Vasile Pușcaș, cel mai bun negociator al României

A negociat, cu succes, reacordarea de către SUA a Clauzei Națiunii cele mai Favorizate României, precum și condițiile de aderare a țării noastre la UE. Care sunt considerațiile lui Vasile Pușcaș, șeful Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului, privitoare la politica externă a României, la absorbția fondurilor europene sau la proiectul Nabucco, aflați din interviul acordat în exclusivitate Ziarului de Mureș.

Reporter: Ați participat, la sfârșitul lunii iulie, la lucrările Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe care s-a desfășurat la Bruxelles. Cu ce rezultate v-ați întors pentru țara noastră?

Vasile Pușcaș: În prima sesiune a președintiei suedeze, la CAGRE au fost discutate prioritățile agendei președinției și Consiliului, printre care se numără și continuarea extinderii Uniunii Europene, Strategia pentru Marea Baltică, o strategie pentru creșterea locurilor de muncă. Un subiect cu relevanță nu doar pentru România, ci și pentru poziționarea Uniunii Europene în contextul crizei economice globale, a fost cel referitor la gestionarea acestei crize. Președinției suedeze îi revine misiunea nu doar de a pune în acord politicile statelor membre pentru gestionarea actualei crize economice, ci și de a pregăti terenul pentru repoziționarea Uniunii Europene în perioada post-criză. În acest context, România își propune să respecte regulile Pieței Interne, dar și să găsească noi soluții pentru problemele comune: șomaj, locuri de muncă, creștere economică. Schimbările climatice sunt un alt subiect foarte important pe agenda președinției suedeze, care interesează în mod deosebit România.

Rep.: Cât de importantă ar fi pentru România realizarea unei strategii pentru regiunea Mării Negre, după modelul Mării Baltice?

V.P.: Din punctul meu de vedere, România are un rol foarte important în această zonă, pentru că regiunea Mării Negre este parte a Europei și nu doar o periferie geografică a ei. Gândiți-vă la faptul că, dintre toate statele care au ieșire la Marea Neagră, doar România și Bulgaria sunt state membre ale Uniunii Europene. Regiunea Mării Negre este o zonă de importanță strategică pentru Uniunea Europeană, iar actorii europeni ar trebui să desfășoare o politică de sprijinire a țărilor din zonă. Cel mai recent exemplu este cel al sprijinului financiar oferit Ucrainei de Uniunea Europeană, prin care aceasta din urmă va începe modernizarea rețelei de depozitare, transport și distribuție a gazului. Acordul semnat este un exemplu de utilizare a negocierilor, care trebuie să primeze în fața confruntărilor. Uniunea Europeană a dat semne clare de conștientizare a importanței zonei, inclusiv prin adoptarea Comunicării din 2007 “Sinergia Mării Negre”. Astfel, România se poate angaja în dezvoltarea politicilor Uniunii și întărirea sau crearea de noi mecanisme de cooperare regională, asociate Politicii de Vecinătate și Parteneriatul Estic. Obiectivele și oportunitățile sunt foarte clare pentru noi: dezvoltarea infrastructurii zonei și a transportului maritim, industria și tehnologia maritimă, protecția mediului, turismul, gestionarea zonelor de coastă, industria pescuitului, educația și cultura, energia și resursele naturale. Astfel de obiective, desigur cu sublinierea specificității zonei, sunt proiectate și pentru sub-regiunea Mării Baltice.

“Gândiți-vă la faptul că, dintre toate statele care au ieșire la Marea Neagră, doar România și Bulgaria sunt state membre ale Uniunii Europene. Regiunea Mării Negre este o zonă de importanță strategică pentru Uniunea Europeană, iar actorii europeni ar trebui să desfășoare o politică de sprijinire a țărilor din zonă.”

Rep.: Una din problemele cu care se confruntă țara noastră este capacitatea redusă de absorbție a fondurilor europene. Ce considerați că ar trebui făcut în acest sens?

