Uncategorized

UE – Uniunea fără Dumnezeu

Motto: “Primejdia UE rezidă în omul pe care această structură se străduiește să-l formeze – omul lipit de dimensiunea epidermică a existenței, omul din memoria căruia a fost extirpat orice fior al transcendenței”

“UE este un obiect de hârtie, o creație intelectuală. Spre deosebire de o națiune, nu are inimă și nici suflet”. Pe cât de poetic, pe atât de necruțător, diagnosticul analistului american Pat Buchanan surprinde în profunzime viciul de fond al Uniunii Europene – un proiect megaloman de inginerie socială care urmărește obținerea belușugului material pe seama eliminării fundamentelor spirituale tradiționale ale spațiului european, și în special a celor creștine

Pe măsură ce cărămizile așezate la temelia construcției europene se îmbină spre a da naștere unui edificiu din ce în ce mai impozant, a devenit tot mai evidentă absența unui element esențial din paleta de ingrediente care conturează identitatea europeană. Giganticului hibrid economic, politic și social administrat de la Bruxelles îi lipsește tocmai dimensiunea religioasă, transcendental-creștină care a marcat aproape toate etapele istoriei europene. Această omisiune flagrantă s-a manifestat izbitor odată cu intrarea în cel de-al treilea mileniu, în timpul procesului de redactare a Constituției Europene, destinate să integreze instituțiile politice și sociale ale continentului.

Amnezie constituțională

Discuțiile pe marginea originilor spirituale și identității Europei au declanșat controverse extrem de aprinse între adepții și oponenții menționării în preambulul tratatului constituțional a trăsăturilor creștine ale continentului european. În final, au avut câștig de cauză adversarii creștinismului. Prefața prescurtată a documentului s-a referit doar la moștenirea istorică greacă și romană și a făcut un salt direct în Iluminism, trecând sub tăcere cea mai lungă perioadă din formarea Europei. Singura referință metafizică acceptată în text a fost faptul că europenii de azi se inspiră din “patrimoniul lor cultural, religios și umanist”, în condițiile în care unii au constestat până și această modestă concesie făcută unei părți esențiale din trecutul european, încercând să înlocuiască sintagma “patrimoniu religios” cu neutra formulare “elan spiritual”. În cele din urmă, a fost ștearsă dintr-o trăsătură de condei influența covârșitoare exercitată de creștinism asupra istoriei, culturii și moralei popoarelor din estul și vestul continentului. Practic, au fost “uitate” contribuția religiei creștine la declinul și prăbușirea Imperiului Roman, influența ei civilizatoare asupra triburilor de barbari care au invadat Europa secole de-a rând, coeziunea pe care creștinismul a asigurat-o în fața formidabilei presiuni a Islamului, rolul fundamental în geneza marilor opere de artă medievale, și lista ar putea continua la nesfârșit. Omițând moștenirea creștină a Europei, Comisia care a redactat Tratatul Constituțional a comis mult mai mult decât un viol asupra memoriei istorice. Ea a configurat sensul, orientarea și viitorul UE – cel al secularismului radical, al unei societăți lipsite de baze spirituale și de repere morale clare, în care principiul dominant este eliminarea oricărei referiri la transcendență. Făcând acest lucru, elitele tehno-birocratice de la Bruxelles și Strasbourg au negat ceea ce filosoful ceh Jan Patocka a definit, în eseul “Europa și Tradiția Europeană”, calitatea caracteristică Europei de-a lungul vremurilor – grija pentru suflet, atenția acordată cultivării vieții interioare, condiții fără de care nu poate fi atinsă împlinirea personală. Fie că a fost vorba de ideile corifeilor filozofiei antice, Platon și Aristotel, sau de învățăturile Părinților Bisericii creștine, această împlinire a fost pusă mereu în legătură cu o realitate transcendentă. Mai mult, în cazul creștinismului, experierea relației vii cu divinitatea a fost asigurată neîntrerupt prin intermediul antropologiei ortodoxe, care îl are în centru pe Dumnezeu-Omul Hristos și care permite unirea omului cu Dumnezeu într-un mod ontologic, real, prin energiile Sale necreate.

