TREPTELE CRACIUNULUI

Minunata este Scara Raiului, pe care Domnul i-a aratat-o lui Iacob în vis: “Iata, o scara era sprijinita pe pamânt, al carei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau si coborau pe ea. si iata ca Domnul statea drept în vârful ei si a zis: Nu-ti fie teama! Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, parintele tau, si Dumnezeul lui Isaac” (Facere 28, 12 – 13) Treptele acelei minunate scari constituie obiectul articolelor saptamânale pe care vi le supunem atentiei în dorinta de a le patrunde miezul moral – crestin în urcusul duhovnicesc spre Casa noastra Parinteasca, Împaratia Cerurilor. Exista un demers constient al celor care ajung la hotarârea fireasca de a se bucura de viata daruita fiecaruia de Creator în cel mai întelept mod, acela de a persevera pe calea crestina de dobândire a mostenirii din ceruri, promisa de Hristos pe Muntele Fericirilor. Acest demers, imediat ce este hotarât interior si aplicat în viata, începe sa dea roade din ce în ce mai bogate, ca un izvor cu apa cristalina ce începe a se îndulci pâna ce devine nectar si ambrozie. La fel si Treptele Raiului, pe masura ce le urcam, ne umplem de bucurii tot mai mari si ne întâlnim cu îngerii ce suie sau coboara scara zarita de Iacob. Dar o data pe an se petrece Minunea Minunilor:

Pruncul Iisus Hristos coboara

pe Scara Raiului în lumea noastra

Aceasta este marea bucurie tainica a Craciunului pe care o traiesc toti credinciosii Lui Hristos si ai Sfintei Sale Maici, împreuna luminati de soarele noptii de la Betleem (Casa pâinii în limba ebraica) în fiecare an. Fiul Tatalui si al Mariei coboara în lume, se naste, creste, primeste Botezul, Crucea, Mormântul, Învirea si Înaltarea la Împaratie. Aceasta este Marea Liturghie Cosmica pe care o slujesc îngerii si toate puterile ceresti în Biserica Triumfatoare din ceruri, care se reflecta zilnic în Sfânta Liturghie Ortodoxa de pe pamânt, în Biserica Luptatoare din care facem parte. Pentru acest dumnezeiesc pogoramânt se cuvine sa ne pregatim cu tot sufletul si cu trupul în curatie prin post, rugaciuni de slava de multumire si de dor pentru Pruncul Hristos, mult iubit si asteptat, mai cu seama de copilasii colindatori dorinici de a primi darurile Caciunului.

Craciunul – Nasterea din

Fecioara Maria a Dumnezeului Om

Nasterea Domnului este cel dintâi praznic împaratesc cu data fixa, în ordinea cronologica a vietii Mantuitorului printre oameni, cea dintâi sarbatoare specific crestina, a carei praznuire în ziua de 25 decembrie (stabilita în anul 354, ca zi a Craciunului, de catre Sfântul Ioan Gura de Aur) s-a generalizat în toata crestinatatea rasariteana si apuseana pe la sfârsitul sec. IV; exceptie a facut Biserica armeana, care pâna astazi serbeaza Nasterea Domnului la 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului. Poporul român a pastrat de la stramosii romani multe datini si obiceiuri, bazate pe fenomene ale naturii, pe care le-a pus în legatura cu Nasterea Domnului dându-le un sens nou cu caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul, la care a adaugat si altele pur crestine, ca: Vicleimul, Irozii, Steaua, s.a. Aceste datini fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai frumoase sarbatori crestine, mai scumpe si mai populare ale Ortodoxiei românesti, pentru ca acum, ca si cu doua mii de ani în urma, îngerii din ceruri vestesc pastorilor Nastarea Mântuitorului sufletelor noastre.

Vestea minunata din

Betleem ni se arata

Pastorii sedeau cu oile la marginea “cetatii lui David”, Betleem, când “Îngerul Domnului a stat lânga ei si Slava Domnului a stralucit împrejurul lor si ei s-au înfricosat cu frica mare. si îngerul Domnului le-a zis: Nu va temeti. Ca iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; ca’n cetatea lui David vi S’a nascut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul. si acesta va fi semnul: Veti gasi un Prunc înfasat si culcat în iesle. si, deodata, laolalta cu îngerul s’a vazut multime de oaste cereasca laudându-L pe Dumnezeu si zicând: Slava întru cei de sus Lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!” (Luca 2, 9 – 14)

Oameni buni, priviti si va minunati cum pogorârea din ceruri a Pruncului Mântuitor Hristos a fost dinainte vestita pastorilor de catre îngeri; nu împaratilor, nu carturarilor, nici filozofilor, fariseilor sau saducheilor, ci acelor simplii ciobani care vietuiau departe de cetate, în linistea si pacea pajistilor mirifice din tara Sfintita de Dumnezeu. Dar de la ei s-a dus vestea cea mare peste tot, asa cum scrie mai departe si Sfântul Apostol si Evanghelist Luca: “Iar dupa ce îngerii au plecat de la ei la cer, pastorii vorbeau unii cu altii: Sa mergem dar pâna la Betleem si sa vedem lucrul acesta ce s’a facut, pe care Domnul ni l-a facut noua cunoscut. si grabindu-se au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat în iesle. si vazându-L, au vestit cuvântul ce li se graise despre Copilul Acesta. si toti cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau pastorii. Iar Maria pastra toate cuvintele acestea, punându-le întru inima ei.” (Luca 2, 15 – 19)

