Tunul Hotelul Călimani

Hoție pe față * Hotelul Călimani din Toplița a fost vândut la un preț de nimic unui cămătar din Satu Mare * Fosta stațiune Banffy a fost înstrăinată către arabul Abdul Wahal Al Falaij, patronul firmei Marsim International, societate care a cumpărat firma care deținea stațiunea, SCAT Călimani, după ce a fost radiată * Totul a fost pus la cale cu ajutorul unui lichidator și a unui notar cercetați penal în prezent * Ioan Butiurcă, fostul director general al societății, care avea sechestru pe hotel, iar apoi pe stațiune se luptă în prezent în instanță pentru a recupera patrimoniul înstrăinat prin falsuri * Recent, acesta și-a cesionat toate drepturile financiare și litigioase omului de afaceri mureșean Mircea Urzică l Acesta vrea să revitalizeze turismul în zona Topliței și să redeschidă hotelul și stațiunea

Istoria proceselor din jurul SCAT Călimani au început în 2000, după ce în acel an, în martie, FPS a privatizat societatea, prin vânzarea a 99,96% din acțiuni cu peste 5 miliarde de lei către societatea Marsim International, deținută de arabul Abdul Wahal Al Falaij și Laura Moldoveanu. La momentul vânzării, SCAT Călimani deținea în patrimoniu Hotelul Călimani, situat în zona centrală a orașului Toplița și stațiunea Bradul. Hotelul Călimani, clasificat la 2 stele, avea 72 de camere, cu două paturi și baie, un restaurant 120 de locuri și un bar de zi cu 60 de locuri. Stațiunea Bradul, fostă Banffy, situată la 2 km de centrul orașului Toplița, deținea în proprietate 35 de hectare din care 27 de hectare de pădure seculară.

Privatizarea care, teoretic, ar fi trebuit să revitalizeze turismul în zonă și activitatea hotelieră, nu a adus decât probleme. Mai ales pentru Ioan Butiurcă care în acel moment era administrator al societății. Butiurcă semnase înainte cu un an de privatizare contractul de administrare nr. 74 din 13 aprilie 1999, la solicitarea FPS, pe durata a doi ani de zile care conținea prevederi foarte clare vizavi de situația directorului general al firmei dacă pachetul majoritar va fi înstrăinat. Astfel, în art.20 al contractului său de administrare erau prevăzute următoarele: “… noul acționar avea două opțiuni, fie îl menținea pe Ioan Butiurcă ca director general, ori odată cu schimbarea din funcție se obliga să îi achite contravaloarea a 20 de salarii, iar ca măsură coercitivă se obliga să plătească o penalitate de 2% pe zi, până la plata integrală a tuturor drepturilor bănești”. La momentul când s-a încheiat contractul de administrare, Ioan Butiurcă avea un salariu de 1.000 de euro.

Imediat după privatizare, noul acționar arabul Abdul Wahal Al Falaij a decis să întrerupă colaborarea cu directorul general. Așa se face că în 23 martie 2000, acționarul majoritar SC Marsim Internatinoal a solicitat convocarea AGA pentru transferul proprietății. La ședința AGA au fost prezenți doar Abdul Wahal și Laura Moldoveanu care au dispus eliminarea cenzorilor, inclusiv a directorului general Ioan Butiurcă.

Nu ar fi fost nici o problemă dacă eliminarea directorului s-ar fi făcut în condiții amiabile, iar SCAT Călimani i-ar fi fi achitat lui Butiurcă cele 20 de salarii, la acea dată 20.000 de dolari.

Noul proprietar al societății a refuzat însă să-i plătească ex-directorului vreun leu, litigiul dintre cele două părți mutându-se astfel în instanță.