Monstrul birocratic

Toată această dimensiune fundamental transcendentă a existenței și sensului vieții umane este însă eludată, ocultată și dezmințită de principiile de funcționare ale Uniunii Europene, a cărei filosofie de bază este umanismul antropocentric, din cadrul căruia a fost expulzat Dumnezeu. La nivelul relațiilor economico-sociale, consecința inevitabilă a negării planului metafizic al existenței este secularismul tehnologic, un amestec de scientism și materialism care pretinde că este singurul tip de cunoaștere valabilă și care percepe ființele și lucrurile doar din perspectiva relației lor intramundane, ca obiecte supuse observației științifice, instrumentalizării și manipulării. Rezultatul acestei abordări este intervenționismul omniprezent, motivat de convingerea că toate problemele se pot rezolva prin măsuri tehnic-administrative. Pericolul reprezentat de un astfel de sistem, al cărui potențial totalitarist este mai dificil de sesizat pentru că este mult mai insidios decât utopiile eșuate ale secolului XX, a fost denunțat de președintele Cehiei, Vaclav Klaus, un observator avizat al realităților europene. Într-un discurs rostit în 2005, Vaclav Klaus și-a exprimat temerea că, la 15 ani după prăbușirea comunismului, Europa este amenințată de noi ideologii surogate ale socialismului, pe care le-a denumit “Europenism” și “ONG-ism”: “Idei intolerante încep să fie exprimate, răspândite și propovăduite în numele ideologiilor sau “ism-elor”, care nu au – cel puțin oficial și nominal – nimic în comun cu tradiționalul socialism. Totuși, aceste idei au multe în comun cu socialismul. Este vorba de limitarea sau constrângerile aplicate libertății umane, de ambițioase proiecte de inginerie socială, de impunerea binelui de către cei “aleși” asupra celorlalți, împotriva voinței lor, de ocolirea metodelor democratice standard prin proceduri politice alternative, de sentimentul de superioritate al intelectualilor și de ambițiile lor.” La capitolul substitute ale socialismului, Vaclav Klaus a enumerat, printre altele, ideologia “societății civice” sau comunitarismul, considerat drept o versiune a colectivismului post-marxist care dorește privilegii pentru grupurile organizate, multiculturalismul, feminismul, internaționalismul tehnocratic apolitic în varianta “europenismului” și fenomenul în expansiune rapidă al ONG-ismului:”Aceste ideologii alternative se bucură de succes mai ales acolo unde nu li se opune suficientă rezistență, acolo unde găsesc o țară sau un întreg continent în care libertatea a fost grav subminată de fantasme și experiențe colectiviste, unde intelectualii au reușit să obțină și să-și mențină un statul social și o voce foarte puternice. Mă gândesc, desigur, mai degrabă la Europa decât la America. În Europa suntem martorii obturării democrației de către post-democrație, a unei situații în care dominația Uniunii Europene înlocuiește aranjamentele democratice dintre statele membre UE, unde unele persoane nu sesizează pericolul unui Europenism golit de substanță și a unei unificări birocratice tot mai intense a întregului continent european. Ele aplaudă tendința de deschidere formală a continentului, dar nu-și dau seama că eliminarea unor frontiere fără liberalizarea activităților umane nu face decât să transfere puterea executivă mai sus, la un nivel în care nu mai există responsabilitate

democratică și unde deciziile se iau de către politicieni numiți de politicieni, nu desemnați de către cetățeni în alegeri libere.” La finalul discursului său, Vaclav Klaus a pledat pentru un sistem politic european care să nu fie “distrus de o interpretare postmodernă a drepturilor omului cu accentul lor pus pe drepturile pozitive, pe prevalența drepturilor grupurilor asupra responsabilităților și drepturilor individuale, și pe deznaționalizarea cetățenilor”.

