Virusul păgânismului

Alexandros Kalomiros a fost chirurg ortoped care practica în Tesalonic, un scriitor prolific de lucrări ortodoxe și un stâlp al comunității Sf. Ioan Teologul din orașul său. S-a mutat la cele veșnice de Sărbătoarea Sfinților Silas și Silvan, pe 30 iulie, 1990.

Sursa ereziilor                                                          

Mentalitatea păgâna a fost sursa tuturor ereziilor. Ea era puternică în Răsărit, deoarece Răsăritul era la întretăierea tuturor curentelor filozofice și religioase. Dar, așa cum citim în Noul Testament, acolo “unde s-a înmulțit păcatul, harul s-a înmulțit și mai mult.” Când ereziile au înflorit, a înflorit și Ortodoxia, și deși a fost persecutată de mai marii vremii, a supraviețuit întotdeauna biruitoare. Dar în Vest, mentalitatea păgână a pătruns într-un mod ascuns, fără a lua forma unei erezii, prin textele latine ale lui Augustin, episcopul de Hippo. Sf. Ioan Casian care a trăit în Vest, a înțeles otrava din învățăturile lui Augustin, și a luptat împotriva ei. Dar faptul că scrierile lui Augustin erau în latină și extrem de lungi a pus o piedică în studierea lor de către Părinții Bisericii, așa că nu au fost niciodată respinse, asemenea scrierilor lui Origen. Aceasta le-a permis să exercite o influență puternică asupra gândirii și teologiei occidentale. În Vest, treptat, cunoașterea limbii greacă s-a pierdut și scrierile lui Augustin au rămas singurele scrieri vechi care puteau fi înțelese. Vestul a primit astfel ca învățătură creștină ceea ce de fapt era o influență păgână. Evoluțiile cezaro-papiste din Roma nu au îngăduit o reacție sănătoasă la aceste învățături, așa că Vestul a fost copleșit de o gândire umanistă și păgână.

Răsărit și Apus

Avem deci de o parte Răsăritul, care vorbind și scriind în grecește a rămas în mod esențial Noul Israel, cu o gândire evreiască și tradiții sfinte, și pe de altă parte Apusul, care uitând limba greaca și fiind rupt de Răsărit, a moștenit gândirea și mentalitatea păgână a grecilor din care a format o învățătură creștină modificată.

De fapt, opoziția dintre Ortodoxie și creștinismul apusean nu este decât o continuare a opoziției dintre Israel si lumea greacă. Nu trebuie să uităm că Părinții Bisericii se considerau urmași spirituali ai lui Aavram, că Biserica se considera Noul Israel, și că popoarele ortodoxe, grecii, rușii, bulgarii, sârbii sau românii se vedeau pe ei înșiși, asemenea lui Natanael, ca adevărați israeliți, poporul lui Dumnezeu. În timp ce aceasta era conștiința creștinătății răsăritene, Apusul a devenit tot mai mult copilul Greciei și Romei păgâne și umaniste.Care au fost principalele caracteristici ale acestei diferențe dintre Israel și păgânism?  Israel credea în Dumnezeu. Păgânismul credea în creație. Cu alte cuvinte, păgânismul zeifica creația. Pentru păgâni, Dumnezeu și creația erau același lucru. Dumnezeu era impersonal, personificat printr-o multitudine de zei.

Neantul creaturii

Israelul (ne referim la adevăratul Israel, la fiii spirituali ai lui Aavram, cei care au credința dată de Dumnezeu poporului Său ales, nu la cei care au abandonat această credință. Adevărații fii ai lui Aavram constituie Biserica lui Hristos, și nu urmașii firești, rasa iudee), Israelul știe că Dumnezeu și creația sunt două moduri radical diferite de existență. Dumnezeu este auto-existent, personal, veșnic, nemuritor, Viața și sursă a vieții, Existență și sursă a existenței; Dumnezeu este singura Existență adevărată.

Creația, dimpotrivă, nu are auto-existență, ci este total dependentă de voia lui Dumnezeu. Ea există doar atât timp cât El vrea să existe. Nu este veșnică. Nu are existență în ea însăși. Era un desăvârșit nimic. A fost creată din nimic. Nu are în ea forța de a exista, ci este ținută de Energia lui Dumnezeu. Dacă această Energie se retrage, creația cu toate ființele ei create, intelectuale sau ne-intelectuale, raționale sau iraționale dispar în ne-existență. Știm că dragostea lui Dumnezeu pentru creația Lui este veșnică. De la El știm că nu ne va lăsa să cădem în ne-existență din care ne-a chemat la existență. Aceasta este speranța noastră și Dumnezeu este credincios făgăduințelor Lui. Noi, ființele create, îngeri și oameni vom trăi veșnic, nu pentru că avem în noi înșine puterea veșniciei, ci pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu Care ne iubește. Prin noi înșine nu suntem nimic. Nu avem nici cea mai mică putere de viață și existență în natura noastră; ceea ce avem vine în întregime de la Dumnezeu; nimic nu este al nostru. Suntem pulberea pământului, și când uităm aceasta, Dumnezeu în mila Sa îngăduie să ne reîntoarcem la aceasta, ca să rămânem umili și să cunoaștem în mod precis de unde am venit.

Rătăcirea păgână

“Dumnezeu” scrie Sfântul Ioan Damaschinul. “poate face tot ce vrea, deși nu vrea tot ce poate face, căci El poate distruge creația, dar nu o va face.” În Marele Euchologion (Veneția, 1862), o carte liturgică fundamentală a Bisericii, citim: “O Dumnezeule mare și atotputernic, Tu care singurul ai nemurirea” (Rugaciunea a 7-a de Vecernie);”Tu Care singur ești prin natură dătător de viață … singurul nemuritor”; (Oda 5, Canonul de înmormântare pentru mireni, p. 410); “Tu esti singurul nemuritor” (p. 410); “Singurul nemuritor prin natura dumnezeiasca” (Oda 1, Canonul de înmormântare pentru mireni, p. 471). Aceasta este credința lui Israel. Care este învățătura păgâna? Păgânismul este consecința pierderii contactului cu Dumnezeu. Mulțimea păcatelor omenirii i-a făcut pe oameni incapabili de a primi lumina divină și de a se uni cu Dumnezeul cel Viu. Consecința a fost considerarea creației ca ceva divin, pentru că o vedeau zilnic înaintea lor.

Pagânismul consideră creația ca fiind auto-existentă și veșnică, ceva care a existat dintotdeauna și va exista întotdeauna. În păgânism, zeii sunt parte a creației. Ei nu au creat-o din nimic, ci doar au format materia existentă. Materia poate lua diferite forme. Formele apar în existență și dispar, dar materia este veșnică. Îngerii, demonii și sufletele oamenilor sunt adevărații zei. Veșnici prin natură, ca și materia însăși, ei sunt totuși deasupra materiei. Ei pot lua diferite forme materiale într-o succesiune de existențe materiale, dar rămân în mod esențial spirite.