Contract legal, arabul bun de plată

În iunie 2000, Ioan Butiurcă a acționat SC SCAT Călimani în judecată la Judecătoria Toplița, solicitând plata drepturilor salariale care se ridicau în acel moment la peste 500 de milioane de lei, ținând cont și de penalitățile de 2% pe zi. Judecătoria Toplița și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita, dosarul ajungând astfel la Miercurea Ciuc. După câteva termene, când Marsim Internațional a invocat diferte pretexte (lipsa avocaților sau nu puteau să ajungă la proces), firma a cerut Tribunalului suspendarea procesului, deoarece au deschis ei un proces de nulitate a contractului (semnat între FPS și Nelu Butiurcă). Pe baza tuturor actelor și dovezilor aduse, Tribunalul Miercurea Ciuc a dat o hotărâre definitivă conform căreia contractul încheiat între cele două părți este legal, nefiind așa cum a arătat instanța încălcate dispozițiile legale în vigoare.

Deoarece SCAT a pierdut procesul prin care cerea anularea contractului între FPS și Ioan Butiurcă, litigiul de muncă prin care Ioan Butiurcă își solicita drepturile salariale a fost repus pe rolul Tribunalului Harghita.

Între timp însă, firma Marsim declară apel împotriva hotărârii Tribunalului Harghita prin care i-a fost respinsă acțiunea în anularea contractului de administrare. Ajuns pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, procesul nu a avut o istorie decât cea la Miercurea Ciuc, atâta vreme cât și completul de judecată de la CA a decis că actul încheiat între FPS și Ioan Butiurcă este legal, așa cum a statuat instanța în hotărârea devenită irevocabilă.

Și în procesul prin care ex-directorul general și-a cerut drepturile salariale, Ioan Butiurcă a avut câștig de cauză. Tribunalul Harghita a consemnat că Butiurcă este îndreptățit să îi plătească cele 20 de salarii, plus penalitățile care s-au adunat până la acea dată. Hotărârea pronunțată în 2002 este atacată cu apel la Curtea de Apel Târgu Mureș, dar și instanța târgumureșeană decide după un an că Butiurcă are dreptate și trebuie despăgubit. Din nou o hotărâre irevocabilă care este în favoarea toplițeanului Butiurcă. Până în prezent acesta are de recuperat aproape 10 miliarde de lei de la defuncta SCAT Călimani, dizolvată între timp. Lucrurile nu se opresc însă aici, abia după rămânerea hotărârilor definitive și irevocabile, proprietarul SCAT, firma Marsim prin arabul Abdul Wahal și Laura Moldoveanu apelează la niște scheme demne de Codul penal, din care nu lipsesc falsurile grosolane.

Lichidator suspect

Pentru a nu achita suma stabilită de instanță pentru a-l despăgubi pe Ioan Butiurcă, Laura Moldoveanu la o prietenă de a sa Chihaia Vasilica, care avea o firmă de lichidare Kihaia Consulting din București. Cu ajutorul firmei de lichidare, în 17 decembrie 2002, la ORC Harghita se depune o cerere prin care se solicită dizolvarea și lichidarea voluntară a societății cu toate că lichidarea unei asemenea firme, ținând cont și de patrimoniul său ar fi durat probabil între 3-5 ani. Însă nu și în cazul SCAT Călimani și mai ales nu pentru Kihaia Consulting. Astfel, într-o lună, în 16 ianuarie 2003 societatea este dizolvată și lichidată, eliberându-se un certificat de radiere de la ORC. Tot în acest timp, Marsim International face un contract de împrumut prin care creditează societatea SCAT-Călimani cu “o sumă de până la 2 miliarde de lei”, fără să se precizeze exact suma și înscrie în Cartea Funciară a Hotelului Călimani o ipotecă de rang I, în valoare de “până la 2 miliarde de lei”. Un subterfugiu grosolan de a scăpa de executarea silită.

