rampei, am luat hotărârea de a-l vinde noi ca administrator judiciar”. Ioan Pompei Horja nu a dorit să comenteze apariția contractului de închiriere în condițiile în care legat de acesta este un proces pe rol și s-ar antepronunța.

Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm cât va mai dura până ce Electroserv va intra în proprietatea Autobazei și cât le va mai lua judecătorilor să respecte un drept garantat de Constituție.

Asupra lucrurilor dubioase din dosarul Wilcom vom reveni și în numărul viitor.

Cine este Gheorghe Zahan?

Gheorghe Zahan face parte dintr-un grup de afaceriști din Târnăveni obișnuiți cu țepele. Zahan a ajuns patron la Wilcom după ce a cumpărat-o de la un prieten, societatea acestuia Zaura Compres fiind acționarul majoritar al Wilcom în momentul cesiunii de părți sociale.

Pentru a înțelege de ce îi merge atât de lejer cu instanțele mureșene, ar trebui să menționăm un aspect deloc nesemnificativ, și anume faptul că judecătorul de la Curtea de Apel Târgu Mureș Daniel Ursulescu este finul său. Ceea ce ar putea explica tergiversările colegiale instrumentate de judecătorii de la Târgu Mureș.

“Considerăm că SC Coreli Consult SRL Târgu Mureș obstrucționează cu bună știință și nu dorește să ducă la bun sfârșit tranzacția deoarece nu a avut nici o inițiativă prin care să solicite prin instanță clarificarea problemelor ivite în această cauză, chiar dacă a beneficiat de acest drept și avea și obligația să o facă”, extras din memoriul Electroserv Târnava Exim

“Deși în plan nu se prevede un preț de vânzare, acesta reiese, implicit, din dispozițiile care prevăd destinația exclusivă a sumelor obținute pentru despăgubirea BCR. Mai mult, putem spune că prețul obținut a fost mai bun decât cel preconizat a se obține conform planului, deoarece despăgubirea BCR – Sucursala Târnăveni urma să se facă din vânzarea a două imobile, nu doar a celui în litigiu”, extras din decizia nr. 514/R pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în ședința din 20 iunie

Gheorghe Zahan nu a putut fi contactat până la închiderea ediției cu toate că l-am căutat și l-am așteptat timp de câteva ore la sediul societății. De asemenea, nu am reușit să îl prindem nici la telefon.

Ligia VORO