Ultimul meci pentru Chimica?
Primăria Târnăveni îngroapă prin nepăsare stadionul Chimica * Viitorul sportului din Târnăveni a fost vândut pentru cinci miliarde de lei * Președintele și membrii Consiliului de Administrație al Clubului Chimica și-au dat demisia în semn de protest * Gajat la bancă de către fostul proprietar, SC Bicapa, pentru niște credite, stadionul a fost scos la licitație * Noul proprietar, Miklos Levente, patronul Poliglot, spune că, în cazul în care nu va aduce profit, va schimba destinația terenului * Paradoxal, Primăria cochetează cu ideea de a achiziționa 24 de ari pentru 26 de mii de euro * ZIARUL de Mureș vă prezintă situația paradoxală în care se găsește sportul din Târnăveni, care se zbate între interesele imobiliare ale noului patron și cele ale primarului Popa
În anul 1991, în momentul scindării Combinatului Chimic în cele două societăți, Bicapa și Carbid Fox, patrimoniul defunctului mamut a fost împărțit între cele două firme. Acest lucru s-a făcut “cam haotic pentru că pe vremea aceea nu prea era înțeleasă noțiunea de privatizare”, cel puțin așa afirmă actualul director al SC Carbid Fox, Vasile Cerghizan. Imobile ca ștrandul municipal, stadionul Chimica (numai stadionul reprezintă aproximativ trei hectare de teren în zonă ultracentrală), camera de oaspeți – transformată ulterior în hotel – sau cantina au intrat în posesia Bicapa. Proastă decizie, având în vedere faptul că societatea a fost și este în pragul falimentului. Înainte de 2000, aceste imobile au fost gajate la BCR în pentru acordarea unor credite curente pe care societatea le-a solicitat la momentul respectiv. La sfârșitul anului trecut, pentru că Bicapa nu și-a mai respectat contractul, banca a scos la licitație bunurile gajate. La licitația publică au participat trei ofertanți, printre care și firma Poliglot, care a adjudecat în cele din urmă stadioul. Interesantă este și lipsa de interes a Primăriei față de achiziționarea acestor bunuri.
Sechestru BCR pe stadion
Scoaterea la licitație nu este, însă, cea mai bună soluție pentru sportul din Târnăveni. “La licitație banii contează, nu garanțiile”, a fost de părere directorul Carbid Fox. Licitația a fost previzibilă, având în vedere că Bicapa a fost mereu în criză financiară. “Înainte de 2000 am gajat la BCR stadionul, ștrandul, cantina, pentru ca societatea să poată angaja credite. Nu le-am putut rambursa, așa că banca a pus sechestru și la sfârșitul anului trecut au fost scoase la licitație. Primăria nu avea cum să cumpere stadionul, nu aveam de unde să dăm cinci miliarde de lei, la care se adaugă și alte investiții de capital. Primăria investește anual opt miliarde de lei, dar avem alte priorități”, a declarat directorul tehnic al Bicapa, Grigore Suciu. Scoaterea la licitație și lipsa de interes a CL în ceea ce privește soarta stadionului și, implicit, a sportului a stârnit o reacție vehementă din partea președintelui Clubului Chimica și a Consiliului de Administrație al asociației. “Stadionul Chimica a fost făcut de oamenii din fostul Combinat Chimic Târnăveni. Stadionul a rămas din greșeală la Bicapa, condusă de oameni slabi. Când stadionul și hotelul la care eram administrator și în care se cazau sportivii au fost scoase la vânzare,
mi-am dat demisia. Nu există nici o garanție că se va păstra, în continuare, destinația imobilului, nu e nici o lege. Ștrandul, spre exemplu, nu mai există, cel olimpic s-a stricat. La sfârșitul anului trecut eu cu întregul CA ne-am depus demisia. Poliglot a preluat toată echipa, cheltuielile, însă nu se știe cât timp se va accepta situația de noul proprietar”, a fost de părere fostul președinte al Clubului Chimica, Cornel Călugăru.
Poliglot nu dă garanții
De menționat este și faptul că la începutul acestui an, după ce s-a organizat licitația, reprezentanții primăriei și ai Consiliului local s-au întâlnit cu noul proprietar al stadionului, Miklos Levente (patronul Poliglot) și s-a încheiat un acord verbal, un fel de promisiune că acesta “nu va schimba destinația”. Dacă reprezentanții autorităților locale s-au mulțumit doar cu un acord încheiat la colț de stradă, noul patron nu pare foarte entuziasmat de susținerea sportului Chimica și, în caz de nevoie, nu se va gândi de două ori ca să transforme gazonul în spațiu pentru construcția unor vile sau teren agricol. “În prima fază am preluat Chimica, am deja cinci-șase angajați din rândul sportivilor. Tribuna mai trebuie pusă la punct, dar foarte mulți bani nu investim anul acesta. Am renovat deja popicăria, sala de minifotbal. Deocamdată nu vom schimba destinația stadionului, dar totul depinde de locuitori, dacă vor veni și va fi profitabilă investiția. Dacă nu, atunci poate vom face un cartier de locuințe sau teren arabil. E, totuși, un spațiu mare și e în centrul orașului”, spune Miklos Levente.
Popa își plătește datoriile morale?
Un aspect care merită toată atenția este intenția Primăriei de a achiziționa un teren cu o suprafață de 24 de arii, situat lângă ștrandul municipal, pe strada Industriei. Pentru ca miza conjuncturii să fie și mai mare, vă mai dezvăluim și faptul că terenul respectiv a fost cândva al Primăriei, dar a fost revendicat de familia Cătuțoiu, un clan de afaceriști susținători ai PSD și vechi prieteni cu primarul Octavian Popa. Primăria a dat câștig de cauză familiei Cătuțoiu, fără a se împotrivi prea mult deciziei de retrocedare, pentru ca mai apoi aceștia să scoată la licitație terenul respectiv. Primăria și-a manifestat intenția de achiziționare a terenului, pentru suma de 26 de mii de euro, adică aproximativ 11 euro/mp. O sumă enormă, pe care cei de la Primărie afirmă că nu o au, cel puțin nu pentru stadion. Conform unor surse de încredere, banii ar veni de la cei pe care executivul îi privește ca pe un Mesia, adică firma franceză Parisot. Deocamdată cumpărarea și acordarea fondurilor de firma Parisot este în ceață.
Având în vedere aceste premise, perspectivele sportului și ale echipei de fotbal Chimica nu arată prea bine. ZIARUL de Mureș va monitoriza în continuare demersurile care se vor lua în privința stadionului. Sau, să spunem, a fostului stadion? Vom reveni.
Cristina CORNEA
cristina@ziaruldemures.ro
Contactat telefonic, primarul Octavian Popa a afirmat că Primăria a renunțat la idea achiziționării terenului de pe Industriei, pentru că nu corespunde intențiilor de construcție a unei baze de agrement. În schimb, primarul nu a dezmințit că o sumă de 22.000 de euro este deja în conturile Primăriei, banii venind de la firma Parisot. În legătură cu pierderea stadionului, primarul este ferm: “În bugetul Primăriei nu sunt stipulate astfel de fonduri, stadionul nu are legătură cu activitatea acestei instituții. Nu s-a pus niciodată problema achiziționării stadionului, bugetul Primăriei fiind prea mic”.