Totalitarismul europenist

Semnalul de alarmă tras de liderul ceh confirmă temerile celor care văd în Uniunea Europeană o încercare de a construi o societate croită după tiparul utopiilor totalitare. Cea mai bună dovadă în acest sens este apetitul dirijist al elitelor birocratice, manifestat prin puzderia de reglementări care încearcă să elimine orice variabilitate din sfera activităților umane, orice deosebire între spațiul public și cel privat. Tendința este de a legifera din ce în ce mai mult, în tot mai multe domenii, din ce în ce mai complet, fie că este vorba de economie, justiție, mentalități și tradiții, familie, sexualitate, raportare la moarte și la eternitate. Sensul acestor reglementări este unul vădit secularizant, anticreștin, relativist moral, dovadă că tipul de om promovat cu insistență de legislatorii UE este unul despiritualizat, redus la dimensiuni consumiste, care trebuie să se mulțumească cu prosperitatea civilizației avansate, după ce a fost determinat să piardă legătura cu tradiția și cu Dumnezeu. Respingerea normelor morale creștine și înlocuirea lor cu un canon normativ antropocentric, subordonat criteriilor arbitrare și relative ale politicului, opiniei publice și științei este evidentă mai ales în privința modului în care UE a reglementat sau încearcă să legifereze practicile prostituției și avortului. Argumentul creștin potrivit căruia prostituția este un atentat grosolan la demnitatea persoanei umane, redusă la condiția degradantă de marfă, a pălit în fața considerentului că legalizarea acestui fenomen este utilă din punct de vedere sanitar. Tot așa, avortul a fost legitimat în numele ideologiei feminismului și al raționamentelor științifice, fără să se țină cont de posibilitatea ca trupul fătului să poarte un suflet nemuritor și că, în aceași măsură în care femeia are dreptul de a dispune de propriul corp, făpturii pe care o poartă în pântece trebuie să i se garanteze dreptul la viață. Ingerința anti-creștină a diriguitorilor Uniunii Europene în sfera vieții private a devenit atât de brutală încât patriarhul Veneției, cardinalul Angelo Scola, s-a văzut nevoit să denunțe, în fața președintelui Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, presiunile exercitate de această instituție asupra țărilor membre ale Uniunii Europene în probleme privind familia și bioetica:”Nu este oportun ca actualul Parlament European să se pronunțe fără încetare în chestiuni precum mariajul, familia și viața, exercitând de fapt presiuni asupra țărilor membre ale Uniunii Europene, unde sensibilitatea și cultura sunt foarte diverse”.

Patul lui EuroProcust

Nici măcar România, țară abia intrată în UE, nu a scăpat de tăvălugul uniformizator al directivelor emise de comisarii de la Bruxelles. Cel mai flagrant exemplu de pulverizare a unei tradiții milenare și implicit, de promovare a unei agende anticreștine, a fost cel al legiferării “normelor europene de înmormântare”. Acestea nu mai permit ținerea și privegherea mortului timp de trei zile în casa în care a locuit, familiile defuncților find obligate să depună corpul persoanei decedate numai în capele autorizate și să țină priveghiul doar în cimitire. Motivația noilor reglementări este, chipurile, una sanitară, mai ales că aceleași norme prevăd ca morții să fie îngropați în sicrie ecologice, îmbrăcați cu haine biodegradabile și încălțați cu pantofi de unică folosință, iar sicriul să dispună de un filtru, astfel încât resturile umane să nu pătrundă în mediul ambiant. Tratarea morții dintr-o perspectivă pur igienică este semnificativă pentru mentalitatea atee a tehno-birocraților europeni, în care care religia nu mai joacă nici un rol în definiția antropologică a omului. Substratul ideologic al aplicării normelor UE de înmormântare este că omul european nu mai are nici rădăcini, nici cer, fiind suspendat în prezent, ca și cum nimic nu îl precedă și nimic nu îl va urma. Această viziune reducționistă antropologic este la antipodul tradiției creștine, unde există convingerea că destinul omului se împlinește abia după moarte. Laicizarea ritualului înmormântării țintește, de fapt, torpilarea tradiției creștine, care susține că sufletul mortului rămâne în casă timp de trei zile, în prezența rudelor și a prietenilor săi, înainte de a se înălța la ceruri, pentru a veni în fața lui Hristos. Sub incidența satârului nivelator al politrucilor UE au intrat și alte tradiții, obiceiuri și practici românești. Astfel, transhumanța a fost decretată ilegală, sub pretextul că încalcă regulile de bunăstare animală și de transport, modalitatea de sacrificare a porcilor și mieilor a fost modificată, regula tăierii fiind înlocuită prin electrocutare, producătorilor de țuică le-au fost impuse restricții aberante, iar țăranilor le-a fost interzis să vândă brânză, lapte sau carne în afara localității în care trăiesc. Trebuie menționat faptul că noile reglementări privind sacrificarea porcilor și oilor reprezintă un atac subtil la adresa celor interesați de conformarea cu sfințenie la etica creștină, care se văd puși în situația de a le încălca sau a deveni pasibili de sancțiuni penale, în condițiile în care preceptele biblice afirmă interdicția de a consuma carne îmbibată cu sânge.

