TREPTELE RAIULUI (10)

Subliniam în articolele precedente ca începutul drumului spre vesnicia Raiului depinde total de întelegerea perfecta a legilor stabilite de Dumnezeul Creator al tuturor celor vazute si nevazute, ce ne cheama ACASa pe Calea pregatita si deschisa de Hristos si de prooroci. Fiecare din cele zece porunci se defineste ca o treapta absoluta si obligatorie a urcusului, raportata la actualitatea tumultoasa a începutului de mileniu. Ori ce derogare sau neatentie se resimte.

Urcusul spre înaltimile ceresti nu este cu putinta sub povara pacatelor. Doar eliberati de ele putem porni ascensiunea sufleteasca catre Împaratie.

Calea este brazdata de obstacole vizibile si curse mascate vânatoreste de aparente nevinovate, în care caderea este sigura fara o instruire preventiva; grija noastra se cere a fi îndreptata spre toate formele ascunse de negare a Creatorului, mai ales în acelea care par a fi crestinesti, dar nu sunt.

Sa nu iei numele Domnului în desertul comunismului ateist!

“Societatea fara clase” preconizata de ideologia fantezista a marxistilor – leninisti – stalinisti, cu disparitia proprietatii de ori ce fel, unde egalitatea totala si bineînteles utopica dintre oameni ar fi urmat sa aduca negresit fericirea generala dupa o planificare “infailibila”, ce avea însa sa confirme imposibilitatea validarii la scara mondiala a doctrinei “zis si facut”. Rasturnarea valorilor izbutita temporar de comunarzii parizieni a proclamat la 26 martie 1871 prima dictatura proletara. Proprietarilor li s-au confiscat atelierele si întreprinderile, iar scoala si statul au fost separate de biserica si de Dumnezeu, pentru a se apropia, inevitabil, de Antihrist, cel care încercase cândva uzurparea Creatorului. Atunci a fost azvârlit “ca fulgerul din ceruri” aici pe pamânt, unde Adam si Eva au fost goniti deasemenea din Eden, pentru împotrivirea lor fata de Dumnezeu.

Comunismul si-a luat numele de la Comuna Parisului desfigurat de violenta, crimele si teroarea razvratitilor împotriva monarhiei, Bisericii si credintei crestine. Atunci comunarzii au vandalizat catedralele, obiectele de cult, au ars Sfânta Mahrama de la Edessa care pastrase în chip minunat icoana dumnezeiasca pe pânza ce fusese atinsa de fata Mântuitorului Hristos. Doar doua luni a îngaduit Proniatorul blasfemia laudata de Karl Marx ce a cutezat sa scrie despre încercarea multimilor “de a lua cerurile cu asalt”. Sarmanii înselati au fost din nou instigati de Satana în cugetul lor, sa repete pe pamânt sminteala luciferica din ceruri de a aseza viclenia iadului în locul Luminii Raiului.

Samânta cereasca a fericirii s-a pastrat în sufletul oamenilor dupa caderea adamica, ca prin amintirea ei sa trezeasca în constiinta fiecaruia un dor launtric pentru o bucurie virtuala ce se doreste a deveni reala.

Nostalgia Raiului pierdut lucreaza în fiecare inima, dar cel mai adesea este deturnata de la tinta reala a recâstigarii cetateniei ceresti, spre alte adrese ale unor destinatii promitatoare dar necunoscute si întotdeauna pieritoare.

Comunismul a fost una dintre acele mincinoase promisiuni în care nu au crezut nici macar autorii sistemului; Marx primea importante sume de bani de la Engels proveniti din sursele “exploatarii capitaliste” ale tatalui sau, înca înainte de a fi redactat, în 1848, manifestul partidului comunist, documentul doctrinar si programatic al utopiei calculate, nu spre “fericirea proletara” cum se proclama, ci mai degraba pentru distrugerea structurilor socio-culturale crestine, a dizolvarii elitelor spirituale si morale în neantul anarhiei razvratirii pentru acapararea puterii statale si confiscarea proprietatilor tuturor. Ceea ce s-a si întâmplat, mai întâi în Rusia Sovietica, unde “revolutia din octombrie” a fost finantata cu peste saizeci de milioane de dolari americani proveniti din “filantropia” profitabila a bancherilor Rothschild, Rockefeller si Morgan, împartiti apoi cu “generozitate comunista” mujicilor veniti sa proslaveasca noua “putere a sovietelor” sosita cu faimosul tren blindat, deservit de un echipaj de militari germani.