Scara Raiului redeschisa crestinilor

Citim, cântam si ne bucuram vazând cum grija si iubirea Domnului pentru omul creat de El a redeschis crestinilor Poarta Raiului, când Pruncul a venit în lume cu marele alai al sfintilor îngeri, vazut si auzit de oameni care au dus vestea mântuirii peste tot. Cuvintele lor, pastrate în inima Maicii Domnului au ajuns pâna la noi prin Cuvântul Sfintelor Evanghelii. Bucuria Nasterii Domnului a adus si în inimile credinciosilor dorinta de a multumi cu dragoste Bunului Dumnezeu si de a Îi oferi în dar cântece, colinde, poeme si lacrimi de fericire si recunostinta pentru toate darurile Sale cele bogate. Înca s-a mai adaugat si frumoasa traditie a postului de 40 de zile de hrana vegetala si cu destula pescarie, fara carne si costite. Este bine de stiut ca înaintea Craciunului oamenii din vechime renuntau si la spectacole de circ, la teatru si petreceri, pentru a simti deplin doar belsugul de veselie adus de dumnezeiasca sarbatoare. Cine are destula vointa si dorinta de o bucurie cât mai mare, de va posti, bine îi va fi!

Colinde sa colindati,

de Craciun va bucurati!

Fiecare generatie de români a avut grija interioara a sufletului înaltat spre ceruri, sa Îi cânte Domnului dupa viersul dorului. Sa ne reamintim de Colinda lui Eminescu: “Colinde, colinde! / E vremea colindelor, / Caci gheata se-ntinde / Asemeni oglinzilor / si tremura brazii / Miscând ramurele, / Caci noapte de azi-i / Când scânteie stelele / Se bucur’ copiii, / Copiii si fetele, / De dragul Mariei / Îsi piaptana pletele, / De dragul Mariei / s-a Mântuitorului / Luceste pe ceruri / O stea calatorului. Aceasta stea ce straluceste pe ceruri aprinde în inimile noastre raza Soarelui Hristos, care nu se stinge niciodata, ci dimpotriva, creste pâna ce devine flacara vie ce lumineaza fiinta si chipul atât de puternic, încât îi orbeste pe cei aflati înca în întuneric, asa cum s-a întâmplat pe Tabor cu cei trei apostoli, Petru, Ioan si Iacob, cazuti cu fata la pamânt sub greutatea Luminii Necreate. Ateismul comunist a redus substanta fiorului sufletesc a colindelor ce s-au degradat mai ales în marile orase, unde au decazut de la înaltimea cântarilor de slava Pruncului Nascut din Sfânta Fecioara, la unele pseudocolinde lipsite de sensul sfinteniei, uzurpata de dorinta afirmata rusinos prin tramvaie si autobuze de unii copilandrii: “si cântam la tot poporul / sa câstigam banisorul”.

Bieti copii ai “vremurilor noi”

Aceasta trista realitate observata de oameenii de buna credinta a fost surprinsa si de condeiul inspirat al poetei Zorica Latcu Teodosia, despre a carei culegere de poezii Parintele Teofil Paraian scria: “este o carte minunata pentru ca în ea sunt adunate poezii minunate, frumuseti literare care uimesc mintea si desfata inima.” Maica Teodosia a perceput cu acuitate crestineasca degradarea sufleteasca a copilului din vremea tiraniei comunismului antiHrist, caruia i se impusese un asa zis “Mos Gerila” si un “pom de iarna”, ce par a fi fost uitate de lumea actuala. Pro memoria, deci pentru amintire, dar si pentru trista remarca a diferentei de tonailtate dintre versul eminescian al secolului XIX de mai sus si cel de la mijlocul secolului XX al calugaritei poete: “CRACIUNUL / Tu nu mai ai, copile azi, / Craciun cu ramuri verzi de brazi, / Colindul sfânt tu nu-l mai ai, / Cu glasuri coborând din Rai. / si nu-ti mai vine Mos Craciun, / Cu turturi – perie – pe zabun. / si “Mos Ajun” si “Dalbe flori” / La Pruncul mic si luminat, / Tu nu mai vii la închinat. / Copil al veacului de acum, / Opreste-te o clipa-n drum! / Caci vreau sa-ti cânt si vreau sa-ti spun, / Încet Colindul de Craciun. / Sa stii si tu ca Dumnezeu, / Fauritorul tau si-al meu, / Copil ca tine S-a facut / si într-o iesle s-a nascut. / si iar se naste pentru voi, / Copii ai vremurilor noi!

Dar oricât de vitrege ar fi vremurile, oricât de apasatoare încercarile, Dumnezeu ne da întotdeauna puterea de a le razbi prin credinta, nadejde, iubire si rabdare pentru ca în de fiecare data la cumpana anilor HRISTOS SE NASTE.

HRISTOS SE NASTE, SLAVITI-L !

HRISTOS E ÎN LUME, IUBITI-L !

Alexandru Mihail NITA