V.P.: În opinia mea, nu capacitatea de a absorbi bani este problema în România, ci mai degrabă preferința birocrației noastre pentru abordări complicate care să lase impresia intangibilității. Dați-mi voie să vă ofer doar un exemplu: suntem cu toții paralizați de teama potențialei corupții privind utilizarea fondurilor structurale. Numai că, până la acest moment, din fonduri structurale, România nu a absorbit efectiv decât avansuri. Acestea sunt sume plătite în mod automat de Comisia Europeană pentru începerea derulării proiectelor. Așadar, ne temem de ce suspectăm, ori de ce facem? În al doilea rând, România ar trebui să aibă o viziune clară pentru următorii 10 – 20 de ani. Fondurile europene sunt resurse a căror utilizare este destinată în primul rând dezvoltării. Resursele puse la dispoziția României sunt de aproximativ 20 de miliarde de euro prin fondurile structurale și de coeziune de peste 10 miliarde de euro prin fondurile de dezvoltare rurală și de pescuit. Procesul de absorbție nu este însă nici simplu, nici liniar și nici nu se întâmplă de la sine. În mentalitatea noastră și mai ales administrativă, uzată de practica utilizării, sau mai precis a inconsecventei utilizări a fondurilor provenite de la instituțiile financiare internaționale, implementarea unui proiect presupunea atingerea obiectivelor și respectarea legislației naționale. În cazul fondurilor europene, condiționalitățile sunt complexe și nu sunt exclusiv de natură legislativă, ci conțin și o componentă instituțională. Mai mult, pentru a accesa fonduri precum cele din POS de Mediu sau POR, autoritățile publice care sunt beneficiari de cele mai multe ori, ar trebui să interacționeze cu structuri private, responsabilitatea pentru gestionarea contractului, dar și pentru realizarea obiectivului de investiții fiind una partajată. În România această cultură a cooperării/a parteneriatului pare a fi veriga cea mai slabă.

Pe de altă parte, trebui să înțelegem exact ce înseamnă partajarea de sarcini. Instituțiile publice sunt cele care ar trebui să aibă viziunea, dar și proiectele concrete de dezvoltare. Procesul de selecție a executantului trebuie să fie unul transparent iar beneficiarul trebuie să se asigure că primește exact pentru ceea ce a plătit, inclusiv la timp. Desigur, în tot acest proces există structuri specializate atât publice cât și private care în România se dezvoltă treptat. Tot sistemul parcurge o curbă de învățare iar interesul României este ca această perioadă de rodare a sistemului să fie cât mai mică. În contextul crizei economice, implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene poate genera un efect de multiplicare a investițiilor și, implicit, va avea efecte pozitive asupra economiei țării și asupra veniturilor cetățenilor.

“Mai mult, pentru a accesa fonduri precum cele din POS de Mediu sau POR, autoritățile publice care sunt beneficiari de cele mai multe ori, ar trebui să interacționeze cu structuri private, responsabilitatea pentru gestionarea contractului, dar și pentru realizarea obiectivului de investiții fiind una partajată. În România această cultură a cooperării/a parteneriatului pare a fi veriga cea mai slabă.”

Rep.: Care credeți că este prioritatea numărul 1 a României în ceea ce privește politica externă pe termen mediu și lung?

V.P.: Mi-aș dori ca România să devină nu doar un actor activ, ci și un factor decisiv pe scena Uniunii Europene. Sigur, această afirmație implică foarte multe planuri, de la cel politic, la cel economic, de mediu și social. În acest moment, Uniunea Europeană traversează o etapă dificilă de transformări interne și provocări globale, care ne vor afecta și pe termen mediu și lung. Este nevoie de multă voință și diplomație pentru a face față problemelor actuale și provocărilor viitoare. În acest context, România ar trebui să fie un partener credibil și influent în procesul decizional european, punând accent pe realizarea politicilor europene, conform aspirațiilor și intereselor cetățenilor europeni, inclusiv ale celor români. Pe de altă parte, România trebuie să-și susțina ferm poziția pe care o are nu numai în cadrul Uniunii Europene, ci și pe întreaga scenă internațională, pentru a face față interdependențelor complexe ale globalizării. Scopul nostru, ca țară, este să susținem cât mai bine interesele cetățenilor români în cadrul Uniunii Europene, să promovăm bunele practici și eficiența în procesul decizional intern și, implicit, al celui european. România trebuie să își asume un rol activ în implementarea măsurilor de îmbunătățire a pieței interne, având în vedere că acest demers este vital pentru refacerea economiei europene. Un alt exemplu este nevoia de a găsi un răspuns pentru viitorul Strategiei Lisabona post-2010, fiind nevoie de un amplu proces de reflecție din partea României și a tuturor statelor membre pentru a include interesele specifice țării noastre în viziunea de evoluție a Uniunii Europene. Poziția României pe piața internă europeană s-ar întări și dacă ar crește rolul educației și cercetării știintifice, teme importante din punctul de vedere al Uniunii Europene, care a dedicat acest an creativității – inovării, element cheie pentru dezvoltarea individuală, socială și economică. Trebuie să aspirăm să fim competitivi pe piața globală, dar pentru aceasta va trebui să găsim împreună instrumentele necesare dezvoltării unei economii bazate, în primul rând, pe cunoaștere și cercetare, creativitate și inovare. Din acest punct de vedere, România ar trebui să promoveze și să susțină dezvoltarea de parteneriate inter-regionale, care vor juca un rol crucial, ca motor al progresului, în perioada post-criză. Doresc, astfel, să aduc în discuție și conceptul de “Nou Regionalism”, prin prisma politicilor de dezvoltare regională europeană. Avem nevoie de o mai mare mobilitate, care să favorizeze schimbul de idei și valori și care să impulsioneze dinamica relațiilor sociale și economice dintre România și celelalte state membre, dar și zonele învecinate.

