Viața în Hristos (LXXIV) – Bucurie, Iertare, Dragoste (V)

“Gustați și vedeți că bun este Domnul!”Îndemnul psalmistului este repetat peste milenii de Maica Siluana, un om care a trecut de la ateismul cel mai înverșunat la viața întru Hristos după ce a descoperit și văzut chipul adevărat al Domnului. În prezent stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Activitatea ei este cunoscută și prin intermediul emisunilor ‘Dosarele Maicii Siluana”, de pe canalul TV Pax. Publicăm, în exclusivitate, de-a lungul mai multor numere, conferința cu titlul “Bucurie, Iertare, Dragoste”, susținută de Maica Siluana la Alba Iulia, în cadrul Serilor Duhovnicești închinate Postului Sfintelor Paști din 2005. Ziarul de Mures va inaugura rubrica “De vorbă cu Maica Siluana”, în cadrul căreia Maica va răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresele de mail redactia@ziaruldemures.ro sau ibutiurca@yahoo.com.

Cum pot să-l ajut pe un prieten despre care de curând am aflat că este homosexual, deși înainte mergea la biserică?

Cu rugăciunea, sfătuindu-l să caute o consiliere. Eu am vorbit cu mulți părinți duhovnici despre această problemă, pentru că o parte din tinerii care au asemenea probleme și mi se adresează au duhovnici.Vă dați seama că vin mai mult tinerii credincioși, vin să discute despre asta cu un consilier sau cu cineva. Trebuie să înțelegem că simpla spovedanie – nu simplă, că nu-i simplă Sfânta Spovedanie -, nu ne ajută să ne îndreptăm. Aici este nevoie de o asumare a acelor răni pe care le-am primit în copilărie și care ne-au schimbat, ne-au răsucit viața. Majoritatea celor care suferă de această cumplită lovitură, să zicem, au fost victimele unei agresiuni din partea părinților, a celor maturi din viața lor, chiar dacă uneori ei nu-și aduc aminte…Era, la un moment dat, un ambasador american venit la noi care avea acest fel de a fi, această “orientare”, cum se numește acuma, Doamne!, și povestea că a fost în copilărie la orfelinat și că a fost înfiat de niște oameni credincioși la 12 ani. Vă dați seama de unde i se trăgea această neputință? Deci acesta este felul în care îl putem ajuta. Acum este și un site pe internet, o pagină a unor creștini care au fost protestanți și au trecut la ortodoxie – Odaia de sus se numește pagina de site – unde, între altele, este și o pagină pentru cei care s-au vindecat (http://www.homosexualitate.ro sau http://www.svph.tk/ – n.n.)

Sunt mii, mii de oameni care s-au vindecat de această neputință, de această boală, dar sigur că asta nu se propovăduiește încă la noi. E datoria noastră s-o propovăduim, e datoria noastră să mărturisim că este o suferință care se vindecă. Nu există suferință care să nu se vindece. Și atunci, având încredere, există vindecare, pentru că, să știți că majoritatea nu se grăbesc să meargă spre păcat, ci doar descoperă cu groază și cu durere că au această tendință, că au această pornire, și suferința lor, în singurătatea lor, este foarte mare. Dacă nu-i primim cu destulă înțelegere, cu destulă dragoste, se vor duce acolo unde li se spune că așa e normal, că au dreptul, că aceasta este identitatea lor, dar ei știu că nu e adevărat, știu că nu asta este identitatea lor. Deci aceasta poate să fie rezolvarea. Și poate să-mi scrie și mie pe internet, mai sunt tineri cu care stau de vorbă prin internet, dar acolo, pe acest site sigur va găsi ajutor, dacă dorește să se vindece. Și, de obicei, ei sunt extrem de prietenoși cu fetele, foarte prietenoși, și prietenele, fetele prietene, îi pot ajuta foarte mult, având încredere, pentru că nu există pericolul mimării unei atracții sau al unei iubiri. Prietenia, mai ales dacă este duhovnicească, este de mare folos. Eu cunosc tineri care s-au vindecat și care se bucură de viață și de familie, și sunt fericită că este posibil să vorbim despre asta și că e posibil ca Dumnezeu să lucreze pe față acum la vindecarea tuturor rănilor noastre.

Cum să le explic unor prietene ce rea este desfrânarea?

