TREPTELE FERICIRILOR din PSALMII REGELUI DAVID

“Fericiti cei ce pazesc judecata si fac dreptate în toata vremea” afirma Sfântul Prooroc David în Psalmul 105, cu o mie de ani înaintea venirii pe pamânt a Lui Hristos. David, placutul Lui Dumnezeu, primise talantul poemelor cântate vocal si acompaniate la instrumentul cu zece coarde, psaltirion, cum îl vedem pictat în fresca de la Schitul Românesc Prodromu din Athos, între Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, binecuvântând lumea, creatia si pe sfintii Legii Vechi, cei prin care Domnul Savaot a transmis omenirii învataturile dupa care lumea avea sa îsi conduca viata, în credinta, ascultare si dreptate, pâna la întruparea Fiului. David, în psalmii sai profetici, a anuntat lumea de venirea Unsului Lui Dumnezeu, pentru a fi pregatita sa-L întâmpine. Paza poruncilor era calea sigura de a ramâne curat pe calea dreapta.

Legea fusese data prin Moise, dar profetii au venit, unul dupa altul, pentru a reaminti israelienilor sa nu se abata de la pastrarea cuvintelor dumnezeiesti. Pentru încurajarea lor în ascultare, versetele psalmilor vestesc rasplata dreptei credinte, anume, dobândirea fericirii. “Bucurama-voi de cuvintele Tale, ca acela ce a aflat comoara mare” (Ps. 118, 162).

Comoara fericirii

pe treptele mântuirii

În Psalmul 105 ni se descopera relatia dintre fericire si “cei ce pazesc judecata si fac dreptate”, nu sporadic ci “în toata vremea”, fara vreo scapare. David insista asupra consecventei împlinirii dreptatii din pricina repetatelor si gravelor abateri prin care fiii lui Israel l-au mâniat pe Domnul, ceea ce justifica îndemnul la marturisire din primul veset al psalmului: “Martursiti-va Domnului, ca este bun, ca în veac este mila Lui!” Acesta este pragul si conditia primara a accesului pe treptele fericirilor: marturisirea si recunoasterea pacatelor grele sau usoare, ca semn al încetarii lor si a hotarârii interioare ce aduce bunatatea si iertarea Domnului, ca în veac este mila Lui, neîntrerupta si vesnica. De aici întelegem mai clar actualitatea psalmilor în lumea contemporana, tot mai distantata de Biserica Lui Hristos. Aici, în Biserica Lui exista mereu deschisa o poarta de întoarcere la Domnul, iar pragul ei este recunoasterea greselilor ca prim pas spre îndreptare, precum a prefigurat Profetul David taina spovedaniei, ce avea sa fie peste veacuri una din cele sapte Taine ale Bisericii Ortodoxe ce deschide drumul mântuirii tuturor, dar doar de putini trecuta. De ce?

Greutatile spovedaniei sincere

Dificultatea interioara a acceptarii erorilor personale este binecunoscuta. Greu recunoaste cineva greseala într-o lume unde oricine se ascunde dupa deget, scapa de griji, chiar si atunci când este prins cu mâta-n sac. Demult nu mai mira pe nimeni indignarea joviala a unor personaje filmate primind plicul cu “ofranda” ce cumpara cinstea si onoarea, în schimbul unor favoruri ilegale. Orice demnitar de rang înalt prins în flagrant delict de mituire, oferita sau primita, recurge la sablonul binecunoscut al “înscenarii pusa la cale”, cel mai adesea de adversari politici sau dusmani care au fabricat probele, din ratiuni electorale. Ata alba cu care este tesuta povestea nu mai convinge pe nimeni, dar este acceptata de parlamentarii ce stiu bine cum “o mâna spala pe alta” si cine “spala” azi, va avea siguranta ca, la nevoie, va fi “spalat” mâine. În felul acesta afacerile întunecate merg ca pe roate, buzunarele dau pe dinafara, vilele se înmultesc dupa modelul din strada Zambaccian, iar omul simplu si sarac, resemnat demult în fata nedreptatii, înca din vremea comunismului marxist-leninist sau ceausist, nu mai blesteama nici înjura, ci începe sa-si faca planuri de gainarii personale sau primeste ofertele altora care au stiut cum sa se învârteasca. Altminteri, acceptarea tacuta a coruptilor care conduc tara, se taxeaza drept prostie si astfel se revine la furtul “din nevoie” din avutul obstesc, maladia endemica a dictaturii comuniste. Renuntarea la câstigul onest, ca rasplata fireasca a muncii cinstite, în schimbul unor venituri sporite proportional cu murdaria afacerilor, se contureaza a fi optiunea multor sarmani îmbogatiti peste noapte. Ei sunt produsul societatii actuale ce se ghideaza, nu dupa busola ce indica Lumina Creatorului, ci dupa sageata cardinala a marasmului ce împinge omenirea spre razboiul ultim, global.