Agendă anticreștină

Explicația acestui demers programatic al Uniunii Europene de a exercita un control tot mai strict asupra întregii societății derivă din inexistența raportării sale la o instanță transcendentă. Mecanismele după care operează un astfel de sistem, produs al modernității laice, sunt descrise magistral de eseistul Horia-Roman Patapievici, în volumul “Omul recent”, pe care-l recomandăm călduros celor interesați să înțeleagă direcția în care se îndreaptă contemporaneitatea. Construită pe principii antropocentrice, egocentrice și autonome, o structură precum UE, care se consideră pe sine centru și scop al existenței, nu poate decât să țintească la abolirea tururor reperelor care amintesc de destinul transcendent al omului. Din acest motiv, principalul inamic al birocrației scientiste emanate de la Bruxelles este tradiția creștină și toate instituțiile sau cutumele care mai păstrează un raport cu aceasta. Biserica, religia, statul sau familia sunt supuse unui asalt ideologic și normativ, care caută să diminueze, să înlăture și să destrame conștiința faptului că orice morală tradițională este expresia unei etici religioase, reflectare a cunoașterii invizibilului. În măsura în care instituțiile enumerate mai sus păstrează contactul cu valorile creștine, ele sunt denunțate ca fiind retrograde sau reacționare de către ideologia dominantă a Uniunii Europene – secularismul militant – , susținut de apostolii corectitudinii politice. În numărul viitor, detalii despre modul în care viitorul asalt la adresa moravurilor creștine prefigurează noul totalitarism al secolului XXI, în varianta UE.

“Vor veni vremuri și mai grele. Prigoanele, pușcăriile, schingiuirile și tot calvarul îndurat de noi în timpul comunismului au fost ușoare pe lânga ce va urma. Și va fi foarte greu să-ți menții credința și s-o treci generațiilor următoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.

Ce ne amenință atât de rău?

Păi, iacătă, globalizarea vine ca un buldozer care strivește totul înaintea lui. Și odată cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeană… Am zis cândva: intrarea în UE este ieșirea din Ortodoxie. Dar revin și zic: depinde de noi să nu lepădăm deodată credința. Că și o haină nu o dezbraci dintr-o mișcare, mai intâi scoți o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deștepte. Dacă nu ne vom așeza genunchii la pocăință, dragii mei, nu vom reuși nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Și toate aceste încercări, globalizare, ecumenism și cine știe care altele, toate vor fi spulberate de forța rugăciunii.” (Părinele Iustin Pârvu – fragment dintr-un inteviu acordat revistei Formula As)