La sfârșitul anului 2003, Ioan Butiurcă, după rămânerea hotărârilor irevocabile, s-a adresat Biroului Execuțional Toplița pentru a pune sechestru pe Hotelul Călimani și a-și recupera creanța care ajunge cum arătam mai sus la 10 miliarde de lei. Valoarea hotelului era în acel moment de 14 miliarde cu TVA inclus, conform raportului de evaluare. Marsim contestă punerea sechestrului, dar instanța decide că măsură de executare silită este valabilă. Așa că, prin Biroul Execuțional Toplița, Mircea Cotfas, Ioan Butiurcă încearcă să își recupereze banii în urma unei scoateri hotelului la licitație. Interesant, cu toate că este situat în centrul Topliței, la primele trei licitații nu se prezintă nici un cumpărător interesat de imobil. Doar la a patra strigare, când, conform prevederilor legale, vânzarea trebuie să se facă către cine oferă mai mult, indiferent de sumă, apare SC Marian SRL din Satu Mare, firmă deținută din informații noastre de un cămătar, care cumpără hotelul cu un preț incredibil de mic, și anume 2,5 miliarde de lei. Prin această manevră și din cauza faptului că Marsim avea înscris în CF o ipotecă de gradul I a fost îndestulat primul, returnându-i-se cele 2 miliarde de lei cu care ar fi împrumutat defuncta SCAT Călimani. Restul de 500 de milioane au fost plătite ca TVA la bugetul de stat, iar la un calcul simplu lui Ioan Butiurcă nu îi rămâne nici un ban.

Un alt fals grosolan care ar trebui să dea de gândit organelor de cercetare penală este faptul că în 23 ianuarie 2003, după lichidare, incredibil societatea SCAT Călimani – care vă reamintim nu mai exista – a vândut către Marsim, stațiunea Bradul cu 1,75 miliarde de lei.

Parchetul nu s-a pronunțat

Date fiind falsurile de mai sus, în septembrie 2004 au fost depuse două plângeri penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, privind actele notarului care a semnat actul de vânzare al stațiunii, și actele Laurei Moldoveanu. Prin schimbarea Codului de Procedură Penală, competența materială pentru a-i cerceta pe notari revine parchetelor locale, astfel că PCA și-a declinat competența, iar plângerile au fost transmise spre competentă soluționare procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni. De asemenea, la începutul lui 2005, tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a fost înaintată o plângere penală privind acțiunile lichidatorului Chihaia Vasilica. Parchetul a dispus ca Poliția să verifice, materialul Poliției ajunge înapoi la Parchet, iar apoi se dispune conexarea cu celelalte două plângeri penale.

Purtătorul de cuvânt al PCA, procurorul Mariana Milășan, ne-a comunicat că “din actele rămase în urma dosarului declinat reiese că acesta nu o privește pe sus-numită, însă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș este înregistrat dosarul nr. 3582/P/2005 care privește pe o persoană cu același nume, dar altă ortografiere, administrator la o societate din București cu denumire asemănătoare”. De altfel, așa cum arătam mai sus este vorba exact de lichidatorul nostru dubios.

Cesiunea

În septembrie 2006, Ioan Butiurcă și-a cesionat toate drepturile financiare și litigioase societății MC-Line din Târgu Mureș, patronată de către ing. Mircea Urzică. Acesta după cum ne-a declarat intenționează să revitalizeze turismul în zona Toplița. “Am preluat creanța, prin cesiune, și vreau să dezvolt stațiunea printr-un parteneriat străin cu o firmă din Dubai foarte puternică în domeniul turismului”.

Lucrurile nu se vor opri însă aici, atâta vreme cât Ioan Butiurcă va continua să se lupte în instanță pentru drepturile sale, având în prezent de recuperat în jur de 20 de miliarde de lei.

În schimb, noi solicităm Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni și Târgu Mureș să își facă datoria și să ne comunice soluția dată în cele trei dosare penale. De asemenea vom solicita Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție să supravegheze soluționarea corectă a celor trei dosare.

Săptămâna viitoare vom reveni asupra tunului de la Călimani.

Firma din Satu Mare a pierdut între timp Hotelul Călimani pentru că nu a plătit prețul de 2,5 miliarde de lei. Potrivit informațiilor noastre, Marian a fost atras să cumpere hotelul de către avocatul Vasile Ghere, care are legături inclusiv judecătorești în Satu Mare.

SC Marsim care a acuzat la un moment dat că hotelul era într-o stare avansată de degradare nu a făcut nimic ca să schimbe această situație, ba mai mult, la doar doi ani de la cumpărarea firmei, a dizolvat societatea pe motiv că nu și-au atins obiectivele. Bănuim care – tunurile…

Ligia VORO

Radu MATEI