Se afla vreo iesire din situatie? Desigur, refuzul ofertelor auzite sau soptite de “prieteni” vechi sau noi, apoi atentia îndreptata spre îndemnul la fericire ajuns la noi peste milenii, venit de la David, psalmistul lui Dumnezeu: “Marturisiti-va Domnului ca este bun, ca în veac este mila Lui”.

Mila Domnului peste

cei care Îi asculta chemarea

Biserica, corabia condusa de Hristos spre limanul Împaratiei Sale, este singura ce rosteste Cuvântul adevarat. Restul sunt amagiri ce se topesc împreuna cu victima pacalita, de îndata ce minciuna a fost crezuta. Marii înselati adesea pomeniti, Adam si Eva, goniti din Rai, Iuda Iscarioteanul, apostolul tradator, pedepsit de propria-i constiinta, orbita de treizeci de arginti si trezita din împietrire dupa Rastignirea Domnului, trebuie sa ne fie mereu în minte, pentru ca durerea lor sa ne fereasca de ispitele ce insista sa le primim “darul” otravit. Doar mila si bunatatea parinteasca a Domnului ne pot apara, iar acestea nu vin decât prin sfânta, apostoleasca si soborniceasca Biserica întemeiata de Hristos si consolidata de Sfântul Duh, coborât la Rusalii, apoi si peste primele sinoade ale ierarhilor ce au adunat într-un singur manunchi legile crestinismului curat, în rugaciunea Crezul ce este rostita de toata suflarea în timpul Sfintei Liturghii Ortodoxe. Mila Domnului este în veac, adica nesfârsita, si îi acopera pe toti cei ce împlinesc marturisirea pacatelor, dupa cum explica Sfânta Evanghelie prin glasul Botezatorului Ioan:

“Pocaiti-va ca s-a apropiat Împaratia Cerurilor!”

(Matei 3, 2)

Asa glasuia Ioan la apele Iordanului. Chemarea lui a fost ascultata si au venit la el locuitorii din Ierusalim, Iudeea si din jurul Iordanului si “se botezau de catre el în râul Iordan, marturisindu-si pacatele” (Matei 3, 6). S-a stabilit atunci prima si esentiala conditie a accesului în Împaratia Lui Dumnezeu, pocainta. Fara regretul pacatelor si încetarea definitiva a faptuirii lor, nu se poate intra pe Calea Lui Hristos. si nici cu marturisiri mincinoase sau formale, lipsite de regretul intim si profund a greselilor comise. Ioan Botezatorul le-o spune cu asprime celor ce veneau cu gânduri ascunse, necurate: “Pui de vipere, cine v’a învatat sa fugiti de mânia ce va sa fie? Asadar, faceti-i pocaintei roada vrednica de ea. si sa nu va amagiti graind în sinea voastra…” (Matei 3, 7-9).

Pericolul amagirii nu a încetat niciodata sa îi încerce pe oameni, iar acum, în vremurile din urma, ispitele asalteaza constiintele sub înfatisari noi si neasteptate, chiar legiferate de parlamentari care lucreaza taina faradelegii, amintita preventiv de Sfântul Apostol Pavel în urma cu doua milenii. Traim într-o lume în care rasturnarea valorilor a facut ca faradelegile pruncuciderii, sodomiei si coruptiei sa devina legi validate de guvernele lumii ce conduc ramasitele natiunilor disparute si topite în oala globalismului, ce se încinge la focul crescut al bombelor fraticide din Palestina, Irak si Afganistan, pâna ce se va întinde peste tot si va fierbe în vâlvataia cupelor apocaliptice pe care omenirea despartita de Hristos si le toarna sinucigas asupra sa.

Acestea sa le stim ca sa ne ferim si sa urcam mai departe, liber de greseli si de rataciri, Treptele Raiului.

Alexandru Mihail NITA