Nu, nu… Sfinții Părinți zic:”Despre anumite păcate să vorbești cu frică și cutremurare, să nu cazi și tu”. Nu explica, că o să înceapă să-ți explice ele ce plăcută este desfrânarea. Desfrânarea e plăcută, nimeni nu ar face-o dacă n-ar aduce o plăcere. E o plăcere de care trebuie să ne ferim. Nu le explica nimic. Roagă-te și lasă-le să-ți vadă bucuria, bucuria că nu te desfrânezi, bucuria că ești iubită și că ești fericită cu Domnul, și va lucra Dumnezeu. Să fii acolo în preajmă, dar fără să discutați despre asta. Nu prin explicații… Cuvintele nu sunt valoroase decât atunci când sunt mărturie a unei iubiri. Ori noi, când certăm un desfrânat, nu-l iubim. Toată ura pe care o avem față de acest păcat, de care ne e frică la toți – până vom muri de bătrânețe să ne ferim, că diavolul e acolo și ne pândește, indiferent cât suntem de amărâți, de bolnavi, de prăpădiți; am văzut oameni aproape de moarte, după comoții cerebrale, încă căutând plăcerea într-un fel sau altul acolo, pe patul de suferință, în spital – o proiectăm asupra lor. E cumplită această patimă, pentru că are părțile ei care-l ajută pe om, îl scapă de frică; de aceea omul apelează la această plăcere adusă de desfrânare pentru că este, cum spun specialiștii, anxiolitică, micșorează angoasa, frica de moarte, frica de singurătate, frica că nu sunt bun, frica că nu sunt competent, că nu sunt eficient. Aceste spaime care ne sfâșie pe noi sunt adormite de o senzație, că ne și uităm cu groază: de ce oameni atât de săraci și atât de chinuiți cum sunt cei din Africa, au atât de mulți copii? Și te gândești că se îmbrățișează atât de frecvent, nu, dacă au atâția copii? E singura lor mângâiere, e pusă de Dumnezeu acolo în fire și e la îndemâna oricui. Dependența de relația intimă dintre bărbat și femeie ca soluție de ieșire din deznădejde, dependența de mâncare, dependența de băutură este cea mai la îndemâna omului, și diavolul se folosește de aceasta și ne atacă …deci, teme-te, fetița mea, și roagă-te, și vor vedea singure.. roagă-te…că uite, Sfânta Maria Egipteanca, ce sfântă, a mers pe ape! Să credem că Dumnezeu poate să ne întoarcă cum știe El, când știe El, și tu doar să fii martora bucuriei de a te păzi, de a fugi cu frică de această patimă.

Fiind student, și fiind mai mult plecat decât acasă, ce pot face pentru a micșora distanța ce s-a impus în relația cu părinții mei? De ce s-a ajuns la a vedea în părinți doar un sprijin pentru a putea face școala și, din păcate, nimic mai mult?

Păi să-ți întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineață să conștientizezi că:”Doamne, eu n-aș fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea și tatăl meu nu mi-ar fi dat viață, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort. La vârsta dumitale sunt foarte mulți copii care n-au apucat să se nască. Și, dacă te gândești și-i săruți mâna mamei în fiecare dimineață în gând:”Sărutmâna, mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, și că mi-ai dat viață”, se vor schimba multe. Chiar și copiii străzii, care erau foarte supărați pe mamele lor, aveau niște vieți…, aveau niște mame…, majoritatea erau abandonați sau mamele se prostituau în prezența lor, și îi trimiteau după cerșit, sunt lucruri pe care nu vi le puteți imagina ce-au putut să sufere acei copii, și sigur că-și urau mamele, și atunci când îți urăști mama sau tatăl, viața este un chin, și ca să-i ajut să se împace cât de cât cu mama, să aibă o relație cât mai aproape de normal, îi întrebam dacă le-ar fi plăcut să nu fie. Și ei spuneau: “Nu, nu, nu, îmi pare bine că sunt.” Și le explicam: “Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai fi fost”. “Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulțumesc mamei”, aveau un motiv pentru care să-i mulțumească. Apoi, cum spunea părintele Vasile Mihoc la o conferință la noi, la Craiova, faceți-i o bucurie din toate impulsurile astea pe care le aveți pe telefonul mobil, risipiți unul ca să-i dați mamei un bip, cum se spune. Da? Și îi spui:”Mamă, când ai primit bip-ul de la mine, să știi că eu îți spun: “Sărutmâna, te iubesc și mi-am adus aminte de tine”. Și, apoi, dacă atunci când găsești că ai ceva care nu ți-a plăcut la mama și descoperi în tine, sau nu ți-a plăcut la tata și descoperi în tine, să zici: “Doamne, ce bine că eu voi putea să lucrez, să vindec această neputință a mamei mele”, și să nu zicem: “Eu n-am să fac niciodată ca mama!”, că vă veți trezi că veți face exact ca mama sau exact ca tata pe care-l judecăm. Și apoi, nu, părinții nu cer, nici Dumnezeu n-a dat porunca să-i iubim, ci să-i cinstim. Și să întrebăm pe Dumnezeu:”Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinții?”, și El ne suflă. Îți doresc să biruiești.

(va urma)

A consemnat Ioan Butiurc~