Fragment din discursul rostit de Papa Benedict al XVI-lea la reuniunea episcopilor catolici europeni, defășurată în ajunul împlinirii a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, la 25 martie 1957: “Nu se poate gândi edificarea unei autentice “case comune” europene neglijând identitatea proprie a popoarelor de pe acest continent al nostru. De fapt este vorba de o identitate istorică, culturală și morală, mai înainte de cea geografică, economică sau politică; o identitate constituită de un ansamblu de valori universale, la forjarea cărora creștinismul a contribuit, dobândind astfel un rol nu numai istoric, ci întemeietor față de Europa. Aceste valori, care constituie sufletul continentului, trebuie să rămână în Europa celui de-al treilea mileniu ca “ferment” de civilizație. Dacă ele ar dispărea, cum ar putea continua “bătrânul” continent să desfășoare funcția sa de “drojdie” pentru întreaga lume? Dacă, cu ocazia celor 50 de ani de la Tratatul de la Roma, guvernele din Uniune doresc “să se apropie” de cetățenii lor, cum ar putea exclude un element esențial al identității europene care este creștinismul, în care o vastă majoritate dintre ei continuă să se identifice? Nu este motiv de uimire că Europa de astăzi, în timp ce dorește să devină ca o comunitate de valori, pare tot mai des că se află în poziția de a contesta că există valori universale și absolute? Această singulară formă de “apostazie” de ea însăși, mai înainte de Dumnezeu, oare nu o induce să se îndoiască de însăși identitatea sa? Se ajunge astfel să se răspândească acea convingere că “ponderarea bunurilor” este singura cale pentru discernământul moral și că binele comun este sinonim cu compromisul. În realitate, compromisul dacă poate să constituie o cumpănire legitimă a diferitelor interese particulare, se transformă în rău comun ori de câte ori comportă acorduri care lezează natura omului. O comunitate care se construiește fără a respecta demnitatea autentică a ființei umane, uitând că orice persoană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ajunge să nu facă binele pentru nimeni. Iată de ce apare tot mai indispensabil ca Europa să se ferească de acea atitudine pragmatică, astăzi foarte răspândită, care justifică în mod sistematic compromisul cu privire la valorile umane esențiale, ca și cum ar fi acceptarea inevitabilă a unui presupus rău mai mic. Acest pragmatism, prezentat ca echilibrat și realist, în fond nu este așa, tocmai pentru că neagă acea dimensiune valorică și ideală, care este inerentă naturii umane. Apoi, când pe un astfel de pragmatism se altoiesc tendințe și curente laiciste și relativiste, se ajunge să se nege creștinilor însuși dreptul de a interveni ca și creștini în dezbaterea publică sau, cel puțin, li se descalifică mereu contribuția cu acuza că vor să tuteleze privilegii nejustificate. În momentul istoric actual și în fața multelor provocări care îl marchează, Uniunea Europeană pentru a fi garantă valabilă a stării de drept și promotoare eficace a valorilor universale, nu poate să nu recunoască în mod clar existența sigură a unei naturi umane stabile și permanente, izvor de drepturi comune tuturor indivizilor, inclusiv a acelora care le neagă. În acest context, trebuie ocrotit dreptul la obiecția de conștiință, ori de câte ori drepturile umane fundamentale ar fi încălcate. ”

“Europa și-a pierdut identitatea religioasă. Or, dacă interogați toate cărțile de filosofie politică sau de filosofie a culturii ori filosofia istoriei, o să vedeți că valorile se înrădăcinează cel mai profund în acest mediu religios. Europa crede numai în valorile laice. A crede în valori laice înseamnă a crede în valori discutabile, în sensul că sunt supuse în mod infinit dezbaterii. Fiind supuse dezbaterii, ele sunt primejduite de relativism. Relativismul, chiar și în varianta bună, erodează capacitatea noastră de a ne lupta pentru valorile civilizației noastre. Pentru mine, indiferent de conținutul pe care l-ar avea identitatea europeană astăzi, ea este o identitate slabă, esențial politică și lipsită de fundamentul solid, cultural religios care conferă atâta forță valorilor islamice în lumea de astăzi.” (Horia-Roman Patapievici

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close