TREPTELE RAIULUI PESTE PIEDICILE SUFERINTELOR

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.

Treptele înaltatoare

ale rabdarii necazurilor

Dreptul Iov, asupra caruia am staruit în articolul trecut, ni se arata ca un model unic al rabdarii suferintelor trimise lui de catre Dumnezeu din ratiuni pe care nu le întelege, decât dupa multe zile si nopti de dureru trupesti si sufletesti împotriva carora nu cârtise. Cei zece fiii si fiice îi murisera toti, avutiile pierisera mistuite de flacari si pradate de tâlhari, toate slugile fugisera departe ca de un lepros blestemat, doar trei prieteni si femeia lui mai încercau sa-i aline chinurile cu îndemnuri de razvratire împotriva Domnului care, creadeau ei, îl pedepsea pe nedrept. Dar staruinta lui neclintita într-o ratiune divina, desi înca ascunsa, îl face sa duca rabdarea pâna la capatul necazurilor, când Dumnezeu Însusi îi expune pe larg, sub forma literara a unui magnific poem, raportul dintre creat si Creator, dintre omul cu restrânsa lui întelepciune si coplesitoarea prezenta a Demiurgului.

Realitatea

istorica a dreptului Iov

În legatura cu existenta reala a lui Iov au aparut unele opinii stinghere ce încercau sa-l claseze ca pe un personaj fictiv. Naiva încercare s-a izbit de zidul atestarilor biblice datorate mai întâi profetului Iezechiel (14, 14-20) care îl mentioneaza pe Iov printre cei trei mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel, apoi Isus fiul lui Sirah (Eccleziastul) îl citeaza ca pe “cel ce a tinut bine toate caile dreptatii” (49, 10), iar Sfântul Apostol Iacob, primul episcop al Ierusalimului, numit de Sfântul Pavel “stâlp al Bisericii”, în Epistola sa îndeamna pe crestini: “Asadar, fratilor, înarmati-va cu rabdare pâna la venirea Domnului… Fiti înarmati cu rabdare, întariti-va inimile, caci venirea Domnului s-a apropiat…. Luati-i, fratilor, drept pilda de suferinta si de’ndelunga rabdare pe proorocii care au grait în numele Domnului. Iata, îi fericim pe cei ce-au rabdat: de rabdarea lui Iov ati auzit si deznodamântul Domnului l-ati vazut, ca mult milostiv este Domnul si îndurator” (Iacob 5, 7-11)

Treptele întelepciunii

Vechiului Testament

Semnificativa este plasarea cartii lui Iov în Vechiul Testament, înaintea Psalmilor profetului David. Între cele doua carti sunt multe si armonioase legaturi ce îl conduc pe cititorul atent la sursa lor unica, Domnul Savaot, al Carui nume din Legea Veche a fost cântat de îngeri si la Nasterea Pruncului Iisus Hristos, “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, cântare introdusa si în Sfânta Liturghie. Iata un fragment din rostirea Domnului catre Iov: “Când marea se nascuse din sânul maicii sale si se varsa pe alaturi, au cine a’ngradit-o, ca scutece de neguri am pus pe trupul ei si norul drept vesmânt si-n jurul ei hotar si lacate la porti” (Iov 38, 1-11), text ce se armonizeaza cu Psalmul 103: “Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; (Ps 103, 2-3) Vedem cu bucurie cum lucrarea Creatorului de a ridica la Sine creatia are o continuitate pe diverse trepte: 1 – Ideile din rostirea Lui Dumnezeu catre Iov despre zidirea lumii, sunt regasite în psalmii de preamarire a Domnului, cântati de regele profet David, repetate pentru luminarea noastra. 2 – Apar elemente noi ce nu fusesera exprimate în Psalmi (compusi în sec. IX îH), ce trebuiau sa fie cunoscute de oameni, din perspectiva dinamicii conlucrarii divino-umane ce se modifica neîncetat pe masura raspunsului la chemarile Creatorului ale Carui actiuni se cuvin bine întelese de fiecare, astfel ca arma rabdarii împotriva atacurilor vicleniilor diavolesti sa poata fi folosita cu deplina credinta si nadejde în victorie, asa cum Iov a reusit. 3 – Cartea lui Iov, scrisa la trei secole dupa Psalmi (se. VI îH), readuce în atentia lumii rolul diavolului, îngaduit de Dumnezeu, de a pune la încercari cumplite pe ori ce om, chiar si pe cei neprihaniti, asa cum era Iov. Tema permisiunii data de Dumnezeu îngerilor cazuti, condusi de Lucifer, de a zadarnici eforturile oamenilor de recâstigare a cetateniei Raiului, a fost îndelung cercetata, începând cu “Doctor Faust” de Goethe, opera lirica “Faust” de Gounod si pâna la eseul lui Nae Ionescu “Problema mântuirii la Faust de Goethe”. Asemenea abordari artistice si filosofice au ramas doar schitari ale subiectului, greu de patruns în adâncime fara un solid aparat teologic hermeneutic, dublat de prezenta Duhului Sfânt si de experienta personala a acceptarii smerite a oricarui necaz.

Întrebarile Domnului

pentru stiinta omului

Finalul capitolului biblic despre dreptul Iov aduce rezolvarea mult dorita, cu suita de întrebari lamuritoare puse de Dumnezeu sarmanului om ce zacea pe gramada de gunoaie de lânga cetate. Domnul i le adreseaza retoric pentru a-i arata micimea cunostintei omului în fata coplesitoarei puteri a Creatorului: “zis-a Domnul catre Iov prin vifor si nor: Unde erai când Însumi întemeiam pamântul?”(Iov 38, 4) si de aici va continua sirul cuvintelor din care aflam unele dintre marile taine ale creatiei dezvaluite de Însusi Dumnezeu, ce se cuvin a fi citite cu nesat de fiecare om dornic de a-si largi cunoasterea lumii si a sinelui. Iov întelege cât de nepriceput era si adauga rabdarii avute pâna atunci o alta mare virtute, smerenia. Din grandiosul expozeu al creatiei vazute se desprinde ideea ca omul este centrul acestei lucrari cosmice, beneficiarul ei si al celui mai nepretuit dar, acela de a fi fost “facut dupa chipul si asemanarea” Tatalui ceresc.

Avem oare constiinta acestui tulburator de minunat adevar, revarsat în noi, în realitatea fizica si spirituala a existentei noastre? Cât de fragil ar fi un raspuns afirmativ…

Alexandru Mihail NITA