Ultima bere de Reghin…
La finele acestei luni expiră preavizul dat de conducerea concernului austriac “Brau Union” majorităţii angajaţilor fabricii de bere din Reghin. După ceastă dată, aproximativ 170 de oameni vor rămâne fără loc de muncă şi vor îngroşa, astfel, rândurile şomerilor din urbea lui Traian. Ca o ironie a sorţii, să spunem că toţi cei ce vor fi concediaţi, începând cu data de 31 ianuarie anul curent, au primit preavizele respective chiar în Ajunul Crăciunului. Cadou de la moş Crăciun din Austria…
Potrivit hotărârii patronatului austriac al fabricii “Silva” Reghin, capacităţile de producţie de aici se vor închide integral. Singura excepţie o reprezintă malţul, a cărui producţie va continua şi care va fi livrat către celelalte fabrici din ţară deţinute de compania austriacă.
Chiar dacă producţia de bere va înceta cu totul, la “Silva”va mai funcţiona, totuşi, pe lângă linia de producţie a malţului, şi un depozit de bere. Acesta din urmă va fi menit să asigure buna aprovizionare cu mărcile de bere din portofoliul “Brau Union” a comercianţilor din localităţle aflate pe o rază de 30-40 km în jurul Reghinului. La acest depozit vor fi angajaţi, după câte se pare, 15-20 de muncitori. Cam puţintel, faţă de cei aproapte 170, care sunt viitori şomeri de luna viitoare încolo.
Mărcile “Silva” şi “Regun” rămân pe piaţă
Cele două mărci de bere care se produceau până acum la fabrica din Reghin nu vor dispărea de pe piaţa de profil autohtonă. Un comunicat remis presei de către conducătorii concernului austriac precizează că “brandurile” (aşa le numesc domnii austrieci; altminteri, “brand” înseamnă marcă) “Regun” şi “Silva” vor fi produse şi în viitor de una din celelalte fabrici pe care “Brau Union” le deţine în proprietate, în ţara noastră. Conform sursei citate, fabricile avute în vedere sunt Haţeg, judeţul Hunedoara, sau Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. E posibil, de asemenea, ca respectivele mărci de bere să fie produse în ambele fabrici. La fabrica de bere din Reghin vor mai lucra, după 1 februarie 2004, cel mult 90 de salariaţi.
Repere ale berii de Reghin
* 1972 – apare pe piaţă prima bere produsă la Reghin, numită “Mureşeana”
* 1974 – apare berea “Silva”, superioară calitativ celeilalte mărci
* 1976 – primele sticle de bere de Reghin, marca “Silva”, iau calea exportului
* 1995 – o nouă linie tehnologică este pusă în funcţiune la “Silva” Reghin. Capacităţile de producţie ajung la 50 milioane de litri anu al.
* 1998 – Pachetul majoritar al acţiunilor “Silva” Reghin este achiziţionat de Brau Union România SA, filiala română a concernului austriac “Brau Union”, unul dintre liderii europeni ai pieţei de profil
Sorin SIMION



