Trădat de soție

Molnar Mihai are 72 de ani și locuiește în prezent, împreună cu familia sa, la Sovata. Pentru foarte scurt timp a fost ofițer de aviație în armata română. Primul său concediu a însemnat și prima aventură din viață. Nu însă și ultima. După acel prim concediu, viața sa a luat un curs aparte. Ancheta, procesul, condamnarea și închisorile comuniste i-au schimbat viața fundamental. După toate cele suferite în tinerețe, lovitura de grație i-a venit în final de la prima sa soție.

“Privind înapoi cu mânie” ar trebui să fie dictonul după care să-și ghideze astăzi viața Molnar Mihai. Nu face însă acest lucru, ci dimpotrivă, privește în urmă cu detașare. Are suficientă stăpânire de sine ca să nu se autocompătimească și nici ca să ceară compătimire de la alții. Un caracter puternic și în același timp un om sensibil și de mult bun simț. Perseverent în tot ceea ce face, în anul 2000 Molnar Mihai a ținut să-și vadă dosarul întocmit de securitate. I-au trebuit trei ani, dar a meritat. Ceea ce a descoperit în cuprinsul acestuia l-a răvășit complet. Tot după 1990, ca o recunoaștere a participării sale la revoluția anticomunistă maghiară din 1956, a fost decorat de statul maghiar, decorația fiindu-i înmânată de Arpad Goncz personal.

Din armata română pe baricadele revoluției maghiare

Născut în 1933, în satul Dumitreni, comuna Bălăușeri, Molnar Mihai a avut o copilărie normală și îndestulată în familia unui maghiar înstărit, cu vederi liberale. La cererea unei mătuși care nu avea copii, din clasa a IV-a primară a plecat să facă școala la Timișoara, unde, de altfel, a absolvit și liceul. Pentru că în timpul vacanțelor practica cu plăcere planorismul și parașutismul, în anul 1952 Molnar Mihai a fost selecționat pentru a susține examenul de admitere la Școla de ofițeri de aviație de la Buzău. A fost admis, iar în 1955 a absolvit școala devenind ofițer și a fost repartizat la Timișoara. În secret, visa la o vreme când i s-ar fi ivit ocazia să zboare spre America, unde avea un unchi foarte bogat. “Pe data de 18 octombrie 1956, povestește Molnar Mihai, eram în concediu și am plecat la neamuri în Ungaria. Aveam niște rude la Budapesta și doream să le vizitez. Am făcut acest lucru având toate aprobările legale de la autoritățile române, însă revoluția anticomunistă din 1956, din Ungaria, m-a prins acolo. M-am simțit solidar cu cererile revoluționarilor maghiari și pe 23 octombrie mă aflam pe baricadele revoluției, la Budapesta. A doua zi, am fost împușcat în umăr, o rană totuși superficială, pentru că m-am reîntors pe baricade. Pe 5 noiembrie 1956, în Ungaria au intervenit rușii și am fost din nou rănit. Tot superficial. Acum a început adevărata represiune, eram vânați peste tot. Zece zile mai târziu, pe data de 15 noiembrie 1956, îmi expira concediul și ar fi trebuit să mă reîntorc la unitate, la Timișoara, pentru că intram în poziția de dezertare. N-am mai putut să fac acest lucru și nici n-am mai vrut. Atunci m-am ascuns împreună cu alți revoluționari maghiari, undeva în afara Budapestei, destul de aproape de frontiera cu România. Între timp, făcuserăm rost și de armament”.

Călăuza turnătoare

După 2 luni, Molnar Mihai s-a hotărât să revină în România. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă scurtă, după care ar fi urmat să treacă granița în Iugoslavia și de acolo să ajungă la unchiul său în SUA. Știa că încercarea de a trece granița în Austria,

n-ar fi avut sorți de izbândă, pentru că după intervenția rușilor în Ungaria, în acea zonă de frontieră se făcea pază întărită. “Pe data de 30 ianuarie 1957, a relatat în continuare Molnar Mihai, am trecut înarmat granița în România și

m-am ascuns la Banloc, o localitate de lângă frontiera româno-iugoslavă. Am contactat o călăuză care însă ne-a trădat și ne-a dat pe mâna autorităților române. În noaptea în care trebuia să trecem frontiera am fost așteptați de militari din trupele de securitate și cele de grăniceri. Printre ofițeri l-am recunoscut și pe unul cu care mă întâlnisem de mai multe ori la Cazinoul militar din Timișoara. S-a făcut că nu mă cunoaște și i-am respectat dorința. Au urmat apoi binecunoscutele anchete ale Securității. Am fost șase luni în anchetă la Rahova, apoi a venit procesul și condamnarea. Am primit cinci ani și m-am considerat fericit că am scăpat doar cu atât. Am trecut pe la penitenciarele Timișoara, Jilava, Gherla, Aiud și pe la Canal. Experiențe înfiorătoare pe care nu le voi putea uita, dar am avut șansa să întâlnesc oameni de mare caracter care m-au îmbărbătat. Printre ei părintele Alexandru Todea, scriitorul Paul Goma…”

Unchiul din America

După ce a ieșit din închisoare, în anul 1962, Molnar Mihai a încercat să-și reia viața de la capăt. A memorat 100 de adrese ale unor deținuți cu care se aflase în închisoare și, odată eliberat, le-a vizitat rudele. A aflat din nou Securitatea, alte anchete, alte bătăi, amenințări, dar după circa o lună i-au dat drumul. A făcut munci necalificate și după mult timp și cu foarte mare greutate a primit o slujbă de tehnician. Între timp s-a căsătorit, s-a mutat la Sovata, iar în 1963 și 1965 i s-au născut cei doi copii, băiatul și fata. O familie fericită, dar supravegheată discret. În 1976, bogatului său unchi din SUA i s-a aprobat vizita în România. “Unchiul meu, ne-a relatat Molnar Mihai, a cumpărat multe bijuterii din Italia și din Austria. Aproape două kilograme. A reușit să le introducă în țară și mi le-a făcut cadou cu actele doveditoare ale cumpărării. De fapt le-a făcut cadou familiei mele. De teamă sau cine știe de ce, soția mea a anunțat miliția. Am fost din nou arestat, mi s-au confiscat bijuteriile și a urmat o lună de anchetă și bătăi crunte. Vroiau să afle dacă nu cumva mai am și altele. După ce am fost eliberat, am divorțat. O rudă de-a mea, aflată în Australia, bine situată material, dar care nu avea moștenitori, ne-a chemat să mergem acolo. Au plecat copiii mei în 1986 și la 4 ani după ei a plecat și fosta soție. Eu am rămas aici”.

Cele mai amare deziluzii

La scurt timp după divorț, Molnar Mihai s-a recăsătorit. Are un copil și a reușit să-și găsească în cele din urmă liniștea sufletească. Cele mai amare deziluzii le-a trăit însă în anul 2003, când, după trei ani de solicitări repetate și la intervenția personală a lui Mircea Dinescu, i s-a aprobat să-și studieze dosarul de urmărire informativă deschis de Securitate după ce ieșise din închisoare. Din cei 22 de turnători care apar în dosar sub diverse nume conspirative, a reușit să identifice 15. Speră să-i poată identifica și pe ceilalți 7. Pentru liniștea sa, nu pentru altceva. Abia atunci crede că va avea imaginea completă a mizeriei unui sistem care a făcut din turnătorie o practică și o datorie civică de onoare.

Nicolae BALINT