Uncategorized

Umbra liderului

Gaz Metan Târgu Mureş continuă să stea la pânda în aşteptarea unei greşeli a liderului, FC Sibiu. În etapa de vineri mureşenii au trecut fără mari opinteli de Avântul Reghin, formaţie pe care o puteau învinge la scor, dacă găzarii nu s-ar fi jucat cu ocaziile. Astfel, au rămas aproape, la 6 puncte, de echipa sibiana.

Anticipând parcă o victorie la pas a gazdelor, şi speriaţi de vremea urâtă, târgumureşenii nu s-au înghesuit să vadă partida dintre Gaz Metan şi Avântul Reghin. Doar aproximativ 100 de spectatori au urmărit disputa de pe terenul găzarilor, una puţin spectaculosă, în care gazdele au avut grijă să nu facă greşeli importante, pentru a nu pierde urma liderului, FC Sibiu. Gaz Metan a reuşit să spargă gheaţa foarte repede. În minutul 7, golgheterul echipei, Şerban, a trimis mingea în poartă, din marginea careului mic, iar o jumătate de oră mai târziu Moldovan a lămurit soarta meciului, marcând cu capul dintre doi fundaşi considerabil mai înalţi decât el.
La adăpostul a două goluri gazdele s-au relaxat serios după pauză, oaspeţii au ieşit mai mult la atac, iar tensiunea antrenorului Florea Ispir a crescut serios în câteva rânduri, mai ales spre final când Şerban, Gagyi şi Costrabă au fost generoşi cu echipa oaspete, ratând cel puţin 5-6 ocazii mari. De la Avântul doar Savu s-a aflat de două ori în postura de a reduce din diferenţă, însă nu a avut nici inspiraţia şi nici forţa suficientă să-şi finalizeze acţiunile.
Relaxaţi şi ei, spectatorii au fost preocupaţi spre finalul meciului mai degrabă de rezultatele celorlalte echipe mureşene din serie, decât de disputa din teren, a cărei finalitate era clară.

Clasament

1. FC AMSO Sibiu 10 19-2 28
2. Gaz Metan Tg. Mureş 10 19-9 22
3. Arieşul Turda 10 17-10 17
4. Minerul Bălan 10 10-13 15
5. Unirea Ungheni 10 11-8 14
6. Someş Gaz Beclean 10 13-13 14
7. U. SOPO Sibiu 10 11-12 13
8. Minerul Iara 10 7-7 12
9. Mobila Sovata 10 9-15 12
10. Chimica Târnăveni 10 14-16 11
11. Budvar Odorhei 10 12-14 11
12. ASA Târgu Mureş  9 13-15 10
13. Avântul Reghin 10 6-15 10
14. Gloria II Bistriţa 9 9-20 6

Show More

Related Articles

Back to top button
Close