Un donor salvează șase vieți

Optica religioasă, etica donării de organe și legislația europeană, organizarea sistemului de donare în România, suportul pe termen scurt și lung a familiilor donatorului de organe, acestea au fost principalele teme abordate în cadrul Cursul Internațional DONORG 2007, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării din România – Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și cu Agenția Națională de Transplant, în perioada 7-9 martie. Această inițiativă a avut rolul promovării potențialului donator de organe în vederea transplantării, deoarece conform statisticilor, România are în prezent de 10 ori mai puțini donatori. Cifra minimă la nivel internațional este de 10 donatori la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă că în România trebuie să avem aproximativ 200 de donatori.

E binecunoscut faptul că bisericile pot avea o influență majoră asupra enoriașilor. La capitolul considerații religioase privitoare la donarea de organe, reprezentanții diferitelor biserici și-au expus rând pe rând crezurile. Aceștia au avut o părere comună în favoarea transplantului, cu mici diferențe. Sunt în unanimitate de acord cu situația în care se apelează la transplant ca la unicul remediu valid pentru prelungirea vieții, dacă acesta are scop terapeutic. Ei condamnă însă transplanturile cu risc crescut, care seamănă mai degrabă a experimente sau curiozități medicale. De asemenea donarea nu trebuie să prejudicieze sănătatea donatorului. Este de neacceptat, susțin bisericile prelevarea de țesuturi de la un embrion uman, deoarece acesta se află în incapacitate de a-și manifesta voința. Donarea este privită ca fiind o expresie a iubirii și a jertfei, dar care nu naște obligație. Despre considerațiile juridice, a vorbit Virgil Ogrean, de la Judecătoria Târgu-Mureș. Acesta a subliniat importanța evoluției legislative în paralel cu cea științifică. “În România acest fenomen nu este foarte bine reliefat în practica judiciară. Infracționalitatea legată de transplant s-ar putea dezvolta ca o consecință a sărăciei și a nivelului scăzut de trai. O altă cauză ar putea fi dorința unor persoane suferinde, dar cu o situație materială deosebită, de a-și rezolva problemele. O a treia situație este cea care dorința unor persoane de a se îmbogăți îi îndeamnă să comercializeze diferite părți ale corpului uman. Amploarea pe care a dat-o media acestor situații a fost un imbold care a determinat legiuitorul român să adopte legislația actuală, care pe lângă faptul că sancționează abaterile are și un pronunțat caracter educativ, preventiv. Cred oricum că e mult mai ușor de prevenit un fenomen negativ decât de combătut.”, a subliniat Virgil Ogrean.

În prezent, pe listele de așteptare sunt 1400 de persoane care așteaptă un transplant renal, alte 100 pentru unul hepatic și 60 așteaptă o inimă. Doar un procent mic, sub 10% din cei care așteaptă un organ care să le salveze viața, reușesc să fie transplantați

Cu gândul la sănătatea copilului lor, primul pas făcut de părinții Columbeanu a fost făcut imediat după naștere, când s-au recoltat celule șușe din cordonul ombilical al Irinei. Respectivele celule au fost înghețate și depozitate la o bancă aflată într-o țară din Europa de Vest, în vederea prevenirii și tratării unor boli grave ca Parkinson, Alzheimer, diabet sau chiar la vindecarea pacienților care au suferit un infarct miocardic. Omul de afaceri nu exclude posibilitatea de a folosi la rândul lui aceste celule pentru a-și rezolva problemele de sănătate, mai ales că a recunoscut că a suferit un accident vascular cu ceva timp în urmă.

În ceea ce privește transplantul de organe, Biserica Greco-Catolică împărtășește întru totul doctrina Bisericii Catolice legată de acest mod de a interveni în interesul sănătății și prelungirii vieții oamenilor-deci nu aduce nimic particular în doctrină legat de transplantul de organe. Transplantul în sine are mai multe forme: putem vorbi de forme elementare experimentate cu mai mult timp în urmă a unor țesuturi-transfuzia sanguină de exemplu, și apoi sunt alte intervenții reparatorii cum ar fi prelevarea unor țesuturi sau organe. Biserica este de acord cu toate, pentru că se presupune, că această intervenție a științei medicale vine în interesul vieții. Sunt însă și anumite precauții- nu putem face un bine făcând un rău, aceste materiale biologice prelevate nu pot afecta în mod dramatic viața donatorului. Biserica noastră interzice prelevarea de organe de la o persoană vie, organe vitale, de exemplu o mamă nu își poate dona inima chiar dacă ar vrea să își vadă copilul că supraviețuiește, nu este permisă o asemenea intervenție. Dacă este însă vorba de un rinichi sau un plămân, atunci acest lucru este posibil”.

Conferențiar Universitar Dr. Ioan Mitrofan, Institutul Teologic Greco-catolic de Grad Universitar, Blaj.

În ultimul timp am avut mai puțini donatori. În prezent, cei care pregătesc cazul nu se mai ocupă și de obținera consimțământului. Cel mai mult m-au impresionat de-a lungul anilor, momentele în care o familie simplă de la țară, fără prea multă carte sau cu o educație aleasă, a înțeles importanța faptului de a dona și că astfel salvează alte vieți. Un alt caz a fost cel al unui băiat tânăr, care a căzut de pe bicicletă și a suferit un traumatism cranio cerebral, iar mama lui a fost de acord să-i doneze toate organele, cu excepția inimii căci, zicea ea, acolo e sufletul. Olimpia Schwartz- responsabilă cu pregătirea donatorilor de organe în cadrul secției ATI a Spitalului Clinic Județean Mureș

Hoca, este o tânără de etnie romă în vârstă de 30 de ani, care în urmă cu câteva zile, s-a prezentat la secția de interne a spitalului orășenesc “Dr. Valer Russu”, Luduș. Dr. Dumitru Cușnir este cel care a descoperit, că aceasta are nevoie de un transplant de rinichi. Deși s-a bucurat de susținerea medicului, nu s-a găsit nicio persoană dispusă să o ajute. Ne întrebăm dacă selecția beneficiarului nu ar trebui totuși să treacă de criteriile rasiale, de etnie, situație materială și altele, căci exemplul menționat este doar unul din cazurile întâlnite frecvent.

