Sport

”Tigrii”, gata să treacă cu notă maximă “seria de foc”

1 ABC Mureş Târgu-Mureş a învins miercuri seara pe teren propriu cu 89-76 (27-24,18-16, 20-18, 24-18) formaţia CSU Atlassib Sibiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. A fost una dintre partidele cheie a mureşenilor în vederea asigurării unui loc în play off. Această victorie a desprins cu patru etape rămase de jucat BC Mureş la două înfrângeri distanţă de echipa sibiană. Deşi au controlat jocul autoritar, câştigând toate cele patru sferturi ale partidei, mureşenii au avut în faţă o formaţie pregătită în permanenţă să întoarcă soarta partidei în favoarea sa. Sibienii au revenit în primul sfert spre final şi au condus în câteva rânduri, dar “tigrii” au intrat în prima pauză cu un fragil avantaj. Au reuşit să-l mărească în sfertul secund până la 9 puncte, dar Johnson şi Hurd au redus la doar 5 puncte, gazdele nereuşind să mai înscrie în ultimele două minute dinaintea pauzei mari.

1 B Accelerări în momentele importante

Mureşenii s-au menţinut la conducere şi după pauză, dar la jumătatea sfertului trei jucătorul care a oscilat între cele două cluburi, Matija Ceskovic şi-a readus echipa în avantaj, la 54-52, după care Lee a mărit diferenţa la două coşuri. A fost ultima dată când oaspeţii au condus pe tabelă, mureşenii reuşind ca la ultima pauză să conducă din nou, cu 7 puncte de această dată, în special prin execuţiile lui Peciukas, Gajovic şi Adamovic. Cu Dykes în vervă şi Lazar în zi bună, BC Mureş a trecut pentru prima dată de bariera de 10 puncte diferenţă, o nouă “treiţă” a lui Peciukas ducând scorul chiar la 78-62 la jumătatea ultimului act. A urmat un nou coş al lui Lazar şi soarta partidei era ca şi pecetluită. Elevii lui Prakuraitis au jucat degajat şi au obţinut o victorie meritată, a patra consecutivă, trei din cele patru a ”seriei de foc”, care va fi încheiată cu meciul din etapa viitoare, luni, 9 martie, ora 18.00, în deplasare, contra celor de la Steaua CSM Eximbank Bucureşti. Va urma un joc fără emoţii probabil, acasă cu Timba Timişoara şi o deplasare la Târgu-Jiu, care ar putea urca echipa mureşeană chiar în rândul celor patru care beneficiază de avantajul terenului propriu în primul tur din play off.

Marcatori: BC Mureş: Adamovic 23 (5×3), Ivanovic 17 (2), Lázár 17, Peciukas 12 (2), Dykes 10, Gajovic 6, Barro 4. A mai jucat Tudor.

Atlassib: Bojovic 20 (5), Popa Calotă 15 (4), Hurd 13 (2), Ceskovic 12 (1), Lee 10, Johnson 4 şi Zyle 2.

Partida de la Bucureşti cu Steaua are o semnificaţie aparte. Ar fi trecerea cu maximum de puncte de seria care se anunţa cea mai dificilă şi o revanşă de luat pentru ambele echipe. BC Mureş şi Steaua s-au întâlnit de două ori în Cupa României, cu victorii în primul tur a gazdelor, cu prelungiri pe terenul bucureştenilor şi calificare, urmată de succese a oaspetelor a doua oară şi calificarea mureşenilor în Final Four. Aici ar fi vorba de revanşa Stelei, care a învins în campionat la Târgu-Mureş cu 94-88, rezultat care aşteaptă revanşa mureşenilor.

1 CMarele ”perdant”, “navetistul” Ceskovic

Unul dintre cei mai buni jucători ai duelului dintre BC Mureş şi Atlassib a fost Matija Ceskovic. Acesta a făcut parte din lotul mureşenilor în tur, când sibienii au învins la aceeaşi diferenţă, 91-78, cu Ceskovic principalul marcator, cu 19 puncte. Acum acesta s-a întors la Sibiu, unde mai evoluase după precedenta despărţire de BC Mureş şi a devenit singurul jucător din cele două loturi care a suferit două eşecuri. Mai puţin ghinionist a fost în sezonul trecut, în care a evoluat doar la sibieni şi ambele jocuri au fost câştigate la limită de echipa care a evoluat pe teren propriu. Astfel, Ceskovic, cel mai bun marcator al gazdelor din tur, când a fost 77-75 în etapa a XII-a, la Sibiu, a înscris 22 puncte, dar în retur, deşi a înscris 24, echipa sa a pierdut cu 86-84.

 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close