Daca, asa cum a scris Marx în manifestul comunist, lupta de clasa dintre burghezie si proletariat duce inevitabil la pieirea capitalismului si la victoria comunismului, iar proletarii devin groparii exploatatorilor, se întelege ca bancherii si-au platit sinucigas calaii cu sume imense pentru propria lor pieire. Realitatea, fireste, a fost alta: aparent, cine a “sapat groapa altora a cazut în ea”. Zic aparent, pentru ca se vede bine cum nomenclaturistii “proletari” de ieri sunt emanatii politicieni de azi, schimbati peste noapte din aprigi comunisti în abili capitalisti, plini de aceiasi bani nemunciti, storsi din vicleniile nesfârsitelor “tranzitii” profitabile pentru ori cine se face frate cu nefârtatul.

Astfel am atins nodul gordian ce trebuie taiat cu sabia cuvântului deschis.

Împaratiile pamântesti nu sunt ale Lui Hristos ci ale stapânitorului acestei lumi – vicleanul diavol, cel care le cladeste si le darâma odata cu sufletele cazute în cursele lui de marire, bogatie, putere si slava desarta, amagiri de câtiva ani ce îi pierd pe sarmanii înselati. Regatele lumesti s-au cladit prin varsari de sânge nevinovat ce revendica întotdeauna fie iertare prin pocainta, fie pedeapsa dreptatii dumnezeiesti. Nu a fost si nici nu este vreo derogare de la legea judecatii Lui Hristos.

Dupa crima lui Pilat din Pont împotriva Fiului Lui Dumnezeu pentru a fi pe placul Sinedriului, dinastia Irozilor a pavat cu sânge nevinovat regatele iudaice: Irod Idumeul, ucigasul miilor de prunci din Betleem si a propriilor fii, despre care istoricul evreu Joseph Khusner a scris ca domnia lui a fost “un fluviu de sânge” si adauga semnificativ: “Irod s-a suit pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru si a murit ca un câine”, Irod Antipa, ucigasul Sfântului Ioan Botezatorul, Irod Agrippa, prigonitorul Sfintilor Apostoli si ucigasul Sfântului Apostol Iacob. Sfârsitul subit a lui Irod Agrippa la numai 54 de ani a fost considerat ca o pedeapsa pamânteasca binemeritata, petrecuta chiar în fata multimii gruparii politice a irodienilor ce-l adulau slugarnic: “Glas dumnezeiesc este acesta, nu omenesc! si îndata îngerul Domnului l-a lovit, pentru ca nu lui Dumnezeu i-a dat slava si mâncându-l viermii, si-a dat duhul” (FA 12, 19-24) Viermii au ultimul cuvânt.

Carol al II-lea, pentru imoralitatea, adulterul, nedreptatile si crimele lui, a fost chinuit pe patul de moarte din Portugalia de aceiasi viermi neadormiti. Hitler s-a sinucis împreuna cu concubina lui dupa ce cucerise Europa si Africa de Nord.

Ceausescu a fost mitraliat alaturi de consoarta-i dictatoare pentru crimele lor de sorginte comunista ateista împotriva Bisericilor Ortodoxe din Bucuresti si din toata tara.

Dar puterea si întelepciunea Dumnezeului nostru Iisus Hristos i-a ajutat chiar în cele mai cumplite suferinte pe drept credinciosii Sai. Niciodata nu i-a parasit, ci le-a daruit din Slava Sa acea forta interioara nevazuta decât de cei care nu si-au pierdut rabdarea si credinta în ajutorul ceresc, ci au rostit într-un glas cu Psalmistul: “Binevoieste, Doamne, ca sa ma izbavesti; Doamne spre ajutorul meu ia aminte”

Prigoana comunista a umplut cerul cu milioane de sfinti despre care vom scrie cu bucurie în articolul viitor. Sa ne amintim cu totii ca, Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamântul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta slava tie!

Alexandru MIHAIL NITA