“Biserica este în favoarea transplantului, însă este foarte atentă cu momentul morții, moment care trebuie declarat de un medic sau de o echipă de specialiști. După aceasta se poate face transplantul, iar de la persoane vii, să nu existe riscul morții donatorului. Trebuie avut grijă să nu se făcă trafic de organe, persoana să fie decedată, să fim foarte atenți la momentul în care intră în moarte clinică, să nu existe posibilitatea ca acea persoană să își revină”.- Prea Sfințitul Petroniu Sălăjeanu, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului.

“Biserica în general are o poziție corectă și pozitivă în ceea ce privește transplantul, cu mici interpretări de fiecare parte, dar în general poziția tuturor cultelor religioase din România și din lume din câte cunosc eu este foarte corectă și în favoarea transplantului. Oamenii sunt în general mai reticienți datorită unei lipse de informări sau a unei informări incorecte, dar altfel în momentul în care unui cetățean i se prezintă o informație verificată, clară și cinstită, nu are cum să nu accepte donarea. De la un donator ideal ar putea avea de profitat 100 de receptori, dar din păcate, nu există un asemenea donator. Oricum cinci, șase, șapte oameni în mod sigur pot fi salvați. Am ajuns însă în situația în care un ficat prelevat să fie tăiat în două și să fie pus la două persoane, din cauză că nu avem suficiente organe. Introducerea acordului prezumat și în țara noastră – persoana își exprimă acordul în timpul vieții, este în prezent doar în faza discuție, iar dacă marea majoritate a populației o acceptă, societatea civilă, atunci o să îl introducem printr-un proiect de modificare a legii, dar va dura oricum cam un an de zile. Nu este o problemă care se poate schimba de azi pe mâine. Acesta este doar unul dintre obiectivele Agenției Naționale de Transplant. Cele mai importante obiective sunt creșterea numărului de donatori cadavru: pe de-o parte creșterea numărului de donatori aflați în moarte cerebrală, iar pe de altă parte dezvoltarea unui program național pentru non-heart-beating donors – tot donatori cadavru, dar cărora nu le bate inima, de la care se pot obține deasemenea foarte multe organe. Scopul unei Agenții de Transplant este să ofere cât mai multe organe pentru transplant. Un donator pierdut înseamnă cam patru, cinci sau șase vieți pierdute. Cred că și numai această sintagmă ar putea mobiliza mulți medici care să se implice în declararea morții cerebrale, în special medici din secțiile de anestezie și terapie intesivă, să fie mai responsabili cu acest capitol, să ofere mai mulți donatori sistemului național de transplant.ți în felul acesta, având mai multe organe, se pot salva mai multe vieți. Legislația care există în prezent este foarte bună, mai bine de atât nu se poate. Cred că la ora actuală este cea mai performantă legislație europeană, este foarte permisivă, ne oferă toate posibilitățiile. A cuprins toate sferele acestei activități, așadar nu avem probleme din punct de vedere lgislativ. Problemele sunt stric subiective, legate de dezinteresul care se manifestă în marea majoritate a secțiilor de anestezie și terapie intensivă când vine vorba de decelarea potențialilor donatori. -Dr.Victor Zota, directorul Agenției Naționale de Transplant.

Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea este de acord cu prelevarea și transplantarea de organe, dar promovează întâi prevenirea. Donarea și prelevarea trebuie să respecte condițiile etice, creștine. Deasemenea este foarte importantă asistența acordată donatorului și familiei donatorului, pentru că aceștia se confruntă cu crize deosebite: chiar dacă în momentul în care iau decizia sunt convinși că e bine, ulterior au îndoilei și dileme, astfel că au nevoie de asistență și de sprijin moral”. -Pastor Viorel Dima, director Departament Relații Publice și Libertate Religioasă

“Noi teologii considerăm că o moarte vrednică, într-un cadru familiar, este foarte importantă. Totuși îi încurajăm și îi apreciem pe medicii care se ocupă de transplant, pentru că suntem conștienți că e foarte greu să îi convingi pe oameni să acepte”. Prof. dr. Hans Klein, Episcop vicar, Institutul Teologic Protestant, Cluj-Napoca

“Noi considerăm că transplantul este un act de iubire. Acceptăm și cazurile în care organul provine de la un donator viu”. Biserica Unitariană- Preot Prof. Dr. Rezi Elek, vicar, Institutul Teologic Protestant, Cluj Napoca.

Steven Cojocaru, un cunoscut realizator de televiziune, canadian, de origine română, a anunțat în noiembrie 2004 că suferă de o gravă boală renală de care poate scăpa numai printr-un transplant. O bună prietenă i-a donat un rinichi, iar Steven a acceptat transplantul. Câteva luni mai târziu a aflat că rinichiul primit a fost afectat de un virus, necesitând o nouă intervenție chirurgicală. Cojocaru a declarat ulterior, că pericolul a fost îndepărtat, însă are nevoie de un alt transplant. Mama sa, Amelia, a decis să-i doneze un rinichi, “Sunt extrem de recunoscător mamei mele pentru darul neprețuit pe care mi l-a oferit”, a spus criticul de modă, în vârstă de 40 de ani.”, în urma operației.

Iulia OPREA