Comerciantii de paine obligati sa respecte normele
Alimentul de baza de pe masa romanului este painea. In acest sens, controlul asupra calitatii produselor de panificate si supravegherea traseului de la producator pana pe rafturile magazinelor sunt fara doar si poate importante.
Cadru legislativ, inca din 2006
Pentru o mai buna supraveghere a calitatii produselor cerealiere, de la productie si pana la desfacere, in anul 2006 a aparut ordonanta de urgenta pentru stabilirea masurilor de reglementare a pietei, pe filiera cerealelor si produselor procesate din cereale. Masura are ca scop imbunatatirea organizarii si functionarii pietei cerealelor. “Hotararea a venit dupa ce s-a constatat ca, in cazul filierei cerealelor, inca se mai fac abateri de la cadrul legal. Se recolteaza graul si se depoziteaza prin tot felul de magazii, care nu corespund neaparat normelor de igiena. Sunt situatii cand graul este vandut fara documente, fara fise de magazie. Nu sunt conditii optime de pastrare si exista o lipsa a aparaturii de masura si control la depozitele de produse cerealiere”, ne-a spus Chenger Teofil, sef birou Inspectia de stat pentru licente si marci in industria alimentara si depozitarea de cereale, din cadrul DADR Mures.
Masuri pentru
depozitari de cereale
Ordonanta prevede masuri pe diferite domenii, incepand de la depozite de cereale. Depozitele trebuie autorizate de catre inspectorii din cadrul directiei agricole, trebuie sa indeplineasca conditii optime de pastrare, sa aiba aparatura necesara pentru cantarirea si controlul cerealelor. De asemenea, depozitele trebuie sa fie igienizate, sa fie prevazute cu masuri de protectie, si sunt obligate sa dispuna de fise de magazine, atat la depozitare cat si la livrare. Acestea se fac doar pe baza de contract si pe baza de facturi fiscale. In cazul achizitionarii graului de la persoane fizice pe baza borderourilor personalizate, totul trebuie evidentiat. Produsul merge mai departe la mori si brutarii. Lipsa unei evidente clare a traseului produselor cerealiere poate duce la aparitia fenomenelor de evaziune fiscala in domeniul fabricarii painii.
Reguli stricte pentru
comercializarea painii
In judetul Mures exista peste 100 de brutarii, cele mai mari dintre acestea avand si puncte de desfacere proprii. Una din problemele principale in activitatea de comert este chiar modul de vanzare a produselor, in special la paine, ambalarea, etichetarea si expunerea pe raft a produsului. Desi ordonanta privind produsele procesate din cereale a fost eliberata inca din 2006, multi comercianti ignora aceste masuri. “In structurile de vanzare cu amanuntul, in magazinele alimentare mixte sau specializate, operatori din industria de panificatie care au magazine de desfacere proprii, pretul se afiseaza obligatoriu in doua moduri: in lei pe kilogram si in lei pe bucata. Obligatorie este si afisarea furnizorul de paine si denumirea produsului. Unii comercianti nu pot sa inteleaga aceasta masura. De multe ori mergem la magazin si vedem cum pe produs scrie paine alba, nu stii de la cine e, fapt pentru care este obligatorie mentionarea pe eticheta a furnizorului de paine si sortimentul produsului respectiv”, a precizat Ghenger Teofil.
Alin ZAHARIE