Rep.: Ați recomandat de curând autorităților române să realizeze o evaluare a noului cadru de reglementare a tarifelor de securitate aviatică. De ce acest demers?

V.P.: Recomandarea am făcut-o în cadrul Reuniunii de coordonare în domeniul afacerilor europene din luna mai 2009, având în vedere obiective specifice, legate de garantarea transparenței, a nediscriminării și a consultării companiilor aeriene atunci când se fixează nivelul tarifelor, precum și a corelării tarifelor de securitate cu costurile, inclusiv cele care-i privesc pe pasageri, dar și pe transportatorii de mărfuri. De altfel, Comisia Europeană a adoptat, la 11 mai a.c., o propunere de directivă privind tarifele de securitate aviatică în Europa. Aceasta vine ca urmare a unui raport recent cu privire la finanțarea securității aviatice, care analizează inclusiv efectele asupra costului serviciilor aviatice către companii și cetățeni. Potrivit Comisiei Europene, tarifele de securitate, pentru a fi eficiente, trebuie să fie nediscriminatorii și corelate strict cu costurile, ținând cont și de necesitatea garantării unei concurențe corecte.

Rep.: Ați negociat și cu americanii și cu europenii. Cu care a fost mai ușor?

V.P.: Diferența în negocieri se face atât în ceea ce privește stilurile naționale, cât și cele instituționale și personale. Au existat multe dificultăți în ambele cazuri, pe care eu le-am privit mai degrabă ca provocări și, ca să fiu sincer, partea cea mai dificilă a fost să negociez cu românii. În paranteză fie spus, în derularea acestor negocieri internaționale a trebuit să realizez, în paralel, negocieri foarte intense cu diferiți actori din România, atât pe teme economice și sociale, dar și politice.

“Au existat multe dificultăți în ambele cazuri (negocieri cu americanii și cu europenii n.r.), pe care eu le-am privit mai degrabă ca provocări și, ca să fiu sincer, partea cea mai dificilă a fost să negociez cu românii.”

Rep.: O întrebare de final: ce pasiuni aveți în timpul liber?

V.P.: Sunt un mare iubitor de natură, un pasionat al muzicii, dar și, firește, al literaturii, istoriei și relațiilor internaționale.

O carieră prodigioasă

Vasile Pușcaș este profesor la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca. Predă cursuri de istorie contemporană, relații internaționale și negocieri. Este membru în mai multe asociații profesionale din România și din străinătate. Începând cu anul 2000 predă la Institutul Universitar Internațional de Studii Europene din Gorizia, Trieste (Italia).

Între anii 1991 și 1994 a lucrat ca diplomat, la New York și Washington DC. Din decembrie 2000 până la finalul negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană (decembrie 2004), a fost negociator-șef al României și membru în Guvernul României. Între 2000 și 2008 a fost membru al Parlamentului român. În decembrie 2008 a fost numit șef al Departamentului pentru Afaceri Europene, în cadrul Guvernului român.

Alex TOTH