Uncategorized

Hodaceanul care face banii fluierând

Într-o zona a judetului Mures unde peisajul pitoresc te cucereste, este situata comuna Hodac, care are un farmec aparte, atât prin faptul ca locuitorii acesteia încearca prin diferite modalitati sa iasa în evidenta, cât si prin faptul ca aici sunt o mare parte a mesterilor populari din judet, multi trecuti de o jumatate de secol de existenta. Printre acesti mesteri se afla si Feier Traian, care înca la cei 64 de ani, se ocupa cu realizarea de fluiere, o meserie pe care o practica de-o viata.

Nea Traian s-a nascut la 28 februarie 1944 într-o familie numeroasa, fiind unul din cei 13 frati ai familiei, dintre care pâna în momentul de fata trei dintre ei sunt decedati. Pe când avea doar zece ani, i-a decedat mama iar dupa o perioada de timp, tatal lui, fluierar fiind de meserie, a vazut ca a prins arta de a crea fluiere si la doar 14 ani l-a dat “de chilin”, dupa cum spune acesta, l-a separat de familie, considerând ca este suficient de mare pentru a se descurca singur. Astfel, la vârsta la care alti copii erau în grija parintilor, el a fost nevoit sa se descurce singur. “Am încercat sa ma descurc, mi-am facut sigur de mâncare, am mers la lucru la padure, la plantat de puieti, sa-mi fac bani de mâncare si de haine. Când tatal meu s-a recasatorit, femeia pe care a luat-o i-a zis tatalui meu ca daca nu ma ia înapoi în casa ea va pleca de la el. si asa am ajuns iar în casa parinteasca”, îsi aminteste Traian.

Mesterul s-a casatorit în anul 1971 cu femeia care i-a daruit patru copii. “Nici unul dintre ei nu au încercat macar sa vada daca le-ar place aceasta meserie. Ei au alte treburi, fiecare cu meseria lui. În schimb, eu am trait si traiesc din acesta meserie, toata viata nu am facut altceva decât fluiere. Dupa ce m-am casatorit, am facut fluiere împreuna cu sotia mea, eu le faceam, iar ea le sculpta si le copsea. Dintre fratii mei toti facem fluiere, dar copiii mei nici nu vor sa auda de aceasta meserie”, aprecizat Feier Traian. Programul lui nea Traian nu este unul iesit din comun, dar se trezeste dimineata la ora cinci si se apuca de treaba pâna seara pe la ora opt. În tinerete spune ca reusea sa faca mult mai multe fluiere, dar acum face undeva la 50 de bucati pe zi. Fluierele sunt confectionate din lemn de alun, care trebuie sa fie tânar, fara noduri si drept. În aceste timpuri, meseria nu este foarte platita, primeste 60 de bani pe fiecare bucata, produsele lui fiind duse de un prieten prin toata tara si date spre vânzare. Peste putin timp, nea Traian va merge la Sibiu pentru o saptamâna, la Târgul Mesterilor, unde spera sa vânda cât mai multe fluiere.

Codruta POP

Show More

Related Articles

Back to top button
Close