Uncategorized

TREPTELE RAIULUI – POPAS PE MUNTELE FERICIRILOR

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta

Urcusul nostru pe “Treptele Raiului”, dupa ce a strabatut serpentinele Decalogului adus de proorocul Moise de pe piscul muntelui Sinai, primit chiar din mâna Lui Dumnezeu, iata, va face câteva binevenite popasuri pe Muntele Fericirilor, fara a opri deloc ascensiunea, ci doar de a-i întari lucrarea cu noile învataturi aduse de Fiul Lui Dumnezeu, pastrate în paginile Sfintei Scripturi sub numele de “Predica de pe munte”.

FERICIRILE NOULUI TESTAMENT

Împaratia Lui Dumnezeu începe de aici, din viata noastra, din felul cum stim sa ne-o agonisim si din straduinta de a împlini îndemnul Domnului. Conditiile, aparent paradoxale, de dobândire a Fericirilor afirmate de Hristos, sunt absolut necesare spre înaltarea la fericirea suprema, vesnicia Raiului. Fericirile sunt noua scurte fraze conditionate, cu care Mântuitorul nostru Iisus Hristos începe Predica de pe Munte, comparata de Sfântul Ioan Gura de Aur cu poruncile Decalogului. Predica a fost rostita pe un loc mai înalt de lânga tarmul Marii Tiberiadei, unde a fost ridicata în 1938 o biserica în stil neobizantin în forma octogonala cu vitralii pe care au fost imprimate “Fericirile” rostite acolo de Mântuitor în urma cu doua mii de ani, când,…

Dupa o noapte de rugaciuni pe culmea muntelui, Iisus a coborât pe platoul dintre cele doua culmi, aseamenea unui amfiteatru natural, unde Îl asteptau “multimea numeroasa de mucenici ai Sai si multimea multa de popor din toata Iudeea, din Ierusalim si de pe tarmul Tirului si al Sidonului, care venisera ca sa-L asculte si sa se vindece de bolile lor. Si cei chinuiti de duhuri necurate se vindecau”. (Luca 6,17) Vindecarea bolilor si alungarea demonilor arata desavârsit adevarata putere dumnezeiasca a Lui Hristos, despre care se dusese vestea pretutindeni si îi chema pe sarmanii oameni suferinzi sa se apropie de Dumnezeu si de învataturile Sale. Atunci începuse marea schimbare, marea înnoire, primenirea lumii întunecate de idolatrie si rataciri, chemata de Lumina lumii spre tamaduire. Dar aceasta actiune trebuia sa se desfasoare nu doar dinspre Dumnezeu spre om, ci si invers, dinspre cugetul si vointa omului spre Mântuitorul lumii trimis de Tatal Ceresc. Împletirea fireasca a vindecarilor cu întelepciunea cuvintelor Domnului armoniza deplinatatea lucrarii divino-umane, ce a continuat neîntrerupt de atunci si pâna azi prin Biserica Lui Hristos. Iata de ce Fericirile au fost integrate în cultul Bisericii, alcatuind ultimul antifon al Sfintei Liturghii, înainte de Vohodul mic (iesirea Preotului cu Sfânta Evanghelie), reprezentând începutul lucrarii publice a Lui Hristos, propovaduirea Cuvântului Legii Noi, ce continua si întregea Legile Vechiului Testament.

Treptele fericirilor

Cele noua Fericiri cuprind adevarurile morale ce se constituie ca principiile noii imparatii mesianice, anuntata si intemeiata de Mântuitorul Iisus Hristos. Prin ele se precizeaza legile dumnezeiesti ale Ierusalimului de Sus, dar si însusirile pe care trebuie sa le aiba cetatenii Raiului. Domnul nu le-a dat sub forma unor porunci, ci in chipul unor “fericiri” ca rasplata vesnica a greutatilor lumesti ce trebuiesc depasite eroic pentru recâstigarea Edenului pierdut. În fiecare din cele noua Fericiri se afla mai întâi învatatura sau îndemnul, iar apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. Fiecare afirmatie începe cu pluralul “fericiti”, acea stare de bucurie pe care o simt credinciosii care-L urmeaza pe Domnul, stare ce va creste mereu pe masura înaintarii pe calea desavârsirii virtutilor, pâna ce va atinge înaltimea cereasca a Fericirii revarsate din Izvorul Vietii al Creatorului celor vazute si nevazute.

Zarile Împaratiei Lui Dumnezeu sclipesc la orizontul credintei

Împaratia Lui Dumnezeu începe înca de aici, din lumea tot mai ametita si dezorientata de tumultul vietii “societatii de consum”, a placerilor ieftine, scurte si distructive, a unora, tot mai multi, ce umbla pe caile “fiului risipitor” fara sa mai stie cum sa se întoarca la locuinta natala, unde Tatal îi asteapta pe toti. Dorinta intima si fireasca a omului de a regasi pacea sufleteasca, înca se mai afla în firea noastra, dar se pierde în cautari sterile ce duc dintr-o ratacire în alta, sau cum zice zicala, “din lac în put”. De fapt fiecare pastreaza în suflet nostalgia “Raiului pierdut”, lasata acolo de Dumnezeu ca o amintire de nesters prin care ne cheama ACASA.

Omul a uitat

unde sa caute APA VIE

Orice fiinta omeneasca din lumea aceasta doreste sa fie fericita. Omul simte în sufletul sau o sete nepotolita dupa satisfactii si împliniri. Însusi Mântuitorul, Care cunostea adâncul sufletului omenesc, a aratat ca la temelia stradaniilor si nazuintelor noastre sta dorul dupa fericire. Dar, din pacate, oamenii care voiesc sa fie fericiti au diferite pareri privind calea pe care se poate ajunge la o viata fericita. În Predica de pe Munte, Hristos nu combate caile gresite prin care oamenii cautau fericirea în acel timp, ci El indica acele conditii care îl pot face pe om fericit. Mântuitorul a destramat mirajul falselor fericiri, aratând ca adevarata fericire o putem dobândi noi însine, eliberându-ne de pacat si îmbracându-ne in mantia luminoasa a virtutilor morale. Întrupând in fiinta noastra moralitatea Fericirilor, putem deveni membrii ai Împaratiei Lui Dumnezeu, putem dobândi fericirea launtrica si vesnica a sufletului.

Explicarea Fericirilor, tâlcuieste P.S. Irineu Bistriteanul, este necesara pentru aplicarea cuprinsului lor la viata omului contemporan, spre a-i reda acestuia bucuria de a gusta pacea si fericirea adevarata, asa cum cânta si Profetul David în psalmul sau: “Bucura-ma-voi de cuvintele Tale, ca acela ce a aflat comoara mare” (Ps. 118, 162)

Sa ne bucuram cu totii de “comoara mare” a cuvântului Fericirilor din care ne vom înfrupta sufleteste în viitoarele articole, trepte pe calea Raiului.

Alexandru Mihail NITA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close