La masă cu puternicii lumii
Simplu, cultivat, cu mult bun simț, dr. ing. Leo Kohn este un evreu mureșean cu dublă cetățenie, germană și română. Deosebit de activ, implicat alături de soția sa Susi în foarte multe opere de caritate, la cei aproape 80 de ani, Leo Kohn schimbă des fusul orar pentru că circulă mult prin Europa, dar și în afara ei. El este unul dintre cei care a avut șansa să-i cunoască pe mulți dintre puternicii lumii și chiar să stea la masă cu unii dintre ei. Întotdeauna s-a simțit un egal între egali, pentru că a fost tratat cu multă considerație.
S-a născut în 1928 în Târgu Mureș
într-o familie de evrei cu o stare materială relativ bună. A locuit pe strada Aurel Filimon, unde și-a făcut mulți prieteni, români și maghiari. A urmat un timp școala evreiască din oraș, locul copilăriei sale, după care a venit calvarul. În 1943, Leo Kohn și ceilalți 59 de membri ai numeroasei sale familii, părinți, surori, bunici și alte rude apropiate au luat drumul Auschwitz-ului. După un an și jumătate, doar el și un verișor au reușit să se întoarcă, dar asta nu a însemnat sfârșitul suferințelor. Leo Kohn are o experiență de viață halucinantă, cu toate astea el nu poate purta ura nimănui. A iertat , dar nu a uitat. A învățat să dăruiască și să iubească. Înainte de a fi ceea ce este, se consideră în primul rând om.
Viața de după Auschwitz
A revenit din lagăr după un an și jumătate. Nu realizează nici acum cum de soarta a fost atât de blândă cu el, un copil de doar 15 ani aruncat într-o lume dominată de moarte. O vreme, după ce s-a întors, a încercat să-și pună ordine în gânduri și amintiri, după care și-a luat viața de la început. La Sântana, ajutat de oamenii din localitate, a reușit să pună pe picioare moara tatălui său, care a funcționat mult timp acolo. În mai puțin de trei ani, moara și imobilele familiei au fost naționalizate de comuniști. A fost considerat chiabur. Chiar dacă a întâmpinat multe greutăți, fiind nevoit să muncească atunci când era elev pentru a se întreține, a reușit să termine liceul și facultatea de inginerie în specializarea mecanică. Până în 1960, anul în care a emigrat în Israel, a lucrat ca inginer mecanic la ILEFOR Târgu Mureș. În această perioadă s-a căsătorit și a devenit tatăl a doi copii, Samuel și Claudiu, primul medic și al doilea avocat, ambii stabiliți în Germania. “Am emigrat în Israel unde erau părinții soției mele, evreică și ea, născută la București. În octombrie 1960, ni s-a aprobat plecarea definitivă. Împreună cu soția am trăit atunci cel mai umilitor sentiment din viața de după lagăr. Ni s-au retras toate documentele eliberate de statul român și doar cu o simplă foaie de identitate colectivă – eram trecuți pe ea toți cei patru membri ai familiei – am plecat spre necunoscut. Am fost obligați să părăsim România în trei zile. N-am crezut că mă voi mai întoarce vreodată aici, la Târgu Mureș”, își amintește Leo Kohn.
“Indirect, am făcut lobby pentru România”
După trei ani petrecuți în Israel a fost solicitat să lucreze pentru o firmă germană chiar la ei acasă. În anul 1963 a hotărât să se stabilească definitiv în nordul Germaniei, la Hanovra. După experiența trăită în copilărie nu a avut nici un fel de resentimente față de germani, legând multe prietenii cu ei. Întotdeauna și-a asumat propria identitate și consideră rușinos faptul că unii și-o ascund. Cunoaște cinci limbi străine, fapt care i-a facilitat comunicarea cu cei alături de care i-a fost dat să trăiască. Leo Kohn a afirmat întotdeauna cu mândrie că este evreu din Târgu Mureș, oraș din România. În Germania și-a luat în mod strălucit un doctorat în inginerie și a lucrat ca inginer metalurg până în anul 1987 când a ieșit la pensie. Se consideră un om împlinit familial, profesional și material. Pe bani nu pune preț. Poate tocmai de aceea, când a ieșit la pensie, a hotărât să se implice și mai mult într-o serie întreagă de activități cu scop caritabil, acțiuni care se derulează în mai multe țări și continente. Cu această ocazie a cunoscut foarte multe personalități politice și artistice: Henry Kissinger, Helmuth Kohl, Gerhard Schroder, Gunter Verheugen, Steven Spielberg… Cu unii dintre ei a discutat, cu alții a stat la masă, alții i-au mulțumit pentru activitatea pe care a depus-o pe tărâm social, ei înșiși fiind implicați în asemenea activități. “Eu cred, spune Leo Kohn, că există foarte multă suferință în această lume, iar suferința nu cunoaște bariere etnice. Din păcate, constat că de multe ori lipsește solidaritatea umană. Astăzi avem nevoie de solidaritate mai mult ca oricând. Stă în puterea noastră să schimbăm fața lumii și eu cred că aceasta este marea provocare a timpurilor noastre. Poate că prin ceea ce facem eu și soția mea, dar și mulți alții ca noi, facem indirect lobby pentru România”.
“Se amână pronunțarea, se pronunță amânarea”
După reîntoarcerea în România, Leo Kohn a sperat că va reintra în posesia casei părintești, dar și a altor proprietăți pe care le-a avut familia sa la Sângeorgiu de Mureș. Are procese de ani de zile care trenează nejustificat de mult. “Cred că am tot ceea ce mi-am putut dori în viață, îmi spune Leo Kohn. Am fost sfătuit de familie să renunț la aceste procese, să-mi menajez sănătatea, să nu mă mai consum. Le-am spus că nu voi renunța. Este vorba de un principiu de drept, restitutio in integrum, parcă se cheamă. Cred că nu este suficient să te afirmi la orice ocazii internaționale, ci trebuie în primul rând să fii respectat aici acasă. Vă spun cu foarte mult regret, că la un moment dat am avut impresia că sunt obiectul bătăii de joc al cuiva. Într-o sâmbătă am fost chemat la un proces și am venit de la Hanovra până aici degeaba. Asta pentru că sâmbăta nu au loc procese nicăieri în lume. În prezent, trăiesc o situație oarecum ilară: se amână pronunțarea, se pronunță amânarea… Până când?”
Nicolae BALINT
